Gala MTV Video Music Awards: Cine sunt câștigătorii ediției din 2020!

Gala MTV Video Music Awards a avut loc duminică seară, într-un format special, în mai multe spaţii deschise din New York, unde au cântat live BTS, The Black Eyed Peas, DaBaby, The Weeknd, Doja Cat, Maluma cu CNCO şi Lady Gaga cu Ariana Grande.

separator

Lady Gaga a dominat duminică gala MTV Video Music Awards (VMA), cu o serie de ţinute captivante, reprezentaţii mascate şi patru premii, inclusiv pentru artistul anului. În timpul discursului său, artista a îndemnat publicul: ,,Purtați masca! Este un semn de respect!”

Gaga, care a avut nouă nominalizări la ediţia din acest an a prestigioaselor premii, la fel ca şi Ariana Grande, s-a făcut remarcată în cadrul ceremoniei VMA cu numeroase schimbări de costume, ţinutele variind de la o pasăre exotică la o rochie de bal verde aprins, însoţite de măşti personalizate, cu design exagerat, şi botniţe.

  

Artistul canadian The Weeknd a câştigat cel mai important premiu, pentru videoclipul anului, cu ”Blinding Lights”. El a primit de asemenea premiul pentru cel mai bun videoclip R&B, pentru aceeaşi piesă, relateaza Agerpres.

Ceremonia VMA din acest an, în format inedit, a marcat prima decernare majoră de premii din Statele Unite în perioada pandemiei de COVID-19. Gala a fost filmată fără public, majoritatea spectacolelor fiind înregistrate în prealabil din cauza directivelor sanitare impuse pentru limitarea răspândirii coronavirusului.

Gazda galei din New York, Keke Palmer, a deschis ceremonia pe care i-a dedicat-o actorului din ”Black Panther”, Chadwick Boseman, care a murit vineri la vârsta de 43 de ani.

În cadrul ceremoniei la care fanii şi-au votat artiştii şi videoclipurile preferate, Gaga şi Grande au câştigat împreună două premii datorită colaborării la melodia ”Rain On Me”- desemnată atât piesa anului cât şi cea mai bună colaborare. Totodată, lui Gaga i s-a decernat un nou trofeu acordat în cadrul galei VMA, intitulat Tricon Award, pentru întreaga carieră.

”Nu a fost un an uşor pentru mulţi oameni”, a spus Gaga a spus. ”Rămâneţi în siguranţă, spuneţi ce gândiţi şi deşi s-ar putea să sun ca un disc stricat, purtaţi mască”, a adăugat artista.

Mişcarea anti-rasistă ”Black Lives Matter” s-a aflat de asemenea în prim-plan după luni de proteste de stradă în urma deceselor persoanelor de culoare în custodia poliţiei. ”A venit timpul pentru noi să fim schimbarea pe care vrem să o vedem”, a spus Palmer. ”Trebuie să ne reunim, iar muzica are această putere”, a subliniat prezentatoarea show-ului.

The Weeknd a deschis spectacolul cu un concert susţinut la 300 de metri înălţime, cu vedere peste Manhattan, însă a declarat că nu are starea necesară pentru petrecere. ”Îmi este foarte greu să sărbătoresc şi să mă bucur în acest moment, aşa că voi spune doar atât: dreptate pentru Jacob Blake şi dreptate pentru Breonna Taylor”, a spus el cu referire la cazurile recente ale celor două persoane, împuşcate de poliţişti.

În cadrul galei VMA au fost de asemenea premiaţi lucrători esenţiali aflaţi în prima linie în lupta cu pandemia.

Au fost de asemenea înmânate trofee pentru Ariana Grande şi Justin Bieber, pentru cel mai bun videoclip muzical realizat din izolare – ”Stuck with U” -, dar şi trupei latino-americană de băieţi CNCO, pentru cel mai bun show muzical înregistrat în izolare – ”MTV Unplugged At Home”.

Senzaţia K-Pop BTS şi-a făcut debutul pe scena VMA cu noul single, „Dynamite”, cei şapte componenţi câştigând de asemenea toate cele patru premii pentru care au fost nominalizaţi: cel mai bun videoclip K-Pop şi cel mai bun videoclip pop – ”On” – cel mai bun grup şi cea mai bună coregrafie.

Premiul pentru cel mai bun videoclip hip-hop i-a fost acordat artistei Megan Thee Stallion, pentru ”Savage”.

Piesa verii a fost desemnată ”How You Like That” a grupului Blackpink.

Tabere de vară gratuite în centrele comunitare și cele de zi din Capitală!

Viceprimarul pe probleme sociale Angela Cutasevici a vizitat ieri centrele comunitare și cele de zi din Capitală. Cu această ocazie, Direcția Generală pentru Protecția Drepturilor Copilului a organizat, împreună cu pedagogii, o ședință de lucru în care a fost definitivat conceptul de organizare a taberelor de vară.

Astfel, în perioada estivală 2024, s-a decis organizarea taberelor în 24 de centre din subdiviziunile DGPDC, unde se vor putea bucura GRATUIT circa 600 de beneficiari. Taberele tematice vor avea, în acest an, genericul ”Drepturile copilului în acțiune”, Ediția II.

”Anul acesta ne propunem să organizăm un spectru larg de activități distractive, culturale, cu profil sportiv și artistic, workshop-uri între artiști și copii cu potențial artistic, masterclass-uri etc, dar și să familiarizăm mai mult copiii despre drepturile lor, să-și dezvolte mai multe abilități de comunicare, lucru în echipă, să își sporească încrederea în sine și să îi ajutăm în procesul de incluziune.”, susține Tatiana Oboroc, șefa DGPDC.

Astfel, 24 de Centre comunitare se vor transforma în adevărate ateliere de creație, cu diverse cercuri pe interese și activități care vor spori creativitatea, spiritul competitiv, originalitatea și ingeniozitatea copiilor în cadrul diverselor competiții artistice, va deschide noi perspective de cunoaștere și abordare a drepturilor copilului aflat în situație de risc. De asemenea, vor fi organizate excursii, la muzee și Galerii de Artă, oferind copiilor oportunității de cunoaștere a naturii, picturii, arhitecturii, sculpturii, istorie orașului.

Cele 24 de Centre vor avea o agendă specifică la fiecare 2 săptămâni, iar în caz de înregistrare a mai multor copii, aceste vor forma două sau trei grupuri după criteriul de vârstă (7-11 ani; 12-17 ani) și disponibilitatea spațiilor.

Perioada de realizare: 

Turul I: 10 – 21 iunie;

Turul II: 24 iunie – 05 iulie;

Turul III: 08 iunie – 19 iulie.

Alpinistul Oleg Chicu a escaladat vârful Island Peak din Munții Himalaya

Alpinistul Oleg Chicu a povestit despre experiența sa din Nepal. Timp de 16 zile, tânărul a escaladat punctele Everest Base Camp și Island Peak din Munții Himalaya, ajungând la cea mai înaltă altitudine de 6189 m, scrie moldova1.md.

Pe parcursul expediției sale, alpinistul în fiecare zi transmitea prin intermediul rețelelor de socializare fotografii și secvențe video.

A fost foarte fain, o experiență și o lume nouă, înălțimi noi. Nu poți reda în cuvinte ceea ce poți vedea cu ochii atunci când ajungi în Nepal”.

Totodată, Oleg Chicu a explicat că pentru o astfel de expediție trebuie să ai o bună pregătire fizică, mentală și de altitudine.

Această expediție nu este pentru începători în primul rând. Mai întâi, oricum, trebuie să urci anumite vârfuri, să faci ceva peste 4-5 mii ca să te aclimatizezi și să fii pregătit. Or, am întâlnit persoane care au fost evacuate cu elicopterul, inclusiv de la noi din echipă, care au crezut în propriile forțe, dar cu puterea naturii nu poți să te lupți și cu anumite situații în care apar la altitudine”.

Vârful Island Peak (o insulă într-o mare de gheață), numit în nepaleză Imja Tse, a fost escaladat pentru prima oară în 1953 de către Tenzing Norgay, Charles Evans, Alfred Gregory, Charles Wylie și încă 7 sherpa.

Percheziții într-un dosar de fraudare a achizițiilor publice la Agenția Rezerve Materiale. Prejudiciul se circa la circa 4 milioane de lei

Ofițerii CNA și procurorii anticorupție ai PA efectuează mai multe percheziții la 4 bănuiți, în această dimineață, într-un dosar de abuz de serviciu, care vizează presupusele ilegalități comise la organizarea procedurilor de achiziții publice la Agenția Rezerve Materiale (ARM) a Ministerului Afacerilor Interne (MAI), desfășurate în perioada 2023-2024.

Potrivit materialelor administrate, persoane publice ale ARM sunt bănuite că ar fi favorizat un agent economic în vederea câștigării licitațiilor publice privind achiziționarea rezervelor de tablă profilată în cantitate de 25 000 m2, în sumă totală de 3 712 500 de lei, care depășește suma prevăzută în contract. În conformitate cu  planul de achiziții publice pentru anul 2023, Agenția urma să achiziționeze tablă profilată în valoare de 3 187 500 lei.

Mai mult, știind cu certitudine că specificațiile tehnice ale agentului economic nu corespund specificațiilor tehnice din caietul de sarcini la tabla profilată, bănuiții ar fi acceptat și primit la păstrare 23 de rulouri de tablă profilată – în total 25 000 m2. În asemenea circumstanțe, persoanele publice din cadrul ARM a MAI au prejudiciat statul în sumă de 3 712 500 lei de lei.

În prezent, Centrul Național Anticorupție și Procuratura Anticorupție desfășoară acțiuni în vederea stabilirii și documentării tuturor persoanelor implicate în acțiunile ilegale menționate și atragerii la răspundere penală a acestora. 

În urma perchezițiilor efectuate în birourile de serviciu ale funcționarilor vizați și la domiciliile acestora, precum și la reprezentanții unei companii beneficiare a licitațiilor presupus a fi trucate, au fost ridicate contracte de achiziție și alți purtători de informație. De asemenea, a fost sigilată marfa.

Procuratura Anticorupție exercită urmărirea penală în comun cu CNA. Amintim că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată, iar cercetările în acest caz continuă.

Amintim că pe 3 aprilie 2024, 2 șefi ai Agenției Rezerve Materiale (ARM) a MAI au fost reținuți în cadrul unor cauze privind trucarea achizițiilor publice, soldate cu prejudicierea bugetului de stat în proporții deosebit de mari. Aceștia ar fi favorizat unii agenți economici în vederea câștigării licitațiilor publice privind achiziționarea rezervelor de păcură, grâu, zahăr, a unor utilaje tehnice și autovehicule.

ANSA s-a autosesizat în cazul magazinului din Capitală care a aruncat pâine la gunoi
Articolul anterior
Ministra Sănătății muncește de la distanță, chiar dacă luptă cu Covid-19. Ședință în regim online
Articolul următor