Gest inconștient făcut de o femeie pe Transfăgărășan

La un pas de tragedie. O femeie a fost atacată de urs, după ce a ieșit pe geamul mașinii.

Un urs a atacat o femeie care ieșise pe geamul unei mașini oprite pe şoseaua Transfăgărășan din România. Din imaginile postate pe facebook, se observă că lângă vehicul sunt doi urși, iar unul dintre ei, aflat la foarte mică distanță, se repede brusc la femeia aflată de pe locul din spate, scrie publika.md.

Aceasta s-a retras în maşină, la fel ca și bărbatul aflat pe locul din față, iar ursul mai rămâne câteva momente sprijinit de vehicul, apoi se retrage. Nu există informații privind starea de sănătate a femeii atacate și nici despre reacția autorităților la incident. Hrănirea și apropierea de urși este interzisă prin lege în România.

Deși poliţiştii dau constant amenzi celor care hrănesc şi filmează urşii, sunt încă mulţi cei care ignoră regulile şi îşi pun viaţa în pericol de dragul pozelor sau filmărilor pe care le pun pe internet. Recent, un tânăr a fost filmat tot pe Transfăgărăşan în timp ce se apropia de un urs aflat pe marginea şoselei.

Bărbatul a scăpat ca prin minune, după ce ursul s-a repezit la el, apoi s-a retras.

Mii de oameni evacuaţi din calea urgiei
Articolul anterior
Soţia unui fost ambasador i-a pus la cale moartea împreună cu amantul
Articolul următor