Astăzi, la ora 09:02, Departamentul dispecerizare al IMSP Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească a recepționat de la Serviciul 112, un apel pentru acordarea asistenței medicale de urgență persoanelor, care au avut de suferit în urma accidentului rutier, produs pe strada Calea Ieşilor din Capitală, cu implicarea unui autoturism și a unei autosanitare de la IMSP Spitalul de Ftiziopneumologie din Vorniceni.
În câteva minute, echipa specializată de reanimare a ajuns la fața locului și a inițiat trierea pacienților. Ulterior, prin intermediul dispecerului medical a fost solicitată alocarea resurselor suplimentare pentru rezolvarea cazului dat.La deservirea victimelor au fost implicate patru ambulanțe. Echipele AMU au acordat asistență medicală de urgență la etapa de prespital la cinci persoane cu traumatisme de diferite grade. Persoanele care au suferit în urma acestui grav accident de circulație au fost transportate la IMSP Institutul de Medicină Urgentă pentru tratament specializat, anunță Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească.