Hîncești: un tânăr revenit din Italia a ieșit din carantină și a violat o adolescentă

Un tânăr în vârstă de 32 de ani, din satul Cioara, raionul Hâncești, a fost reținut pentru 72 de ore, fiind bănuit că ar fi violat și jefuit o adolescentă de 17 ani, scrie Deschide.md.

separator
Potrivit unui comunicat al IGP, oamenii legii au stabilit că suspectul a revenit recent din Italia, iar după trei zile de expirare a termenului de carantină la domiciliu, s-a deplasat cu autoturismul prin satul Crasnoarmeiscoe, raionul Hâncești, unde a stopat și a luat ca pasageră o minoră.

„Audiată de poliție, victima a declarat că prin constrângere psihică, profitând de imposibilitatea de a se apăra sau de a-și exprima voința, a violat-o, iar ulterior, i-a sustras în mod deschis telefonul mobil”, se arată în comunicat.

Ca rezultat al măsurilor speciale de investigații, efectuate de polițiști, la data de 23 martie, a fost identificat și stabilit suspectul. În urma percheziției la domiciliul acestuia, polițiștii au depistat și ridicat telefonul mobil care aparține victimei și automobilul cu care se deplasa. Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă de la 5 până la 12 ani de închisoare.

Fără precedent! Armata română face un spital în 5 zile. Primele imagini
Articolul anterior
Vladimir Putin, în vizită la pacienții cu coronavirus
Articolul următor
Alte articole interesante