Gest șocant în Rusia. Un politician rus pro-Kremlin s-a fotografiat cu un baros trimis de șiderul grupării Wagner, asemănător cu cel cu care au fost uciși dezertori ruși.
Un politician rus de rang înalt a publicat vineri o fotografie în care apare strângând în mâini un baros care i-a fost trimis de şeful grupului de mercenari Wagner, instrument adoptat ca simbol al răzbunării, de când un baros similar a fost folosit pentru a ucide un dezertor din Wagner anul trecut, relatează Reuters.
Darul macabru părea să-i fi fost trimis în semn de mulţumire lui Serghei Mironov, lider în parlament al Rusiei Juste, un partid loial Kremlinului, pentru sprijinul acordat grupului Wagner şi faptele sale de arme pe câmpul de luptă în estul Ucrainei, relatează agerpres.ro.
Mironov, fost paraşutist, a salutat grupul Wagner, care se autointitulează companie militară privată, drept „formaţiune militară eroică” după ce a condus o operaţiune prin care forţele ruse au capturat în luna aceasta oraşul ucrainean Soledar.
Politicianul rus a postat o fotografie în care pozează cu barosul primit în dar pe conturile sale de socializare, mulţumindu-i lui Evgheni Prigojin, fondatorul Wagner, pentru acest cadou neobişnuit. Capul de metal al barosului poartă sigla Wagner şi este ornat cu o mulţime de imagini ale unor cranii.
„Îi mulțumesc lui Evgheni Prigojin pentru cadou. Acesta este un instrument util. Cu ajutorul lui, toți împreună vom da o lovitură redutelor naziste care vor să ne distrugă ţara. Toți dușmanii noștri să realizeze că vor eșua. Viitorul Rusiei depinde de noi”, a transmis Mironov, care, la fel ca mulţi alţi politicieni ruşi, descrie războiul din Ucraina ca pe o luptă existenţială pentru supravieţuirea Rusiei împotriva unui Occident malefic.