Gerard Pique, surprins alături de Irina Shayk! Fotografia despre care vorbește toată lumea

Atacat fără milă de Shakira (45 de ani), Gerard Pique (35 de ani) a decis să părăsească Spania pentru câteva zile și s-a refugiat la Paris, însă fără să fie însoțit de Clara Chia Marti (23 de ani).

Gerard Pique, surprins alături de fosta iubită a lui Cristiano Ronaldo

Un mare fan al baschetului din NBA, Pique a fost în tribune la meciul dintre Detroit Pistons și Chicago Bulls, scor 108 – 126, disputat pe Accor Arena, transmite digisport.ro.

Acolo, fostul fotbalist a fost surprins într-o ipostază care a fost intens comentată pe rețelele sociale, dar și în presa din străinătate, mai ales că s-a zvonit faptul că între el și Clara Chia Marti lucrurile nu sunt tocmai în ordine.

Modelul Irina Shayk (37 de ani), fosta parteneră a lui Cristiano Ronaldo (37 de ani), prezentă și ea la meciul de baschet, a dorit să facă o poză cu Gerard Pique și totul a luat amploare în mediul online: ”Fotografia despre care vorbește toată lumea”, au titrat cei de la Mundo Deportivo.

Este adevărat că cei doi nici nu au schimbat vreun cuvânt, însă speculații privind o posibilă relație între ei au apărut imediat.

Joan Laporta: “Pique a inventat un nou mod de a savura fotbalul”

Fostul jucător al Barcelonei a pus la cale un nou proiect important. Gerard Pique și Ibai Llanos, un cunoscut streamer din Spania, au fondat Kings League, un turneu de fotbal în sală, pe teren sintetic, în care se îmbină fotbalul și eSports. Cei mai mulți dintre participanți sunt jucători de fotbal în sală, dar sunt și vedete din fotbal precum Javier Saviola, Raul Tamudo, Ricardinho sau Joan Capdevila.

În cadrul unui eveniment, Gerard Pique și președintele Barcelonei, Joan Laporta, au anunțat că turneul Final Four din Kings League va fi găzduit de arena Camp Nou. Fostul portar spaniol Iker Casillas și fostul atacant argentinian Sergio Aguero sunt, de asemenea, implicați în acest proiect.

“Pique rămâne o parte din FC Barcelona. Când m-a întrebat dacă poate să organizeze turneul final din Kings League pe Camp Nou, nu am ezitat. Pique a inventat un nou mod de a savura fotbalul, cu multă distracție, în special pentru tineri.

Cred că este un proiect benefic și pentru FC Barcelona. Este o nouă formă de divertisment. Suntem conștienți că fotbalul pierde din audiență în rândul tinerilor. Pique a venit cu o nouă variantă, una amuzantă. Vreau să particip la acest eveniment, cred că va fi distractiv”, a spus Joan Laporta.

Concurenta Rusiei la ,,Miss Univers” refuză să se întoarcă în țara natală după finalizarea concursului. Tânăra a decis să rămână în SUA și se ascunde

Rusoaica Anna Linnikova, concurenta Rusiei la „Miss Univers”, se ascunde în SUA după finalizarea concursului. Modelul refuză să se întoarcă în Rusia și nici nu vrea să spună unde se află exact în acest moment.

Неужели я не могу»: «мисс Россия» Анна Линникова заявила о жизни в США -  Экспресс газета

Anna Linnikova nu a intrat în top 16 și a refuzat să se întoarcă acasă după concurs. Rusoaica se ascunde în Statele Unite și se teme de amenințările care îi sunt trimise.

Linnikova, care a încercat să se împrietenească cu reprezentanta Ucrainei, Victoria Apanasenko, călătorește acum.

,,Acum călătoresc prin America și din motive de siguranță, încă o dată, nu-mi dezvălui coordonatele exacte”, a declarat rusoaica într-un interviu acordat presei ruse.

Tânăra continuă să viseze la o carieră de model.

Модель Анна Линникова рассказала о травле после конкурса "Мисс Вселенная"

Concursul din acest an a fost câștigat de reprezentanta SUA, R’Bonnie Gabrielle.

Un muncitor francez a câștigat 17 milioane de euro la loto, după o greșeală care i-a schimbat total destinul

A vrut să joace la loto pe vineri, 13, dar din greșeală a bifat căsuța pentru sâmbătă. Nu a bănuit nicio clipă că dintr-o eroare avea să i se schimbe viața total.

Un muncitor din Franța a câștigat 17 milioane de euro, crezând că joacă pentru tragerea de vineri, 13 ianuarie, doar că a bifat data de sâmbătă. Iar combinația de numere s-a dovedit a fi cea potrivită, potrivit unui comunicat de presă al FDJ publicat joi.

I s-a prezis un câștig mare în urmă cu 20 de ani

Când și-a verificat biletul, omul era convins că a jucat cu o zi înainte și deci a pierdut. Doar că exact înainte de a merge dezamăgit la culcare a primit o notificare de la FDJ care îi dădea fericita veste. „În ziua aceea, trebuie să fi avut o stea norocoasă deasupra capului meu”, a declarat bărbatul când i-a fost înmânat premiul.

Și-a trezit soția și i-a spus că a câștigat 17 milioane de euro și au început să facă planuri pentru noua lor viață până în zori. „Este începutul unui nou început”, a mai spus el.

Milionarul își propune acum să-și părăsească slujba de muncitor pentru a-și înființa propria afacere, a cumpăra o casă în nordul Franței, a călători mai mult cu familia, dar mai ales… pentru a consuma produse de mai bună calitate. „În loc să-mi cumpăr carnea din supermarketuri, acum voi merge la măcelar”, a spus el.

Cu banii în sfârșit în buzunar, bărbatul se poate apuca să cumpere cadoul promis soției sale. „Când am întrebat-o ce o va face cea mai fericită, nu a ezitat nicio secundă: un grătar electric”, a spus norocosul milionar.

Jucătorul norocos a mai povestit că un prieten al familiei i-a prezis că într-o zi va câștiga o sumă mare de bani la loterie. Se întâmpla în urmă cu aproximativ douăzeci de ani. „Pe atunci, nu credeam deloc în darurile lui, dar acum, cu atât mai mult”, a mărturisit el, amuzat.

sursa

Rusia nu mai emite cetățenilor pașapoarte biometrice, pentru călătorii în străinătate. ,,Sunt prea multe cereri”

Federația Rusă a încetat temporar să accepte cereri pentru pașapoarte străine biometrice. Anunțul a fost făcut joi, de către portalul oficial al serviciilor guvernamentale din Rusia, Gosuslugi. Suspendarea s-ar datora unui număr mare de cereri. 

„Din 2 februarie, acceptarea cererilor de eliberare a pașapoartelor internaționale de tip nou cu suport electronic de stocare a fost temporar suspendată. Dacă deja ați solicitat un nou pașaport prin portalul serviciilor de stat, așteptați răspunsul departamentului și acționați conform instrucțiunilor primite”, se arată în mesajul instituției.

Persoanele care au solicitat un nou pașaport prin intermediul altor servicii decât Gosuslugi sunt îndemnați să contacteze departamentul de migrație de la locul unde a fost depusă cererea.

Goznak, compania care produce pașapoarte rusești, a anunțat că suspendarea se datorează unui „volum crescut de cereri de pașapoarte internaționale”, care a provocat o creștere semnificativă a cererii de microcipuri necesare producerii pașapoartelor biometrice.

Compania a mai menționat că speră că rata obișnuită de producție și personalizare a pașapoartelor va fi restabilită în termen de o lună.

La începutul săptămânii, Ministerul rus de Interne a raportat că a eliberat în 2022 un număr record de pașapoarte.

Cifre dramatice. Câți soldați ruși și ucraineni au murit în război
Articolul anterior
Cristiano Ronaldo, cu ochiul vânăt la debutul pentru Al Nassr. Ce a păţit starul portughez
Articolul următor