Germania obligă companiile să aibă minim o femeie la conducere

Germania obligă companiile să aibă cel puţin o femeie în consiliile lor de administraţie. Din trei membri, unul trebuie să reprezinte o femeie.

separator

Nemții aveau deja o cotă mare a femeilor în funcții administrative, undeva la 30%.

Dragoș Anastasiu, președintele Camerei de Comerț româno-germane: „Ar fi foarte bine să avem astfel de reglementări. Pentru că măcar în felul acesta şi bărbaţii să fie puţin zdruncinaţi, să fie aduşi cu picioarele pe pământ. Femeile au un grad de umanitate superior bărbaţilor, un grad de onestitate superior. Eu cred că e nevoie de campanii de awareness făcute în special de către femei.”

Măsura germană le surâde antreprenorilor, iar specialiștii în educația de business militează pentru egalitatea profesională între femei și bărbați.

Virginia Oțel, Professional Women Network: „În acele companii unde există femei în consilii de administraţie au o performanţă financiară mai mare. Companiile trebuie să investească în training, în coaching, în mentoring astfel încât femeile să ajungă pe astfel de poziţii.”

sursa

Șoldănești: Un tânăr a fost sclav timp de 8 ani pentru un consătean. Era încuiat într-un șopron și eliberat doar pentru a lucra
Articolul anterior
Atmosferă de basm la Casa Albă, înainte de Crăciun. Melania Trump a creat un clip filmat cu drona
Articolul următor
Alte articole interesante