Guvernul extinde posibilitățile de angajare în sectorul public

Din 1 ianuarie 2025, candidații care au fost admiși la concursurile de ocupare a unei funcții publice în instituțiile de stat, dar se află în afara țării, vor putea participa la proba scrisă de la distanță, prin intermediul ambasadelor sau misiunilor diplomatice. Noua prevedere se va aplica doar candidaților admiși pentru funcțiile publice vacante din ministere, Cancelaria de Stat, Aparatul Președintelui și Secretariatul Parlamentului, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

O hotărâre, în acest sens, a fost aprobată de Executiv. Noile modificări vor contribui la dezvoltarea unui serviciu public atractiv cu funcționari profesioniști, orientați spre necesitățile cetățenilor.

În același timp, va fi simplificată procedura de evaluare a activității funcționarului public debutant și vor fi create mai multe oportunități de angajare pentru tinerii specialiști, în posturi care nu necesită experiență profesională.

O altă noutate ține de utilizarea semnăturii electronice pentru documentele aferente proceselor din domeniul managementului funcției publice și al funcționarilor publici. De asemenea, vor fi clarificate unele aspecte ce țin de muncă prin cumul și desfășurarea concursului intern pentru deciziile legate de promovarea angajaților.

Autoritățile extind lista medicamentelor compensate

Consiliul pentru medicamente compensate din fondurile de asigurare obligatorie de asistență medicală a decis în ședința sa de miercuri, 4 septembrie, extinderea listei de medicamente compensate cu noi preparate esențiale, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Astfel, femeile însărcinate vor beneficia de medicamentul cu denumirea comună internațională progesteronum, care  va fi compensat parțial, în proporție de 80%. Acest preparat va fi prescris în prevenirea avorturilor habituale, a nașterii premature și în suplimentarea fazei luteale în cadrul ciclurilor de fertilizare in vitro.

Conform estimărilor Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, circa 3800 de femei vor beneficia de progesteronum, iar pentru compensarea acestuia vor fi alocați anual peste cinci milioane de lei din fondurile de asigurare medicală obligatorie.

De asemenea, lista medicamentelor compensate urmează a fi completată cu un nou preparat combinat pentru tratamentul hipertensiunii arteriale –amlodipinum+valsartanum. Acesta are menirea de a crește complianța la tratament a pacienților cu hipertensiune arterială prin administrarea simultană a două substanțe active. Medicamentul combinat va fi compensat parțial, iar cel puțin o denumire comercială a acestui preparat va fi oferită gratuit.

Totodată, Consiliul pentru medicamente compensate a decis ca, începând cu 1 ianuarie 2025, în lista medicamentelor compensate să fie incluse alte două preparate pentru tratamentul cancerului de prostată, și anume: bicalutamidum și cyproteronum. Acestea vor fi compensate integral, iar CNAM va aloca anual în acest scop circa nouă milioane de lei.

Completarea listei de medicamente compensate are loc prin aprobarea unui ordin comun al ministrului Sănătății și directorului general al CNAM. Modificările în lista de medicamente compensate urmează să intre în vigoare în data de 1 octombrie 2024.

Maia Sandu a depus la CEC listele cu semnături pentru înregistrarea la alegerile prezidențiale

Maia Sandu a depus astăzi la Comisia Electorală Centrală listele cu semnături colectate pentru a se înscrie în cursa pentru funcția de președinte al Republicii Moldova, informează unica.md.

”Am depus astăzi la Comisia Electorală Centrală 25 de mii de semnături, din cele peste 28 de mii colectate, pentru a putea fi înregistrată în calitate de candidată la alegerile prezidențiale din 20 octombrie. Mulțumesc fiecărui om care și-a depus semnătura, pentru fiecare cuvânt de încurajare. Le mulțumesc colectorilor pentru munca depusă. Sprijinul pe care l-am văzut în aceste zile mă convinge că suntem o mare familie de oameni care doresc să-și vadă țara prosperă și europeană. Împreună putem face lucruri mari. Vă mulțumesc!”, scrie Maia sandu într-o postare.

Zeci de oameni au venit să o susțină pe Maia Sandu.

Astăzi este ultima zi pentru înregistrarea prealabilă pentru participarea la alegerile din această toamnă

Astăzi este termenul limită pentru înregistrarea prealabilă pentru participarea la referendumul republican constituțional și alegerile prezidențiale din 20 octombrie 2024. Până în prezent, s-au înregistrat prealabil peste 19.900 de persoane, informează moldpres.

Potrivit Comisiei Electorale Centrale (CEC), necesitatea înregistrării prealabile constă în stabilirea numărului estimativ al alegătorilor care își exprimă intenția de a vota la una din secțiile de votare organizate peste hotarele țării. Acesta este unul dintre cele trei criterii stabilite de legea electorală, care, împreună cu informațiile despre dinamica participării alegătorilor la ultimele trei scrutine naționale și datele oferite de Ministerul Afacerilor Externe privind numărul și locul aflării cetățenilor Republicii Moldova în străinătate, vor sta la baza deciziei autorităților de organizare a secțiilor de votare în afara țării.

Totodată, CEC amintește că la scrutinele din 20 octombrie 2024, alegătorii din SUA, Canada, Islanda, Finlanda, Suedia și Norvegia pot solicita votul prin corespondență, în acest caz înregistrarea prealabilă fiind obligatorie. Până astăzi, pentru votul prin corespondență s-au înregistrat peste 1700 persoane, cele mai multe solicitări fiind din SUA – 935 și Canada – peste 500.

CEC a propus anterior spre consultări publice lista posibilelor secții de votare deschise în străinătate. Acestea ar fi de circa 280.

Alegerile pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova vor fi organizate pe data de 20 octombrie 2024. În aceeași zi, se va desfășura și referendumul republican constituțional la care cetățenii vor răspunde la întrebarea „Susțineți modificarea Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”.

Franţa se pregăteşte să îşi ia rămas bun de la Alain Delon. Care a fost ultima dorință a actorului înainte să se stingă din viață
Articolul anterior
Polițiștii de patrulare vor avea o sală nouă de antrenamente
Articolul următor