Economia Republicii Moldova este în prag de colaps, din cauza scumpirilor din ultima perioadă, iar în primăvară am putea să ne confruntăm cu o criză fără precedent, care va duce inclusiv la devalorizarea monedei naționale. Atenționarea vine din partea liderului Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, care cere Guvernului să prezinte un plan de acțiuni de prevenire a acestei crize.
Potrivit lui Ilan Șor, dacă autoritățile vor sta cu mâinile-n sân, în primăvara anului viitor, un euro ar putea să coste 40 de lei.
„Prieteni, toți văd că, astăzi, creșterea prețurilor este catastrofală. Toate acestea vor duce la lipsa banilor. În aceste condiții, cel mai probabil, va începe tipărirea banilor, care va duce la devalorizarea leului, iar în primăvară am putea să ne trezim că un euro va costa 40 de lei. În consecință, economia va fi în prag de colaps”, a declarat Ilan Șor într-o adresare video postată pe pagina sa de Facebook.
Președintele Partidului „ȘOR” a mai spus că el și echipa sa au idei de rezolvare a acestei crize și a îndemnat autoritățile să se așeze la masa de discuții.
„Am încă o întrebare, stimați guvernanți, aveți un plan de ieșire din această situație? Dacă nu, haideți să ne așezăm și să discutăm despre toate acestea. Noi avem idei, de aceea, haideți să le analizăm împreună. E un subiect ce ține de soarta cetățenilor acestei țări și dacă vor putea ei sau nu să mai trăiască normal în această țară”, a adăugat Șor.
sursa: www.realitatea.md