Germania a intrat în carantină totală. Cine sunt cetățenii moldoveni care pot intra în țară

Germania a instituit măsuri dure de carantină, începând cu data de 16 decembrie 2020, în scopul opririi răspândirii virusului Covid-19. Măsurile restrictive, dure, care au intrat în vigoare, în Germania, vor ţine pînă pe 10 ianuarie.

Ambasada Republicii Moldova în Republica Federală Germania anunță noile măsuri de tip lockdown introduse:

1. Magazinele de vânzare cu amănuntul vor fi închise cu excepția magazinelor alimentare, piețelor săptămânale, farmaciilor, stațiilor Peco, drogheriilor, oficiilor poștale și celor bancare, etc.

2. Barurile și restaurantele vor continua activitatea în regim take away.

3. Serviciile medicale vor fi în continuare prestate. Totodată, frizeriile și saloanele de frumusețe vor fi închise.

4. Întâlnire private sunt limitate la maxim 5 persoane care fac parte din cel mult 2 gospodării, fără a lua în calcul copiii până la vârsta de 14 ani.

5. Funcționarii publici, precum și angajații din sfera privată, după posibilitate, vor activa la distanță.

6. Serviciile religioase vor fi permise cu respectarea regulilor igienice prestabilite.

7. Clasele gimnaziale și liceale în perioada de referință vor continua studiile în regim online.

8. Este recomandată evitarea călătoriilor private care comportă amânare, inclusiv vizitarea rudelor.

9. Evenimentele publice de divertisment vor fi interzise în această perioadă. Teatrele, sălile de concert, operele, cinematografele vor fi închise.

10. Cazările la hotele în scopuri turistice vor fi interzise. Excepții vor constitui doar cazurile de urgență.

11. În magazine și alte puncte de comercializare se va permite aflarea unui singur client pe o suprafață de 10 metri pătrați.

11. Purtarea măștii în spațiile închise este obligatorie cu respectarea regulilor de igienă și păstrarea distanței sociale (1,5 m). Masca este obligatorie inclusiv în zonele aglomerate în care distanța socială nu poate fi asigurată. Amenda pentru nerespectarea acestei condiții este de 50 EUR. Regulile de conduită, restricțiile și măsurile de relaxare decise la nivelul fiecărui land pot fi accesate pe pagina cancelariei federale a Germaniei.

Autorităţile germane mențin în continuare restricțiile la intrarea în Republica Federală Germania a cetățenilor străini, inclusiv a cetățenilor Republicii Moldova, având în vedere că țaranoastră a fost introdusă pe lista statelor de risc înalt.

Lista țărilor și zonelor de risc cu infectare COVID-19 este actualizată constant de “Institutul Robert Koch” și poate fi consultată aici: https://www.rki.de/

În prezent, cetățenii Republicii Moldova pot călători în Germania doar dacă există motive care pot fi certificatela intrarea pe teritoriul Germaniei, printre care:

(a)permis de ședere/domiciliul legal;

(b)contract de muncă în domenii precum cele ale sănătății, industriei alimentare, transportului de mărfuri;

(c)reuniune familială (soț/soție/copii). Pentru reîntregirea familiei, ca măsură primară, este nevoie să fie respectată procedura legală, realizată prin misiunile diplomatice ale Republicii Federale Germania acreditate în străinătate;

(d)tratament medical, dacă există o confirmare de la doctor și dacă viața pacientului este în pericol. Persoana care urmează a fi tratată poate fi însoțită de până la 2 însoțitori;

(e)studii, în cazul în care instituția de învățământ insistă asupra prezenței fizice a elevului/studentului, având în vedere trecerea temporară la regimul online de învățământ.

În cazul călătoriilor personalului calificat, urmează a fi prezentat contractul de muncă și un certificat al angajatorului din care să rezulte că prezența fizică este importantă, iar prestația în muncă nu poate fi amânată sau executată la distanță. Mai multe detalii aflați aici.

Președintele Emmanuel Macron, testat pozitiv la noul coronavirus
Articolul anterior
Medic chirurg, șef-secție la Institutul Oncologic, răpus de Coronavirus
Articolul următor
Alte articole interesante