Guvernul român majorează pensiile până la 390 de euro

Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat noua lege a pensiilor, care are un impact bugetar de 85 miliarde de lei până în 2021. Primele majorări de pensii în concordanță cu noua lege sunt prevăzute pentru luna septembrie.

separator
Noua Lege a Pensiilor va conţine un nou element în formula de calcul: punctul de referinţă. Valoarea stabilită pentru acesta este de 75 de lei. Punctul de referinţă va reprezenta raportul dintre valoarea punctului de pensie şi nivelul mediu al stagiilor de cotizare prevăzute de legislaţia anterioară, respectiv 25. Valoarea punctului de referinţă va fi 75 de lei la 1 septembrie 2021, când noua lege este programată să intre în vigoare.

În prezent, valoarea punctului de pensie este de 1.100 de lei. Punctul de pensie va ajunge la 1.265 de lei la 1 septembrie 2019, apoi la 1.775 de lei la 1 septembrie 2020 şi, în cele din urmă, la 1.875 de lei (echivalentul a circa 390 de euro) la 1 septembrie 2021. Din anul 2022, punctul de referinţă se va indexa în fiecare an cu inflaţia şi 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat, scrie capital.ro.

Potrivit legii actuale, cuantumul pensiei se calculează prin înmulţirea punctajului mediu anual realizat de asigurat cu valoarea unui punct de pensie. Punctajul mediu anual se determină prin împărţirea numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale ale asiguratului la numărul de ani corespunzător stagiului complet de cotizare, conform Legii nr. 263/2010. În noul proiect de lege, formula de calcul este diferită: „Numărul total de puncte realizate de asigurat se obţine din însumarea punctajelor anuale ale acestuia. Punctajul anual al asiguratului se determină prin împărţirea la 12 a sumei punctajelor lunare realizate într-un an calendaristic. Punctajul lunar se calculează prin raportarea venitului brut lunar realizat sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale, la câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat din anul respectiv”.

Legea pensiilor însă nu se va produce fără a îndatora grav bugetul de stat, susțin analiștii economici.

Lacrimi și durere la Susleni! Ana-Maria, tânăra răpită și ucisă cu cruzime a fost condusă pe ultimul drum

Lacrimi și durere la Susleni. Zeci de oameni s-au adunat astăzi să o petreacă pe ultimul drum pe Ana-Maria. Tânăra de 19 ani, însărcinată în 6 luni, a fost găsită fără suflare la opt zile după ce a urcat într-o mașină de ocazie în Orhei. Principalul suspect a fost plasat în arest pentru 30 de zile și pledează nevinovat, scrie tv8.md.

Între timp, aseară, un grup de localnici din Chițcanii Vechi, satul în care locuiește principalul suspect, au aprins mai multe lumânări în fața porții acestuia. Oamenii s-au adunat la poarta suspectului, unde au scris numele fetei din zeci de lumânări aprinse. Au făcut din lumânări și numele băiețelului nenăscut – Ion. 

Reamintim că corpul neînsuflețit al tinerei de 19 ani, dispărută la Orhei, a fost găsit de un grup de polițiști de la Chișinău, pe 20 aprilie, în apropiere de Chițcanii Vechi, localitatea de unde este originar principalul suspect. Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu, a declarat pentru jurnaliști că trupul a fost găsit cu greu, lângă un pârâu, fiind aruncat într-o groapă, acoperită apoi cu crengi. 

Fata însărcinată fusese văzută ultima dată în seara de 12 aprilie. Aceasta se întorcea la căminul din Orhei după o oră de meditații. Din imaginile de pe camerele de supraveghere, obținute de TV8, se vede cum tânăra ajunge în stația cu pricina, iar la câteva minute de ea se apropie un automobil în care și urcă. Bărbatul le-ar fi spus oamenilor legii că imediat ce a urcat în mașină și și-a dat seama că nu era cea pe care o aștepta, tânăra i-ar fi cerut să oprească, pentru a ieși. El spune că a lăsat-o pe marginea drumului, la o distanță de 300 de metri de stația pentru transportul public, de unde a luat-o, după care el și-a continuat drumul. Ulterior, a refuzat să conlucreze cu ancheta. 

Bănuitul a fost plasat în arest pentru 30 de zile. Avocatul acestuia a refuzat să ofere declarații pentru presă, însă procurorii susțin că bărbatul pledează nevinovat. După aproape o săptămână de căutări la Orhei, oamenii legii au căutările și la Telenești, de unde este șoferul.

Vineri, 19 aprilie, polițiștii au anunțat că în urma perchezițiilor acasă și în mașina suspectului, au descoperit mai multe lucruri pentru femei.  În context, oamenii legii au făcut un apel către cetățeni, pe care îi îndeamnă să îi sesizeze în cazul în care au avut „tangențe dubioase” sau „cu tentă infracțională” cu acest bărbat.  Într-un comunicat al poliției, se subliniază faptul că bărbatul, în mașina căruia a urcat tânăra de 19 ani, s-a schimbat fizic foarte mult de-a lungul timpului, dar și a condus mai multe mărci și modele de mașini.

imagini: tv8.md

Campanie socială de Paște de la Prima Finanțare – “Împarte Bunătate”

CASA+FAMILIA=ACASĂ. Pentru majoritatea, aceasta este formula fericirii! Iar în perioada sărbătorilor pascale, cuvântul ACASĂ capătă un sens cu totul special. 

În lumina sărbătorilor de Paște, Prima Finanțare dorește să aducă bucurie și speranță în casele celor care cu adevărat au nevoie de sprijin și empatie. 

Prima Finanțare lansează o campania socială de Paște “Împarte bunătate”, dedicată sprijinirii a aproximativ 100 de familii nevoiașe și bătrâni din comunitate, oferindu-le coșuri cu produse alimentare.

În perioada 18 aprilie – 18 mai 2024, compania va redirecționa 1% din suma creditelor acordate Prima Soluție (destinația pentru Casă și Familie) pentru a procura și a oferi coșuri cu produse alimentare familiilor social-dezavantajate din țară.

Astfel, fiecare credit acordat va deveni o rază de lumină, ce va încălzi și hrăni sufletele și trupurile celor care au nevoie de sprijinul nostru.

Cum pot contribui clienții? 

Beneficiind de un credit de consum – Prima Soluție, care este destinat pentru realizarea planurilor și nevoilor, clienții nemijlocit ajută o familie să se bucure de o masă de Paște, cu cozonaci, ouă roșii și mult mai mult.

Prima Finanțare crede că aceasta campanie va avea un impact social profund, atât în rândul clienților fideli ai companiei, cât și al celor noi.

Vă îndemnăm să vă alăturați la Prima Finanțare în această misiune a generozității și compasiunii. 

Împreună putem face din gesturi mici, lucruri frumoase! 

Haideți să facem Paștele cu adevărat special pentru toți!

Cererile pot fi depuse atât online, cât și în cadrul sucursalelor Prima Finanțare.

Mai multe detalii despre finanțarea nevoilor personale, proiectelor în afaceri și agricultură puteți afla pe primafinantare.md sau la Call Center 022 20 20 20.

Prima Finanțate – prima alegere în finanțarea Start-Up-urilor și Antreprenorilor!

Despre Prima Finanțare

Prima Finanțare este un brand internațional, care oferă o experiență unică în finanțarea afacerilor, inclusiv în agricultură, cât și oferă finanțare pentru Casă și Familie.

Compania susține deopotrivă spiritul antreprenorial și persoanele social/financiar dezavantajate prin credite accesibile și consultanță privind investițiile în afaceri, inclusiv agricultură, comerț și produse ce economisesc energia. 

Prin istoria de circa 14 ani Prima Finanțare a contribuit la dezvoltarea a peste 24 000 de afaceri locale cu un portofoliu de peste 714 mln lei. În prezent compania înregistrează un număr de 3 216 clienți cu un portofoliu de peste 140 ml lei, dintre care 63 mln au fost destinate femeilor de afaceri.

Detalii despre incendiul de la liceul ”Liviu Deleanu” din Capitală. Ce a făcut un elev

Primăria Municipiului Chișinău informează cu referire la incidentul de astăzi, 23 aprilie, de la Liceul Teoretic „Liviu Deleanu” din sectorul Buiucani, unde un elev a dat foc unui caiet.

”Astăzi, la pauză, după lecția a 3-a, aproximativ la ora 11:28, un elev a dat foc la un caiet cu învelitoare, pe holul etajului 3.

Arderea a fost localizată de un profesor, care a intervenit prompt pentru stingerea focului și s-a apelat imediat la 112.

Între timp profesorii au evacuat elevii, conform procedurii.

Pompierii au ajuns rapid la fața locului, iar la venirea acestora focul era deja stins.

Conform recomandărilor pompierilor, peste 30 de minute, elevii și personalul didactic au revenit la ore.

Actualmente lecțiile se desfășoară conform orarului.

Menționăm că în urma incidentului nimeni nu a avut de suferit.”, anunță municipalitatea.

Incendiul a izbucnit pe data de 5 aprilie. Flăcările au cuprins demisolul instituției de învățământ. Zece echipe de intervenție au participat la stingerea focului. Din clădire au fost evacuați circa 1.900 de elevi. Victime nu au fost raportate.

Un moldovean s-a înecat în mare, în Italia
Articolul anterior
,,La Soirée Blanche” – Moldovan National Youth Orchestra te invită la o seară plină de farmec care îmbină muzica, arta și eleganța!
Articolul următor