Noi acțiuni desfășurate în cadrul stării de urgență

În Republica Moldova a crescut numărul copiilor infectați cu noul tip de coronavirus, după identificarea tulpinii britanice pe teritoriul țării.

De la începutul pandemiei, au fost infectați 12.528 de copii infectați, majoritatea cu vârsta cuprinsă între 11 și 17 ani. Iar 973 din numărul infectaților, au reprezentat femeile însărcinate.

Anunțul a fost făcut de către premierul interimar, Aureliu Ciocoi, după convocarea ședinței Centrului unic de comandă a stării de urgență, în data de 9 aprilie.

Până la ziua de astăzi, 61 091 de persoane s-au vaccinat în Republica Moldova. Numărul nu cuprinde cetățenii care s-au vaccinat în afara țării. Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale este în proces de negociere directă cu o companie din China care produce vaccinul Sinovac, pentru contractarea unui lot de 400 000 doze de vaccinuri.

Autoritățile vor examina rapid posibilitatea de a detașa câte un lucrător medical în cadrul celor 15 centre de informare privind Covid-19, amplasate în 15 localități din țară, pentru a demara procesul de testare rapidă a populației.

În ultimele 24 de ore, pe teritoriul țării au fost antrenați în acțiuni de patrulare și menținere a ordinii publice cca 11 mii de polițiști și 80 de militari din cadrul Armatei Naționale, iar Poliția de Frontieră a depistat 4 certificate false de Covid în rândul celor 5516 persoane ce au intrat în țară.

Au fost verificate 8056 persoane aflate în autoizolare, 903 – agenți economici 300 – unități de transport, 346 – unități comerciale. Au fost întocmite 385 procese contravenționale, 178 persoane fizice au fost sanționate și 1 agent economic.

În weekend, oamenii legii vor continua patrularea zonelor publice și supravegherea respectării regimului sanitar, se arată într-un comunicat al Guvernului.

Cât vor scoate din buzunar părinții, în acest an, pentru odihna odraslelor în taberele de vară

Între 280 și 357 de lei vor trebui să scoată din buzunar părinții, pentru a-și trimite copiii la tabere de vară. Prețul variază în funcție de tipul instituției: destinată sportivilor, turistică, de reabilitare sau cu sejur de zi, scrie realitatea.md.

Taberele urmează să fie pregătite pentru a primi minorii până pe 15 mai. O parte din bilete vor fi achiziționate de Casa Naţională de Asigurări Sociale, apoi repartizate Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor, care le va transmite ulterior organizațiilor sindicale primare și unităţilor economice, pentru a ajunge la beneficiarii finali.

Cu excepția acestor bilete, administrației publice locale și centrale i se recomandă să acorde gratuit 25% din totalul biletelor repartizate în taberele de odihnă minorilor în dificultate, celor rămași fără ocrotire părintească, aflați în servicii e plasament, din familii defavorizate sau cu mulți copii, cu dizabilități, celor refugiați sau ai căror părinți sunt veterani de război ori au solicitat azil politic.

Biletele rămase vor putea fi comercializate doritorilor, cu achitarea a 20% din prețul lor.

Ministerul Educaţiei şi Cercetării va achiziționa 533 de bilete pentru elevii din instituțiile de învățământ general din raioanele de est ale Republicii Moldova şi oraşul Bender, subordonate autorității.

Ana-Maria, tânăra din Orhei răpită și omorâtă, va fi condusă astăzi pe ultimul drum

Ana-Maria Guja, tânăra de 19 ani din Orhei, găsită moartă într-o localitate din Telenești, după ce a urcat într-o mașină de ocazie, va fi condusă astăzi pe ultimul drum. Anunțul a fost făcut printr-un mesaj pe rețele, scrie unimedia.info.

„Bună seara. Vreau să vă aduc la cunoștință că mâine o vom pe trece pe ultimul drum pe Ana-Maria Guja, la orele 12. Cine dorește să își ia rămas bun, să vă apropiați”, se arată în mesaj.

Amintim că tânăra gravidă în luna a 6-a a murit în chinuri groaznice.

Cauza prealabilă a decesului Anei-Maria ar fi trauma cranio-cerebrală deschisă. Surse din cadrul Centrului de medicină legală au declarat pentru ZdG că pe corpul tinerei însărcinate au fost depistate mai multe semne de tortură.

Suspectul, un fost polițist, nu-și recunoalte vina și nu cooperează cu ancheta.

Un copil pe bicicletă, spulberat de o mașină la Ialoveni

Un accident rutier a avut loc în seara zilei de 21 aprilie, în apropierea localității Țîpala, raionul Ialoveni.

Potrivit informațiilor difuzate de oamenii legii, impactul a avut loc între un automobil Opel și o bicicletă condusă de un minor în vârstă de 13 ani. Drept rezultat, copilul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale, transmite Știri.md.

„Pe data de 21 aprilie, în jurul orei 21:00, poliția din Ialoveni a fost sesizată despre producerea unui accident rutier în apropierea localității Țîpala. La fața locului, oamenii legii au stabilit că un tânăr de 20 ani, în timp ce conducea automobilul de marca Opel, pe direcția spre localitatea Puhoi, a lovit un biciclist care se deplasa în fața acestuia pe aceeași direcție. Preliminar biciclistul a încercat să vireze brusc spre stânga, iar ulterior a fost tamponat de automobil”, informează ofițerul de presă a Inspectoratului de Poliție Ialoveni, Mariana Didenco.

În urma accidentului, șoferul a fost testat cu aparatul Drager, care a constatat rezultat negativ la prezența alcoolului în aerul expirat.

Cazul este înregistrat și documentat de către polițiști pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

Un bărbat din Bălți găsit fără cunoștință a fost salvat de o patrulă de carabinieri
Articolul anterior
Stare de urgență. Peste 170 de persoane, amendate în ultimele 24 de ore
Articolul următor