În atenţia persoanelor care solicită programarea la examenul de obţinere a permisului de conducere

Agenția Servicii Publice vine cu precizări referitoare la multiple cazuri depistate la programarea frauduloasă prin intermediul persoanelor terţe, la proba practică a examenului de obţinere a permisului de conducere şi unele recomandări în adresa solicitanţilor acestor servicii.

separator
În luna iulie 2019, s-au depistat multiple cazuri de programare frauduloasă de către persoane terţe a candidaţilor la examenul pentru proba practică de obţinere a permisului de conducere, contra plată prin intermediul rețelelor de socializare “Telegram”, “Whatsapp” şi altele.

Referitor la aceste cazuri Agenţia Servicii Publice a sesizat organele de drept competente şi a întreprins un şir de măsuri menite să asigure un proces transparent şi calitativ de prestare a serviciilor de programare şi admitere la examenul de obţinere a permisului de conducere.

Actualmente aceste cazuri sunt investigate de către organele de drept.

Serviciul de programare atât în regim obişnuit cât şi în regim de programare urgentă la examen, este prestat de către Agenţia Servicii Publice gratis, iar tariful ce se achită în asemenea cazuri nemijlocit în procesul de admitere la probele de examen în vederea obţinerii permisului de conducere, la perfectarea comenzii respective, reprezintă tariful pentru prestarea nemijlocită a serviciului de examinare atât în regim de urgenţă cât şi în regim obişnuit.

Agenția Servicii Publice menționează că programarea urgentă la examenul de obținere a permisului de conducere este disponibilă exclusiv prin intermediul paginii oficiale ale instituției www.asp.gov.md. Programarea în mod ordinar se efectuează, accesând pagina web a Agenției www.asp.gov.md, telefonic la numerele de contact ale subdiviziunilor teritoriale de înmatriculare a transportului şi calificare a conducătorilor auto sau prin intermediul Call-centrului la numărul de telefon 14909.

Informaţii suplimentare pot fi solicitate la telefoanele de contact ale Call-centrului 14909, (+373) 022 257070 sau vizualizate pe site-ul Instituției Publice ”Agenția Servicii Publice” www.asp.gov.md.

Delirul Moscovei: Lavrov, indecis dacă R. Moldova vrea să renunțe la regiunea transnistreană sau să o invadeze

Moscova continuă să lanseze falsuri cu scopul de a disemina frică în rândul cetățenilor R. Moldova. De această dată, ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a acuzat guvernarea de la Chișinău că ar pregăti rezolvarea diferendului transnistrean pe cale militară, transmite RIA Novosti citată de deschide.md.

Se pare că R. Moldova a decis să renunțe la Transnistria. Chișinăul a respins multiplele propuneri ale transnistrenilor și Federației Ruse de a relua negocierile în formatul ”5+2”. Maia Sandu a declarat că o să organizeze referendumul privind aderarea la Uniunea Europeană fără Transnistria. Probabil există dorința de unire cât mai rapidă cu România și obținerea, astfel, a unor posibilități adăugătoare. Poate că autoritățile de la Chișinău contează pe rezolvarea problemei transnistrene pe cale militară” a declarat Lavrov.

De asemenea, șeful MID-ului de la Moscova a acuzat Chișinăul că a decis să distrugă relațiile moldo-ruse.

Amintim că autoritățile de la Chișinău au declarat în repetate rânduri că singura modalitate de rezolvare a diferendului transnistrean este pe cale pașnică, prin intermediul diplomației. În același timp, formatul de negocieri ”5+2” nu mai poate fi aplicat, întrucât un participant al său, Rusia, duce deja de mai bine de doi ani un război de agresiune împotriva altui participant, Ucraina.

În același timp, declarația lui Lavrov precum că guvernarea de la Chișinău vrea să distrugă relațiile moldo-ruse vine la doar două săptămâni după ce Moscova a sfidat autoritățile noastre și a deschis, fără permisiunea R. Moldova, șase secții de votare în stânga Nistrului în vederea alegerilor prezidențiale Rusia.

A îmbătat o copilă de 14 ani, într-un parc, apoi a dezbrăcat-o cu intenția de a o viola. Norocul fetei că a fost salvată de trecători

Grație eforturilor procurorilor, recent, a fost pronunțată o sentință, prin care un bărbat în vârstă de 32 de ani, a fost recunoscut vinovat pentru tentativă de viol al unei minore, (art.27, art.171 alin.(2) lit.a) din Codul penal), și acțiuni cu caracter sexual neconsimțite (art.172 alin.(2) lit.a) din Codul penal). 

Inculpatului i-a fost stabilită pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 8 ani, cu executare în penitenciar de tip semiînchis.

Potrivit acuzării înaintate de procurori, bărbatul, la data de 19 iulie 2023, pe timp de seară, în timp ce se afla într-un parc, a observat o minoră de 14 ani și a intrat cu ea în discuții. În scopul obținerii unei satisfacții sexuale, a tras-o în tufișuri, unde prin aplicarea forței fizice manifestată prin strângerea brațelor, astupându-i gura cu mâinile, a împins-o cu putere la sol, după care a dezbrăcat-o și a săvârșit față de minoră acțiuni cu caracter sexual neconsimțite. Ulterior, a încercat să intre cu aceasta în raport sexual forțat, însă acesta nu și-a dus intenția infracțională până la capăt din motivul intervenției a trei persoane aflate în apropiere.

Inculpatul a pledat nevinovat.

Ultimul weekend din martie vine cu evenimente atractive! Nu le ratați

Este timpul să-ți organizezi agenda pentru weekend, iar iTicket și unica.md este aici să-ți ușurăm decizia!

Explorăm împreună cele mai atractive 10 evenimente. De la spectacole interactive pentru copii la seri de degustare vinuri, am pregatit  sugestii pentru toate gusturile și interesele. Nu lăsa weekend-ul să treacă fără a experimenta ceva nou. 

Stand UP Lounge

Experimentează o seară de neuitat cu Stand Up Lounge pe 29 martie, unde comedianții favoriți își vor etala talentul într-o atmosferă prietenească. Nu rata șansa de a te destinde și a râde alături de alții într-un spațiu primitor. 

Când? 29 martie 2024, ora: 19:30
Unde? Toman, str. Ștefan cel Mare 6
Bilete: aici 

MAHAMAYA ELECTRONIC DEVICES

Descoperă o nouă piesă a dramaturgului Ivan Vyrypaev, care te va purta într-o călătorie prin toate sferele vieții umane, de la știință la religie. Patru actori vor explora întrebări profunde despre existența noastră, într-o producție care combină teatru, muzică și artă video pentru a răspunde la întrebarea: „Cine suntem noi, cu adevărat?”. 

Când? 29 martie 2024, ora: 18:00
Unde? Teatrul Fără Nume
Bilete: aici 

Sensual Art Show

Eveniment exclusiv pentru adulți ce promite o noapte plină de emoții, cu un welcome drink la sosire, spectacole de Shibari, performanțe ale acrobaților aerieni, un show de dans impresionant și un concurs organizat de gazde. 

Când? 29 martie 2024, ora: 20:00
Unde? BOOM BOOM ROOM
Bilete: aici 

Moldovan Brands Runway ‘SS24

Descoperă ultimele tendințe în moda moldovenească la „Moldovan Brands Runway ‘SS24”. Ediția din acest an va fi o sărbătoare a modei sub tema „Whispers of the Deep”, evidențiind legătura dintre moda sustenabilă și conservarea oceanelor. Prezentările vor include 17 branduri selecte și lucrări ale designerilor din România, Ucraina și Georgia. Evenimentul promite și o expoziție digitală cu tematică acvatică, sesiuni de Fashion Talks și un concurs de Street Style inspirat din tema evenimentului. 

Când? 29-30 martie 2024, ora: 17:00, 16:00
Unde? Mediacor
Bilete: aici

Premiera Povestea Micului Prinț  – Spectacol Interactiv de Animație pentru Copii

Acest spectacol jucat live promite distracție, dansuri, cântece, și o interacțiune bogată cu publicul tânăr, oferind o experiență unică pentru cei mici și o ocazie perfectă de a petrece timp de calitate în familie. 

Când? 31 martie 2024, ora: 12:00
Unde? Cinematograful „Odeon”
Bilete: aici

Peripețiile lui Prepeleac 

Vino să descoperi lumea lui Prepeleac alături de toată familia. Spectacol interactiv îi invită pe cei mici să fie parte din poveste, promovând valorile autentice, creativitatea și spiritul de echipă. Nu rata ocazia de a petrece timp de calitate în familie, bucurându-vă de momentele unice de distracție și aventură.

Când? 31 martie 2024, ora: 15:00
Unde? Cinematograful „Odeon”
Bilete: aici 

CONCERT – TRĂSNET


Sărbătorește 25 de ani de creativitate artistică alături de Sergiu Vetrilă într-un „Concert Trăsnet”, chiar în ajun de Ziua Umorului. Concertul va avea invitat special pe Pavel Stratan, promițând o seară plină de umor, muzică și momente memorabile. 

Când? 31 martie 2024, ora: 15:00
Unde? Cinematograful „Odeon”
Bilete: aici

УЖИН ПО-ФРАНЦУЗСКИ 


Vino să te bucuri de o seară plină de umor și intrigi la Teatrul Dramatic Rus de Stat „A. P. Cehov”. O comedie despre un complicat „hexagon amoros” ce promite râsete și situații neașteptate, cu o distribuție care îți va face seara memorabilă. 

Când? 29 martie 2024, ora: 18:30
Unde? Teatrul Dramatic Rus de Stat „A. P. Cehov”

Bilete: aici 

Wine Casino

Purcari Wine Bar îți propune o experiență inedită, o combinație captivantă între pasiunea pentru vin și emoția jocurilor de noroc. Evenimentul include o degustare în orb a 6 vinuri selecționate, cu provocarea de a ghici vinurile. Două premii vor fi acordate participanților cu cele mai precise răspunsuri. Ocazia perfectă pentru a-ți testa cunoștințele vinicole într-un cadru distractiv și competitiv. 

Când? 29 martie 2024, ora: 18:30
Unde? Purcari Wine Bar 

Bilete: aici 

Seminar despre Medicina Sufletului

Descoperă puterea vindecătoare a cuvântului pentru minte, corp și spirit. Eveniment găzduit de practicianul Body Code, Titiana Popa, și cu participarea Prof. Univ. Dr. Dumitru Constantin Dulcan, explorează cum putem restabili echilibrul și armonia. Seminarul oferă tehnici de conectare prin rugăciune, comunicarea dintre emisferele cerebrale, organe și glande, și multe alte subiecte fascinante. 

Când? 30 martie 2024, ora: 09:00
Unde? Chișinău, str. Nicolae Testemițanu, 27

Bilete: aici

BONUS!
Iar pentru cei ce preferă să-și planifice din timp activitățile venim cu o recomandare specială de eveniment. 

Bucurați-vă de o seară de excepție alături de interpreta Adriana Ochișanu, ce lansează proiectul VOCEA MOLDOVEI.

Pe 20 aprilie 2024, Arena Chișinău va găzdui un concert unde talentul și muzica se întâlnesc într-un mod inedit. Alături de Adriana Ochișanu, veți avea ocazia să savurați interpretări memorabile din partea artiștilor de valoare:

– Horia Brenciu și HB Orchestra
– Ionuț Dolănescu
– Surorile Osoianu
– Alexandru Pop
– Laura Olteanu
– Corina Țepeș
– AKORD
– Cornelia Ștefăneț
– Frații Ștefăneț & Orchestra
– Baletul Național JOC

Experimentați o serată plină de diversitate muzicală, de la muzică populară și etnofolclorică la melodii ușoare, toate într-un cadru spectaculos. Rezervați-vă locurile pentru un eveniment de neuitat, unde „VOCEA MOLDOVEI” se va face auzită într-un mod memorabil. 

Detalii și bilete: aici 

Îți mulțumim pentru că ai citit recomandările noastre de evenimente și sperăm că ai găsit ceva care să te inspire pentru weekendul ce vine. Pentru a afla mai multe detalii despre evenimentele prezentate și pentru a cumpăra bilete, vizitează site-ul iTicket.md sau blogul iTicket unde poți afla și mai multe detalii interesante. 

Patch-urile hidrogel – ,,primul ajutor” pentru pielea din jurul ochilor
Articolul anterior
Mărturiile unei moldovence, stabilită cu familia în China
Articolul următor