În câțiva ani, vor putea fi realizate călătorii oriunde pe glob în mai puțin de o oră

Compania SpaceX a lui Elon Musk și Armata Statelor Unite au semnat un acord pentru construcția unei rachete capabile să atingă viteze de aproximativ 12.000 kilometri pe oră.

Racheta ar fi capabilă să transporte încărcături de 80 de tone pe care să le livreze în mai puțin de 60 de minute, oriunde pe glob, relatează Business Insider, transmite digi24.ro.

Conform prevederilor contractului dintre SpaceX și armata americană, compania lui Musk va evalua costurile și provocările tehnologice care vor fi întâmpinate în realizarea proiectului, urmând ca testele inițiale să înceapă în 2020, a spus generalul american Stephen Lyons, miercuri, în cadrul unei videoconferințe.

O călătorie de peste 12.000 de kilometri din Florida până în Afganistan ar urma să fie realizată în aproximativ o oră cu ajutorul acestei rachete de mare viteză. Prin comparație, aeronava C-17 Globemaster, folosită în prezent de SUA pentru a transporta armament, atinge aproximativ 950 kilometri pe oră și realizează o astfel de călătorie în 15 ore.

Anunțul planului vine la câteva zile după ce SpaceX a obținut un contract de 149 de milioane de dolari pentru construcția unor sateliți capabili să urmărească rachete balistice, aceștia urmând să fie folosiți de Pentagon.

Trump a depus jurământul fără să pună mâna pe Biblie

Donald Trump a depus luni jurământul pentru instalarea în funcția de preşedinte al Statelor Unite fără a-și pune mâna stângă pe cele două Biblii pe care soţia sa, Melania, le ţinea în timp ce stătea lângă el. Gestul lui Trump american a stârnit controverse în mediul online, iar specialiștii s-au pronunțat dacă acest lucru afectează sau nu validarea sa ca președinte, scrie digi24.ro.

Aparenta omisiune nu are niciun impact practic, spun specialiştii, dar a stârnit curiozitatea online. În ciuda fastului de la ceremonia de învestitură şi a unui discurs revigorant, cel mai important lucru pe care americanii l-au căutat pe Google în legătură cu Trump luni după-amiază a fost despre faptul că acesta nu a pus mâna pe Biblie, potrivit Agerpres, care preia Reuters. Obiectul pe care jură un viitor preşedinte, fie că este o Biblie, un document istoric sau nimic, nu este relevant pentru asumarea puterii, a declarat Jeremi Suri, profesor de istorie la Universitatea din Texas, şi specialist în teme prezidenţiale. „Nu există nimic în Constituţie care să spună că preşedintele trebuie să facă o legătură între acesta (jurământ – n.r.) şi Dumnezeu în vreun fel”, a spus el. „Jurământul este către Constituţie”, a adăugat Suri.

Jurământ sau afirmație

Suri a mai spus că Constituţia permite unui viitor preşedinte fie să jure, fie să afirme. Părinţii fondatori ai SUA „au lăsat deschisă posibilitatea pentru cineva care este ateu”, a apreciat Suri. Purtătorii de cuvânt ai lui Trump nu au răspuns la o solicitare de comentarii. Articolul 2 din Constituţia Statelor Unite spune că un viitor preşedinte „va depune următorul jurământ sau afirmaţie: Jur (sau afirm) în mod solemn că voi executa cu fidelitate Oficiul de Preşedinte al Statelor Unite şi voi păstra, proteja şi apăra, în măsura posibilităţilor mele, Constituţia Statelor Unite”. Pentru ceremonia de ieri, Trump a ales Biblia pe care a depus jurământul al 16-lea preşedinte al SUA, Abraham Lincoln, şi o altă Biblie pe care republicanul a primit-o de la mama sa, a anunţat echipa sa de tranziţie.

De frica războiului, locatarii unui bloc din Baia Mare și-au construit, pe banii lor, un buncăr la subsol. Ce spun autoritățile

Cu războiul la graniță, locatarii unui bloc din Baia Mare au început să-și transforme, pe banii lor, beciul în buncăr. Adăpostul are curent electric, grup sanitar și chiar o sufragerie. Primarul a fost în vizită și i-a lăudat pe oameni, scrie digi24.ro.

După începerea războiului din Ucraina, locatarii unui bloc din Baia Mare au decis să-și construiască propriul buncăr în locul beciurilor de la subsol.

„Ne-am mobilizat. Am pus afișe în bloc, am anunțat vecinii și am început să construim. În primul rând, să creăm distanța necesară. Am scos pământ, după am turnat, apoi ne-am mobilizat la geamuri”, a spus o locatară.

Ideea de a construi buncărul a fost împărtășită de toți cei care locuiesc în bloc. „Toți au fost de acord, au contribuit cu o sumă de bani”, a mai spus un alt locatar. Adăpostul are curent electric. Primarul municipiului a făcut și el o vizită în buncăr.

„Trebuie să ne anunțe și să fie foarte atenți la ceea ce înseamnă consolidarea și lucrările care ar putea să apară la structura de rezistență a imobilelor și, de aceea, trebuie să fim anunțați, pentru că nu este permis să efectuăm lucrări neautorizate. Am solicitat sprijinul ISU”, a spus Doru Dăncuș, primarul municipiului Baia Mare, după vizita în buncări.

Reprezentanții ISU Maramureș spun, însă, că nu au primit nicio solicitare. „La nivelul instituției noastre nu s-a înregistrat nicio solicitare de obținere a avizului sau autorizației de realizare a adăpostului de protecție civilă”, a declarat Adriana Șanta, purtător de cuvânt ISU Maramureș. Oamenii au început lucrările după începerea războiului din Ucraina.

Donald Trump spune că Putin „distruge” Rusia

Donald Trump a făcut o nouă declarație cu privire la războiul din Ucraina, despre care spune că l-a băgat pe liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, în „mari probleme”, scrie Politico citat de digi24.ro.

„Cred că ar trebui să facă o înțelegere”, spune președintele american despre șeful de la Kremlin. Războiul „nu îl face să arate bine”. Războiul Rusiei împotriva Ucrainei l-a băgat pe liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, în „mari probleme”, a declarat luni președintele american Donald Trump reporterilor.

„ Zelenski mi-a spus că vrea să facă o înțelegere, nu știu dacă Putin vrea … S-ar putea să nu o facă. Eu cred că ar trebui să facă o înțelegere. Cred că distruge Rusia prin faptul că nu face o înțelegere”, a declarat Trump în Biroul Oval în prima zi a celei de-a doua sale președinții.

„Cred că, Rusia este cam în mare dificultate. Aruncați o privire la economia lor, aruncați o privire la inflația din Rusia. M-am înțeles foarte bine cu [Putin], aș spera că vrea să facă o înțelegere”, a adăugat el.

Trump a spus că Putin nu poate fi mulțumit de progresul lent al războiului său împotriva Ucrainei – la aproape trei ani după ce a ordonat un atac total și la 11 ani după ce trupele ruse deghizate au intrat pentru prima dată în peninsula ucraineană Crimeea.

„El se chinuie. Majoritatea oamenilor credeau că va dura aproximativ o săptămână, iar acum suntem la trei ani. Asta nu îl face să arate bine”, a spus Trump.

„Avem cifre care arată că aproape un milion de soldați ruși au fost uciși.

Aproximativ 700.000 de soldați ucraineni sunt uciși. Rusia este mai mare, are mai mulți soldați de pierdut, dar acesta nu este un mod de a conduce o țară”, a adăugat el. Ucraina a negat anterior totalul lui Trump, susținând că a pierdut peste 43.000 de soldați uciși în luptă și peste 370.000 de răniți. Kremlinul nu dezvăluie numărul său oficial de victime, dar Ucraina estimează că numai în 2024 Rusia a pierdut 150.000 de soldați uciși și peste 400.000 de răniți.

Virusolog: Vom trece peste pandemie în câţiva ani şi vom purta masca mulți ani de acum înainte
Articolul anterior
A decedat medicul Veronica Grosu, șefa Secției medicină de familie din cadrul AMT Centru
Articolul următor