Gest emoționant din partea a doi pompieri, surprins în accidentul de la Orhei. Au luat în brațe un copil a cărui mamă a fost rănită, pentru a-l liniști

Un cadru emoționant de la accidentul de la Orhei soldat cu decesul a trei persoane și rănirea altor 13, a fost relatat pe facebook de Diana Maxim, ofițer principal al serviciului de presă al Direcției Situații Excepționale Orhei. Accidentul teribil a avut loc ieri, 25 mai, între localitățile Mălăiești și Fedoreuca. Doi pompieri au dat dovadă de bun simț, după ce au luat în brațe un micuț pentru a-l opri din plâns. Mama copilului a fost rănită, iar tatăl o asista în acel moment.

gallery images

„Acest copilaș plângea speriat de haosul provocat de un accident teribil la Orhei. Tăticul lui stătea lângă soția traumată și îi acorda un suport moral în timp ce medicii și salvatorii îi acordau ajutor medical. Însă pompierii de la Orhei Stas Melnic și Petru Mudrea ca bravi tătici au liniștit copilul și s-au împrietenit. Respect colegilor mei pentru faptul că în orice situație de urgență, necondiționat și din bunul simț uman găsesc soluții utile pentru orice cetățean”, a scris Diana Maxim pe Facebook.

Carambol cu șase mașini pe strada Albișoara! Șoferii, îndemnați să ocolească zona

Accident matinal pe strada Albișoara din capitală. Șase mașini s-au tamponat în lanț, provocând haos în zonă, scrie echipa.md.

Potrivit datelor oferite de către ofițerul de presă de la Poliția Capitalei, Natalia Stati, coliziunea s-a produs în jurul orei 08.30.

În accident au fost implicate două Mercedes-uri, două Toyota, o Honda șo o Dacia.

Din fericire, în urma impactului nimeni nu a fost rănit.

Totuși, pe rețele au fost distribuite imagini filmate la ora 10.00, cu mașinile avariate pe șosea și ambuteiajele formate în zonă.

Prin urmare, internauții le recomandă șoferilor să ocolească, după posibilitate, porțiunea de drum unde s-a produs impactul.

Imagini emoționante! Marcela Paladi, cu picioare la înălțimea sa reală de 1,70

Marcela Paladi, tânăra care a rămas fără picioare din cauza unui șofer neglijent, învață să meargă din nou. Ea urmează un curs de reabilitare într-o clinică din Germania, unde se obișnuiește cu ,,noile sale picioare”. Marcela a postat imagini cu cupele noi care o ajută să ajungă la înălțimea ei de dinainte de accident de 1,70 metri.

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

„To look down, and to see you have legs… what a Bless”, în traducere din engleză „Să te uiți în jos și să vezi că ai picioare… ce binecuvântare”, a scris Marcela pe Instagram.

Marcela este susținută de sora ei, Livia.

„Nu pot să vă redau emoțiile!!! Mulțumesc Doamne”, „Mici progrese zilnice se adună în rezultate mari! Sunt atât de mândră de Marcela încât nu îmi încap în piele. Sunt mândră ca ești așa bravo, sunt mandră că îmi ești soră. Te iubesc suflețelul meu frumos!”, a scris tânăra.

Oficialii ruși care critică războiul mor ca muștele! Un nou deces suspect în anturajul lui Putin! S-a întâmplat în timpul unei călătorii

Piotr Kuşerenko a decedat în timpul unei călătorii între Cuba şi Moscova. El ar fi criticat invazia rusă în Ucraina.

Piotr Kuşerenko, ministru adjunct rus al ştiinţei şi învăţământului superior, era în călătorie când i s-a făcut brusc rău. Avionul la bordul căruia se afla a fost nevoit să aterizeze de urgenţă la Mineralnîe Vodî, în Rusia. El a decedat la scurt timp după aceea, scrie hotnews.ro care citează presa belgiană.

Potrivit canalului de ştiri rus „Zvezd”, astăzi a avut loc o autopsie care să dezvăluie cauzele decesului.

Roman Super, un jurnalist rus care a fugit din ţară anul trecut, a declarat pe Telegram că a vorbit cu Kuşerenko după începutul invaziei în Ucraina. Politicianul ar fi criticat acţiunile Rusiei şi l-ar fi sfătuit pe Roman Super să plece din ţară. „Salvaţi-vă viaţa şi pe cea a familiei dumneavoastră. Plecaţi imediat ce se poate. Nu vă puteţi imagina nivelul de brutalitate din ţara noastră. Peste un an nu veţi mai recunoaşte Rusia. Să plecaţi este decizia corectă”, ar fi afirmat el.

Potrivit jurnalistului, Piotr Kuşerenko ar fi dorit şi el să fugă de ostilităţi, dar era prea târziu pentru el. „Ne retrag paşapoartele. Şi nimănui nu i-ar plăcea să vadă sosind un ministru adjunct rus după această invazie fascistă”, ar fi deplâns el situaţia. „Suntem toţi luaţi ostatici. Nimeni nu poate spune nimic. Altfel, vom fi imediat striviţi ca nişte insecte”.

Cu acest nou deces suspect în cadrul elitei ruse, aproape 35 de personalităţi şi-ar fi pierdut viaţa în împrejurări misterioase.

Un medic ginecolog din Fălești, trimis în judecată pentru malpraxis. Greșeala care a dus la moartea nou-născutului
Articolul anterior
Săpături arheologice în preajma Turnului de Apă din Capitală. Ce descoperiri au fost făcute
Articolul următor