De ziua sa, fostul președinte al țării și-a făcut un cadou de neuitat. Se pare că fostul șef de stat își sărbătorește cea de-a 46-a aniversare pe faimoasele insule Kurile, fiind cazat la un hotel de lux.
Igor Dodon a plecat la Moscova chiar în ziua în care a anunțat alianța Partidului Socialiștilor cu grupul ”Pentru Moldova”, din care face parte și Partidul ”ȘOR”, iar de atunci nu a revenit în Republica Moldova, potrivit dosarmedia.md.
Potrivit surselor Dosar Media, Igor Dodon se află, la propriu, la celălalt capăt al pământului, la o distanță de peste opt mii de kilometri de Republica Moldova. Mai exact, este vorba despre insula Iturup din Rusia.
Acesta este cazat la un hotel de lux, ”Янкито”, iar cazarea pentru o noapte nu ar putea-o suporta orice muritor de rând. Este vorba despre 35 000 de mii de ruble pe noapte, echivalentul a peste 400 de euro pentru 24 de ore.
Jurnaliștii ruși scriu că, hotelul aparține companiei rusești ”Гидрострои” și acolo nu se odihnesc doar bogătașii, ci și înalții oficiali din Federația Rusă, iar anul trecut, tot acolo, s-ar fi odihnit și fostul premier al Rusiei, Dmitrii Medvedev.
Astăzi, Dodon a publicat o fotografie pe rețelele de socializare, care divulgă peisajul, iar cei care au fost acolo (cel puțin angajați în acea regiune), pot identifica cu ușurință locația. Igor Dodon însă nu a menționat unde se află cu exactitate.