Hoteluri, construite pe două blocuri din Chișinău. Locătarii au semnat petiții

Un agent economic intenționează să construiască două hoteluri pe blocurile locative de pe străzile Eugen Doga și Alexandru cel Bun din municipiul Chișinău.

Hoteluri pe două blocuri de locuit din Chișinău: Revolta locatarilorFoto: anticoruptie.md

Actele permisive, semnate de către factori de decizie din Primăria Chişinău, au fost făcute publice de către fostul viceprimar al municipiului Chişinău, marţi, într-o conferinţă de presă, transmite Anticoruptie.md.

Intenţia agentului economic, susţinută de conducerea Primăriei Chişinău, i-a indignat pe proprietarii apartamentelor din cele două blocuri. 

Aceştia au semnat petiţii în care solicită municipalităţii să nu permită construcţia hotelurilor pe cele două blocuri. 

„Este o ilegalitate, iar noi, locatarii blocului din strada Doga, 4, suntem categoric împotriva construcției hotelului deasupra blocului nostru, care a fost dat în exploatare în anul 1977”, a declarat în cadrul conferinţei de presă președinta Asociației de locatari, Iulia Șubina.

„Noi nu suntem de acord cu această decizie de a construi hotelul la mansardă, cu anexarea de peretele blocului a ascensorului care va fi funcțional 24 din 24 de ore. Ne sunt încălcate drepturile”, a declarat Diana Platon, preşedinta Asociaţiei de locatari din blocul nr. 96 de pe strada Alexandru cel Bun.

Conform certificatului de urbanism vizat de șefa Direcţiei Generale Arhitectură, Urbanism şi Relaţii Funciare a Primăriei Chişinău, hotelurile de pe acoperişuri urmează să aibă două nivele şi în jur de 54 de locuri de cazare.

Fostul viceprimar Victor Chironda susține că, deși a semnat iniţial pachetul de acte permisive pentru autorizarea construcțiilor, atunci când a depistat nereguli, a emis dispoziția de revocarea a proiectului. SRL 7 SKY s-a adresat în instanța de judecată cu acțiune împotriva Primăriei municipiului Chișinău, solicitând anularea dispoziţiei de revocare.

Victor Chironda susține că este vorba despre o schemă clasică de autorizare ilegală a construcțiilor prin intermediul instanțelor de judecată. Svetlana Dogotaru nu a răspuns la telefon pentru a-i solicita opinia în cazurile respective.

După Australia și Franța, și Grecia se pregătește să introducă restricții în funcție de vârstă pentru rețelele sociale

Grecia va adopta măsuri pentru a reduce dependența copiilor de social media. Atena vrea să introducă restricții în funcție de vârstă pentru rețelele sociale, cu scopul de a proteja minorii sub 15 ani de pericolele dependenței digitale, scrie Kathimerini, scrie digi24.ro.

Măsura se aliniază modelelor de succes adoptate în Australia și Franța, unde măsuri similare de verificare a vârstei s-au dovedit promițătoare în reducerea supraexpunerii în rândul tinerilor utilizatori. Propunerea guvernului de la Atena include un cadru pentru ca platformele să pună în aplicare verificarea obligatorie a vârstei, împreună cu cerințe privind consimțământul părinților pentru utilizatorii sub 15 ani.

Inițiativa este susținută de un raport al unui comitet științific. Recomandările includ lansarea de campanii de sensibilizare, dotarea părinților cu instrumente de gestionare a timpului petrecut în fața ecranului și reformarea algoritmilor pentru a reduce expunerea minorilor la conținuturi dăunătoare. Urgența problemei a fost subliniată de prim-ministrul Kyriakos Mitsotakis în timpul unui discurs la ONU în septembrie. Citând cartea lui Jonathan Haidt „The Anxious Generation”, Mitsotakis a evidențiat impactul psihologic al timpului excesiv petrecut în fața ecranului asupra copiilor.

Pentru a depăși provocările legate de implementare, Grecia caută sprijin la nivel european. Sunt în curs discuții pentru stabilirea unei vârste de maturitate digitală de 15 ani la nivelul UE, cu restricții corespunzătoare în toate statele membre. Ministrul guvernanței digitale, Dimitris Papastergiou, a pledat pentru această inițiativă în cadrul unei reuniuni recente a Consiliului Telecomunicații al UE.

O astfel de colaborare este considerată esențială pentru a face presiuni asupra giganților din domeniul tehnologiei să adopte sisteme solide de verificare a vârstei.

Salariile femeilor sunt, în medie, cu 15 la sută mai mici în comparație cu cele încasate de bărbați: Femeile, preocupate mai mult de responsabilitățile familiale

Salariile femeilor sunt, în medie, cu 15 la sută mai mici în comparație cu cele încasate de bărbați. Decalajul apare, în mare parte, după ce fe­meile pleacă în concediul de îngri­jire a copiilor, renunțând deseori la ambiția de a crește profesional, scrie vocea.md.

Sindicatele cred că, indiferent de sex, toți angajații trebuie să aibă șanse egale, iar pentru asta este important ca și bărbații să-și asume o parte din treburile casnice. Mai mult, se dorește ca și patronii să conștientizeze că munca nu poate fi mai presus decât familia. Acestea ar fi valorile stipulate în Convenția Organizației Internaționale a Muncii (OIM) nr. 156 privind egalitatea de șanse și egali­tatea de tratament pentru lucrători și lucră­toare cu responsabilități familiale, pe care trebuie să o ratifice și Republica Moldova în drumul ei spre Uniunea Europeană.

Promovarea ratificării Convenției a fost subiectul unei mese rotunde organizate recent de Confederația Națională a Sindi­catelor din Moldova (CNSM) în colaborare cu OIM. Evenimentul a reunit conducerea CNSM, reprezentanți ai OIM, președinți ai centrelor sindicale național-ramurale, ai Co­misiei de Femei a CNSM, reprezentanți ai Confederației Naționale a Patronatului din Republica Moldova (CNPM), Oficiului Avoca­tului Poporului, Consiliului pentru Egalitate, UN Women Moldova.

Femeile preocupate mai mult de responsabilitățile familiale

Este cunoscut faptul că responsabilitățile familiale constituie unul dintre motive­le inactivității în rândul femeilor. Conform datelor Biroul Național de Statistică (BNS), 53,8% dintre femei în vârstă de 25-54 de ani sunt inactive din cauza responsabilităților familiale de îngrijire a copiilor sau a altor membri ai familiei, care le revin. Concomi­tent, în anul 2023, circa 30 de mii de femei au desfășurat activitate salarială în condițiile timpului de muncă parțial, dintre care 58,5% au activat cu un program de muncă sub 20 de ore săptămânal.

De fapt, lipsa serviciilor de îngrijire a co­piilor, mai cu seamă de vârstă fragedă sau lipsa acestora la prețuri accesibile, precum și oportunitățile scăzute de angajare în zo­nele rurale, sunt printre factorii principali care contribuie la inactivitatea sporită a fe­meilor, fapt pentru care femeile înregistrea­ză și valori duble în rândul tinerilor NEET în comparație cu bărbații.

„Din acest motiv, considerăm că crearea unui mediu de lucru care să sprijine activ integrarea acestor persoane pe piața mun­cii este crucială. Implementarea unor poli­tici și măsuri care să răspundă nevoilor lor este o soluție eficientă care poate contribui la reducerea inegalităților. Este cert că sin­dicatele nu pot rămâne indiferente față de provocările cu care se confruntă salariații cu responsabilități familiale și se pronunțăferm pentru ratificarea Convenției nr. 156. În cadrul ședinței Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective din 12 apri­lie anul curent, am venit cu propunerea de examinare a posibilității ratificării Convenției respective și ne exprimăm recunoștința pen­tru susținerea OIM în acest sens, inclusiv prin elaborarea analizei de compatibilitate a ca­drului legal național la prevederile Convenției și organizarea acestei mese rotunde, care întrunește partenerii sociali, experții OIM și alte părți implicate în promovarea reconci­lierii vieții profesionale cu cea de familie”, a menționat în discursul său președintele CNSM, Igor Zubcu.

Magia Anului Nou la Chișinău: Festivalul Luminilor ”Lights & Dreams”  a început la CIE ”Moldexpo”

La Chișinău, pe teritoriul CIE «Moldexpo» , a început festivalul de lumini de Anul Nou, «Lights & Dreams», cu un show de lumini și zeci de instalații.

Vizitatorii sunt așteptați într-un parc tematic unic de ilumiinații și instalații de lumini de până la șapte metri înălțime. Fiecare locație te introduce într-o poveste fascinantă despre o lume paralelă, locuită de zâne, elfi, dragoni și alte ființe magice. Oaspeții festivalului pot explora «Pădurea zânelor și a elfilor», «Tunelul îndrăgostiților» , «Pisicile magice» , «Călăreții stelari» , «Pasărea Phoenix»  și multe alte compoziții uimitoare.

Aproape 50.000 de lămpi, două kilometre de mătase naturală și LED-uri special alese au creat o adevărată poveste de Crăciun pe teritoriul CIE «Moldexpo». Pe lângă instalațiile de lumini, organizatorii oferă vizitatorilor diverse distracții: zone interactive, colțuri foto tematice, food court-uri stilizate, dar și spectacole de animație și un impresionant show cu foc.

Biletele pot fi cumpărate de pe site-ul oficial al festivalului „Lights & Dreams” în Moldova sau de la casa de bilete de la intrarea în parc. Detalii suplimentare pe Instagram și Facebook ale evenimentului. Festivalul va dura până pe 26 ianuarie și va fi deschis zilnic între orele 15:30 și 22:00.

Adresă: MoldExpo (str. Giocelilor, 1, Chișinău)
Program: zilnic între 15:30 și 22:00
Preț bilet: adult – 200 lei, copii – 180 lei

Eliberarea de autorizații de construcție, în creștere cu peste 50% față de anul trecut
Articolul anterior
Peste 40 de oi, sfâșiate de șacali în raionul Ungheni. Animalele se ascund în pădure
Articolul următor