Guvernul consolidează capacitatea de răspuns a autorităților la riscurile din sectorul electroenergetic, prin dezvoltarea unui cadru juridic clar pentru prevenirea și gestionarea crizelor. În acest sens, Cabinetul de miniștri a aprobat, astăzi, Regulamentul privind situațiile excepționale în sectorul electroenergetic și Planul de acțiuni aferent, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.
Planul de acțiuni cuprinde 31 de scenarii de criză și măsuri pentru a preveni sau a atenua impactul unor posibile situații excepționale în sectorul electroenergetic. Documentul detaliază măsuri de anticipare și de intervenție pentru fiecare scenariu, în funcție de factorul declanșator, cum ar fi: lipsa de combustibil, eșecul pieței energiei electrice, atac rău intenționat, vreme extremă și altele.
În unul dintre posibilele scenarii, care prevede deficiențe generale de aprovizionare cu combustibili, producătorii vor asigura creșterea la maximum a capacității de producere disponibile și mobilizarea întregii capacități de generare. De asemenea, operatorul sistemului de transport va solicita ajutor de la operatorii din țările vecine, conform acordurilor bilaterale. Totodată, este prevăzută protejarea consumatorilor prioritari, precum instituții medicale, grădinițe și școli, astfel încât serviciile sociale de importanță majoră să nu fie sistate.
Un alt scenariu descrie suprasolicitarea rețelelor electrice din cauza utilizării dispozitivelor electrice pentru încălzire. În acest caz, autoritățile vor aplica măsuri de redistribuire a sarcinilor în rețea, consolidare a rețelelor de joasă tensiune și vor implementa programe de gestionare a cererii.
În cazul afectării infrastructurii de transport a energiei electrice, se vor implementa măsuri de restaurare rapidă a liniilor de transport și redistribuire a fluxurilor energetice în cadrul rețelelor interconectate, inclusiv prin utilizarea capacităților disponibile prin rețeaua europeană a operatorilor de sisteme de transport de energie electrică ENTSO-E.
În plus, Planul subliniază importanța cooperării regionale și a integrării în piața energetică europeană. Măsurile coordonate cu țările vecine vor contribui la prevenirea crizelor și la gestionarea eficientă a acestora.
Gestionarea situațiilor de criză va fi asigurată de Ministerul Energiei, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică, operatorii de transport și de distribuție a energiei electrice, precum și de Comisia pentru Situații Excepționale.
Republica Moldova, deși a înregistrat progrese semnificative în sectorul energetic, precum construcția gazoductului Iași-Chișinău, sincronizarea sistemului electroenergetic cu ENTSO-E și inițierea proiectelor de interconexiune cu România, continuă să fie vulnerabilă din punct de vedere electroenergetic. Capacitatea internă de producție acoperă 23% din necesarul malului drept, iar 70% din consumul de energie electrică depinde de producerea de la Centrala MGRES. De asemenea, capacitatea tehnică de import garantată prin ENTSO-E este, în prezent, limitată la 315 MW – insuficient pentru a satisface cererea totală. În proces de realizare sunt proiecte de interconexiune, precum liniile de 400 kV Vulcănești-Chișinău și Bălți-Suceava, care vor îmbunătăți situația, însă nu vor fi finalizate până la sfârșitul anului 2025.