În doar 3 săptămâni după vacanța de toamnă, numărul elevilor infectaţi cu noul coronavirus s-a dublat

La trei săptămâni după vacanţa de toamnă, numărul elevilor infectaţi cu noul coronavirus s-a dublat şi a ajuns la 400. Ministerului Educaţiei a anunţat că în aceeaşi perioadă, 8.500 de elevi, care s-au aflat în contact cu colegii lor testaţi pozitiv, au intrat în autoizolare.

separator

În prezent, 8 instituţii de învăţământ preuniversitar din Republica Moldova se află în carantină, iar elevii învaţă de la distanţă.

Potrivit Ministerului Educaţiei, situaţia este îngrijorătoare şi în rândul cadrelor didactice.

426 de profesori s-au îmbolnăvit de Covid-19, iar alţi 322 se află în izolare. Au fost testaţi pozitiv şi 109 lucrători auxiliari.

În perioada 16-20 noiembrie, în învăţământul profesional şi tehnic, au fost testaţi pozitiv 37 de elevi, 16 cadre didactice şi 10 lucrători auxiliari. Elevi din 17 clase sunt în autoizolare.

În aceeaşi perioadă, în învăţământul superior, 32 de studenţi au fost testaţi pozitiv cu coronavirus, iar 161 se află în autoizolare. S-au îmbolnăvit şi 21 de profesori universitari, iar alţi 5 se află în autoizolare.

Şi primăria municipiului Chişinău a impus măsuri sanitare din cauza numărului mare de infectări cu noul coronavirus în şcoli şi grădiniţe. În perioada sărbătorilor de iarnă, au fost interzise serbările tradiţionale, iar conducătorii acestor instituţii sunt îndemnaţi să găsească soluţii pentru a preveni răspândirea virusului. Potrivit autorităţilor municipale, spectacolelele copiilor ar putea fi înregistrate sau transmise on-line.

sursa: www.tvrmoldova.md

Nicolae Botgros, despre reabilitarea post-Covid: ,,Ești ca un copil care învață să meargă din nou”
Articolul anterior
Mesajul în limba română, afișat într-un hypermarket din Londra. „Avertisment pentru hoții din magazine”
Articolul următor
Alte articole interesante