Gustările perfecte care conțin mai puțin de 100 de calorii

În ziua de astăzi, există o varietate mare de gustări care au mai puțin de 100 de calorii. De multe ori, însă nu ştim cu ce să ne mai omorâm foamea până vine ora mesei şi tindem să alegem acele alimente care nu ne dau senzaţia de saţietate, dar și ne mai şi îngraşă. În acest sens, nutriționiștii spun că avem multe alternative la îndemână atunci când vine vorba de gustări pe care le putem lua chiar şi atunci când suntem la serviciu sau stăm în trafic.

separator

Mai jos, îți prezint care ar fi alimentele perfecte cu puţine calorii în conținut.

Un măr copt – arată ca un desert însă furnizează o serie de vitamine şi fibre, la fel ca și un măr crud. La dorință, poți pune scorţişoară după ce scoți mărul din cuptor fără a adăuga şi calorii suplimentare. 
Grisine – 
pentru cei cărora nu le pac nucile, grisinele sunt varianta perfectă pentru o gustare. Ideal ar fi să mănânci în mediu câte șase grisine pe zi.Migdale – sunt bogate în fibre şi îți ţin foamea sub control fără a adăuga kilograme în plus. Sunt o gustare excelentă mai ales dacă își este foame când stai în trafic sau ești la locul de muncă.Felii de măr cu unt de arahide – acest tip de gustare mixează dulce cu sărat şi conţine în total 90 de calorii. Se taie mărul felii, apoi se unge cu untul de arahide.Biscuiţi din cereale integrale cu brânză – fibrele din acestă gustare te vor ține sătul între mese, iar brânza este sursă de proteine şi calciu. Mini-sandwich cu șuncă – învelește 2 felii de șuncă în 2 lingurițe de muștar și foi de salată verde și iale cu tine la pachet.Pop corn –  te poti rasfața cu popcorn pe săturate, atâta timp cât îi prepari fără ulei sau alte ingrediente.

Ai grijă de sănătatea ta!!!

Cetatea Soroca își redeschide porțile pentru vizitatori

Din 17 aprilie, Cetatea Soroca își redeschide porțile pentru vizitatori. După ce, în luna aprilie 2021, a fost dat startul celei de a doua etape de restaurare a fortăreței medievale, în ultimii doi ani, Cetatea a fost periodic închisă pentru lucrările care s-au efectuat în interior și exterior, scrie agrotv.md.

Potrivit responsabililor, au fost curățate zidurile cetății pe exterior și interior, s-a făcut hidroizolarea pasajului superior, au fost restaurate trei bolți și s-a conservat ceea a fost scos la evidență în ultimul sezon arheologic – gura de lup de la intrarea Cetății Soroca. A fost instalat și un ascensor într-unul din turnurile cetății pentru persoanele cu dizabilități.

A doua etapă a proiectului de restaurare a costat un milion și 600 de mii de euro. Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană. Prima etapă a proiectului s-a încheiat în 2015.

Dansatorii din Moldova, locul I la Campionatele Europene de Dans Sportiv

În perioada 13-14 aprilie, Federația Dansului Sportiv din Moldova a desfășurat doua Campionate Europene la Dans Sportiv. Este vorba despre Campionatul European Adult Standard la care au participat 56 de perechi de sportivi din 29 țări și Campionatul European de până la 21 ani la care au participat 26 de perechi de sportivi din 18 țări, scrie goodnews.md.

Potrivit Federației Dansului Sportiv din Moldova, la ambele campionate, dansatorii din R. Moldova au câștigat locul I.

De asemenea, în această perioadă, Federația a organizat opt competiții de rating mondial  WDSF Open. Este vorba despre:

  • WDSF Open Under 21 Standard la care au participat 18 perechi de sportivi, Moldova a câștigat locul I și III;
  • WDSF Open Under 21 Latin la care au participat 24 perechi de sportivi, Moldova a câștigat locul III și IV;
  • WDSF Open Youth Standard la care au participat 36 perechi de sportivi, Moldova a câștigat locul IV și V;
  • WDSF Open Youth Latin la care au participat 45 perechi de sportivi, Moldova a câștigat locul I, IV și V;
  • WDSFOpen Junior II Standard la care au participat 32 perechi de sportivi, Moldova a câștigat locul II, III și IV;
  • WDSF Open Junior II Latin  la care au participat 33 perechi de sportivi, Moldova a câștigat locul I, IV și V;
  • WDSFOpen Junior I Standard  la care au participat 24 perechi de sportivi, Moldova a câștigat locul I, III și V;
  • WDSFOpen Junior I Latin la care au participat 24 perechi de sportivi, Moldova a câștigat locul I, II și V.

Încă un proiect frumos la Măgdăcești! În sat au fost instalate bănci de relaxare pentru oameni

Locuri de relaxare pentru locuitorii din Măgdăcești, raionul Criuleni! 30 de bănci noi au fost instalate de-a lungul principalelor alei din sat, anunță primarul localității Liuba Cojocaru.

”Această inițiativă este dedicată în special persoanelor în etate, persoanelor cu mobilitate redusă, dar și pentru toți locuitorii care simt necesitatea să se odihnească în drumul lor către casă, serviciu, biserică și alte instituții.

Pentru a menține curățenia și ordinea, ne pregătim să instalăm alături și urne de gunoi.

Stimați locuitori, vă invităm să vă bucurați de noile amenajări, de asemenea, să lucrăm împreună pentru a menține spațiul curat și primitor pentru toată lumea.”, mai spune primarul de Măgdăcești.

Măgdăcești este unul dintre cele mai moderne sate din țară.

Este un sat cu tradiții, oamenii frumoși, infrastructură dezvoltată și cu un viitor care inspiră încredere. Este una din puținele localități din Republica Moldova care a reușit să se ridice din ruinele anilor 90 și să se dezvolte uimitor.

Vă invităm să urmăriți un VIDEO inedit despre satul Măgdăcești de ieri și de astăzi. Astfel ar trebui să arate toate satele din țară!

Astăzi, este ziua de naștere a lui Sandu Gorgos!
Articolul anterior
Zeci de școli rămân închise din cauza ninsoriii căzute ieri
Articolul următor