Gestul disperat al unei anorexice. Și-a crestat cuvântul „grasă” pe burtă!

3Kylie Hortop este o tânără de 20 de ani care a avut o adolescenţă nefericită din cauza că era prea grasă. Colegii şi-au bătut joc de ea până când tânăra a ajuns anorexică. Cu toate că ajunsese la o greutate de 40 de kilograme, ea tot se considera grasă, recurgând la mai multe gesturi extreme.

separator

Potrivit rtv.net, în prezent, la vârsta de 20 de ani, tânăra spune că s-a schimbat şi acum este normală, atât din punct de vedere psihic, cât şi fizic. „Au fost vremuri negre pentru mine. Nu puteam să vorbesc cu nimeni şi am început să îmi fac rău singură. Viaţa mea este mult mai bună acum. În trecut nu ştiam ce înseamnă mâncare sănătoasă. Mâncam doar cartofi şi pizza în fiecare noapte. Până la 13 ani aveam 70 de kilograme. Era prea mult pentru înălţimea mea. Copii mă băteau în autobuzul şcolii”, povesteşte tânăra.

1] 2 4

Într-un moment de nebunie, Kylie Hortop a recurs la un gest extrem, şi-a crestat cu o foarfecă cuvântul “grasă” pe abdomen, cicatrice pe care încă o mai0. În anul 2010, la vârsta de 17 ani, tânăra a luat un pumn de pastile şi a încercat să se sinucidă. Familia s-a speriat şi a fost dusă la psiholog, lucru care a ajutat-o să treacă peste anorexia care îi distrugea viaţa. Un an mai târziu, fata diagnosticată cu anorexie şi depresie şi-a revenit şi s-a înscris la Facultatea de Modă şi Textile din oraşul Huddersfield, unde şi-a întâlnit şi actualul iubit, Jordan.

alte Articole interesante