În Chișinău va fi lansată o platformă pentru programarea online la vaccinare

În viitorul apropiat, la Chișinău va fi lansată o platformă pentru programarea online la vaccinare. Informațiile au fost confirmate de către secretarul de presă al Ministerului Sănătății Cristina Stratulat.

În același timp, primarul capitalei, Ion Ceban, a anunțat că autoritățile pregătesc o listă a celor care vor fi incluși în a treia etapă de imunizare. Până în prezent, potrivit primarului, au fost utilizate doar 93 de mii de doze de vaccin.

,,Săptămâna trecută, am stabilit un obiectiv pentru specialiștii noștri medicali, împreună cu Ministerul Sănătății și alți experți din acest domeniu, să întocmească o listă prioritară a persoanelor care vor primi vaccinul în a treia etapă”, a spus primarul.

Pe de altă parte, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare Ninel Revenco susține că este prea devreme să vorbim despre lansarea celei de-a treia etape: „În timp ce mai puțin de o sută de mii de cetățeni au fost vaccinați, nu am acoperit toate categoriile țintă din grupurile prioritare, este prea devreme pentru a vorbi despre începutul celei de-a treia etape. ” În același timp, autoritățile constată o scădere a numărului de cazuri de Covid-19.

sursa: www.publika.md

Discursul președintei Maia Sandu în plenul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei
Articolul anterior
Femeia care ar putea fi următorul cancelar al Germaniei. Cine este Annalena Baerbock
Articolul următor
Alte articole interesante