Germania va dona Republicii Moldova aparate de zbor fără pilot, pentru supravegherea frontierei de stat

În scopul prevenirii și combaterii criminalității transfrontaliere, securizării mai eficiente a frontierei de stat, aparate de zbor fără pilot vor intra în dotarea Poliției de Frontieră. Echipamentele urmează a fi donate de către partenerii de dezvoltare din Republica Federală Germania.

post-img

Șeful Poliției de Frontieră Rosian Vasiloi a primit în vizită la sediul  IGPF, delegația germană, condusă de dl Klaus Kandt, fost chestor al  Poliției Federale Germane, în prezent coordonator de proiect din partea  Ministerului Federal de Externe, însoțit de ofițerul de legătură al  Poliției Federale Germane pentru Republica Moldova și România –  Sebastian Aurich, precum și reprezentanții companiei producătoare.  

Agenda discuțiilor a cuprins subiecte privitoare la preluarea bunelor  practici și adaptarea proceselor instituționale la standardele  internaționale din domeniul gestionării frontierelor, prin aplicarea  sistemelor inovative de supraveghere, mai cu seamă în contextul crizei  actuale și provocărilor cu care se confruntă Republica Moldova.   

,,Sunt convins că asistența tehnică oferită va permite o acoperire mai  bună a sectoarelor vulnerabile la frontieră, va asigura o planificare  mai rațională a resurselor umane, care în final vor genera un randament  mai înalt și o capacitate de reacție și intervenție sporită în cadrul  misiunilor specifice la frontiera de stat, fapt care va contribui  esențial la detectarea ilegalităților”, a menționat comisar-șef Vasiloi.  

La rândul său, oficialul german a subliniat importanța dezvoltării  parteneriatului care are drept scop securizarea frontierelor, în  interesul comunității, menționând că în luna iunie dronele vor fi  transmise Poliției de Frontieră.   

Totodată, în această perioadă în cadrul IGPF se desfășoară un curs  avansat de instruire pentru operatori – polițiștii de frontieră din  cadrul subdiviziunilor specializate.  

Notă: Proiectul este finanțat de către Republica Federală Germania și  vine drept rezultat al discuțiilor purtate la nivel înalt de către  delegațiile statelor în cadrul Conferinţei internaţionale privind  crearea Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova, co-prezidată de  Germania, Franţa şi România, avute loc la Berlin la începutul lunii  aprilie a anului curent.

România va construi o conductă pentru exportul gazelor din Marea Neagră în Europa

OMV Petrom din România, cea mai mare companie integrată de energie din sud-estul Europei, a semnat contractul pentru preluarea de gaze naturale din proiectul Neptun Deep din Marea Neagră în Sistemul Naţional de Transport, prin punctul de la Tezla, în baza unei investiţii de 1,4 miliarde de lei româneşti pe 17 ani cu Transgaz.

OMV Petrom warns it might drop Neptun Deep project in Romania unless  Offshore Law is amended | Romania Insider

Potrivit Petrom, contractul a fost încheiat pentru perioada septembrie 2026 – septembrie 2042. Pe baza tarifelor de transport aplicabile la data curentă, valoarea contractului este estimată la 276 milioane euro, transmite mold-street.com.

Semnarea contractului a avut loc după finalizarea cu succes a procesului de rezervare de capacitate incrementală pentru punctul de intrare/ieşire în/din SNT Tuzla.

„Credem că Marea Neagră are un potenţial semnificativ pentru producţia de gaze naturale, iar Neptun Deep este un proiect strategic pentru OMV Petrom şi pentru România. Este în centrul Strategiei noastre 2030 şi va avea un rol esenţial pentru securitatea energetică a României. Plănuim decizia finală de investiţie pentru jumătatea anului 2023, producţia urmând să înceapă în anul 2027”, a declarat Christina Verchere, CEO Petrom.

OMV Petrom a devenit operatorul perimetrului Neptun Deep în august 2022. La finalul anului 2022, compania a depus declaraţia de descoperire comercială pentru zacamant.

Cooperarea cu Regatul Unit, discutată de Maia Sandu și James Cleverly

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit cu Ministrul Afacerilor Externe al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, James Cleverly, aflat la Chișinău.

Cooperarea cu Regatul Unit, discutată de Maia Sandu și James Cleverly

Foto: presedinte.md

Oficialii au discutat despre situația de securitate din regiunea noastră și despre cooperarea moldo-britanică.

„Marea Britanie ne susține în modernizarea sectorului de apărare, a celui vamal și în combaterea traficului la frontieră, și ne ajută să menținem stabilitatea și ordinea în țară. Am apreciat sprijinul acordat de Guvernul britanic pentru programele de bună guvernare realizate în țara noastră, care promovează politicile anticorupție, îmbunătățirea mediului de afaceri, reforma justiției, a sectorului bancar și a celui energetic. Regatul Unit contribuie la dezvoltarea societății civile și a presei independente din Moldova, iar, în condițiile atacurilor hibride generate de Rusia, vrem să conlucrăm și în combaterea dezinformării”, a subliniat șefa statului.

Președinta Maia Sandu a discutat cu ministrul Cleverly și despre semnarea acordului pentru conversia reciprocă a permiselor de conducere, dar și despre cooperarea comercială. „Vrem să creștem accesul produselor moldovenești pe piața din Marea Britanie și să sporim volumul investițiilor în Republica Moldova. Îi mulțumesc, cu acest prilej, ministrului Cleverly pentru pachetul de 10 milioane de lire sterline, anunțat astăzi, pentru susținerea dezvoltării economice și sporirea independenței energetice a țării”, a conchis șefa statului. 

Politicianul rus care și-a agățat spaghete în timp ce asculta discursul lui Putin a fost amendat cu 150.000 ruble

Un politician rus care și-a agățat tăiței de urechi în timp ce asculta un discurs al lui Vladimir Putin a fost amendat cu 150.000 ruble (circa 1.650 de lire sterline).

Un politician rus, amendat pentru gestul făcut în timpul discursului lui Putin

Mihail Abdalkin a fost condamnat pentru „discreditarea forțelor armate” în demonstrația din 21 februarie, când președintele rus și-a ținut discursul despre starea națiunii, transmite protv.ro.

Abdalkin, un parlamentar al Partidului Comunist din regiunea Samara, a declarat că este un gest ironic să-și exprime nemulțumirea față de „tăcerea președintelui cu privire la problemele politice interne”, a informat grupul rus pentru drepturile omului OVD-Info.

Parlamentul Rusiei a înăsprit legislația, ceea ce înseamnă că cei care discreditează sau răspândesc „știri false” despre forțele armate ar putea risca amenzi sau o pedeapsă cu închisoare de până la 15 ani.

Prezentatorul Alexandr Gordon s-a căsătorit în secret cu o studentă cu 38 de ani mai tânără decât el
Articolul anterior
Trupa Zdob și Zdub și frații Advahov cuceresc publicul din Europa și topurile mondiale cu melodia ,,Trenulețul”
Articolul următor