Mai mulţi retaileri de haine care îşi produc articolele de îmbrăcăminte în China poartă discuţii cu firmele turceşti pentru mutarea producţiei în Turcia, au declarat doi oficiali din acest sector pentru Reuters.
În aceste condiţii retailerul polonez LPP a anunţat că poartă discuţii cu fabrici de confecţii din Turcia, Bangladesh şi Vietnam, ca soluţie de rezervă dacă fabricile din China vor rămâne închise o perioadă mai lungă de timp.În ultimii ani, producătorii de haine din Turcia s-au reorientat spre segmentul superior, în condiţiile în care producătorii chinezi şi-au extins dominaţia la nivel global. Însă recenta epidemie de coronavirus din China a determinat unele companii europene să se reorienteze spre Turcia, susţin oficialii citaţi de Reuters.
„Responsabilii cu achiziţiile şi designerii nu se pot deplasa în China din cauza îngrijorărilor cu privire la coronavirus şi a restricţiilor de călătorie. În aceste condiţii mai multe branduri renumite au început discuţiile pentru producţia de noi articole de sezon în Turcia”, a declarat preşedintele Asociaţiei producătorilor de îmbrăcăminte din Turcia (TGSD), Hadi Karasu.
Potrivit acestuia, creşterea costurilor cu producţia în China şi o depreciere de 36% a lirei turceşti în ultimii doi ani, au făcut din Turcia o opţiune accesibilă.
La rândul său, preşedintele Asociaţiei Exportatorilor de Îmbrăcăminte din Istanbul (IHKIB), Mustafa Gultepe, susţine că sectorul are capacitatea de a prelua comenzi suplimentare. „Sunt retaileri de haine care pun întrebări cu privire la preţuri şi produse în Turcia după epidemia de coronavirus. Cred că impactul epidemiei va continua pentru încă 5-6 luni şi cred că începând din luna mai vom vedea un transfer major din China”, a adăugat Mustafa Gultepe, potrivit Reuters, citată de publika.md.