În Republica Moldova va fi creată o extensie a Universității „Angel Kanchev” din Bulgaria

 Parlamentul urmează să ratifice ACORDUL dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Bulgaria privind constituirea în țara noastră a unei filiale a Universității „Angel Kanchev” din orașul Ruse. Subiectul a fost examinat la ședința de astăzi a Comisiei cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media, scrie democracy.md.

Filiala Universității bulgare va avea sediu în incinta Universității de Stat „Grigore Țambalac” din orașul Taraclia. Instituția creată va fi finanțată din bugetul Universității „Angel Kanchev”, conform legislației Republicii Bulgaria. Acordul mai conține prevederi referitoare la organizarea procesului educațional și științific în cadrul noii instituții de învățământ, cadrele didactice implicate în acest proces, limbile de studiu și modul în care se va realiza transferul studenților de la Universitatea de Stat „Grigore Țambalac” la filiala Universității „Angel Kanchev”.

Implementarea Acordului va crea oportunități pentru pregătirea specialiștilor de înaltă calificare, care vor obține diplome de studii la specialități acreditate și recunoscute în spațiul european. De asemenea, activitatea instituției de învățământ va impulsiona viața cultural-socială în sudul țării, va contribui la internaționalizarea învățământului superior, inclusiv, prin participarea activă la proiecte internaționale și atragerea  studenților străini în sistemul educațional național.

Urmare a ratificării Acordului, Guvernul Republicii Moldova, prin derogarea de la Legea privind administrarea și deetatizarea proprietății publice, va oferi posibilitatea părții bulgare de a folosi în comodat bunurile Universității de Stat din Taraclia, având responsabilitatea de a suporta cheltuielile comunale și de deservire a acestora. Potrivit acordului, atât cei circa 150 de studenți ai Universității de Stat „Grigore Țambalac”, cât și personalul academic și cel nedidactic își vor continua activitatea în cadrul noii filiale. Totodată, în noua instituție de învățământ va exista posibilitatea studierii cu finanțare de la bugetul de stat, conform planului de admitere aprobat de autoritățile din Republica Moldova.

Acordul dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Bulgaria privind constituirea unei filiale a Universității „Angel Kanchev” a fost semnat la 26 martie 2024.

Colindul lansat de Ion Paladi și Georgiana Lobonț, cel mai ascultat și cel mai viral pe câteva platforme concomitent

După succesul cu colindul “Ziua-i mare, seara-i sfânta”, alături de Paula Seling, care are peste 9 milioane de vizualizări, îndrăgitul interpret de muzică populară de la noi, Ion Paladi, vine cu un nou proiect muzical alături de artista din România Georgiana Lobonț – “Soră lângă frate bun”, informează unica.md.

Colindul, lansat acum câteva zile, a ajuns cel mai viral pe Tik Tok la moment, iar pe YouTube este în trendingyoutube România pe locul 19!

În prezent este cel mai ascultat colind din România! În curând atinge circa jumătate de milion de vizualizări.

Videoclipul cu imagini de poveste, filmate în Bucovina, Putna, dar și mesajul textului, vin să aducă lumina și căldura sărbătorilor de iarnă și să-i unească pe cei dragi de sărbători.

Muzica îi aparține lui Ion Paladi, textul lui Mihai Pascar, iar aranjamentul muzical este semnat de Corneliu Botgros, alături de Orchestra Națională “Lăutarii”, condusă de maestrul Nicolae Botgros.

În acest colind, pe final, se aud și vocile tinerilor din ansamblul etnofolcloric DORURELE, condus de Vladimir Șchiopu, și care este patronat de revista unica.md, fapt pentru care ținem să-i felicităm pentru colaborarea frumoasă cu interpretul Ion Paladi.

Vă invităm să savurați acest superb colind, iar dacă v-a plăcut, nu ezitați să lăsați o apreciere.

Marți, 17 decembrie, Ion Paladi va evolua la Sala Palatului din București în concertul Paulei Seling, iar pe 21 decembrie artistul nu va lipsi de la BT Arena Cluj, cea mai mare sală din România, de la spectacolul Georgianei Lobonț unde este Sold OUT de mai bine o lună. Colindul ”Soră lîngă Frate bun” a celor doi artiști va răsuna alături de Orchestra ”Lăutraii” condusă de maestrul Nicolae Botgros.

Ion Paladi și-a început activitatea artistică de la vârsta de 11 ani. A studiat la Colegiul Republican de Muzică „Ștefan Neaga” și este absolvent al Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău, specialitatea „Dirijat Cor Academic”. Este solist al Orchestrei Naționale ”Lăutarii” și este extrem de îndrăgit atât în țară, cât și peste Prut.

Un ucrainean a vrut să mituiască polițiștii de frontieră cu 20 de euro pe care i-a pus în pașaport

Pe parcursul săptămânii curente, în cadrul activităților de control desfășurate la PTFS „Lipcani-Rădăuți Prut”, un cetățean ucrainean, în vârstă de 47 de ani, aflat în calitate de pasager într-un mijloc de transport înmatriculat în Republica Moldova, a încercat să mituiască un angajat al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, cu suma de 20 de euro, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Bancnotele erau plasate în interiorul pașaportului și aveau scopul de a facilita trecerea ilegală a frontierei de stat.

 Polițistul de frontieră a respins ferm tentativa de mituire, iar incidentul a fost imediat raportat autorităților competente.

Investigațiile ulterioare au relevat că cetățeanul în cauză fusese documentat anterior pentru trecerea ilegală a frontierei de stat. Acum, acesta este cercetat și pentru tentativa de mituire, fiind pasibil de răspundere conform legislației în vigoare.

 Cazul este documentat în continuare de către autoritățile competente, în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor.

În acest sens, Poliția de Frontieră recomandă cetățenilor:

 Evitați orice tentativă de mituire. Orice încercare de a influența ilegal deciziile autorităților se sancționează conform legii. Poliția de Frontieră promovează principiul „Toleranță zero la corupție”.

 Dacă observați nereguli sau acte de corupție, vă încurajăm să le raportați autorităților competente pentru a contribui la menținerea unui climat de integritate.

 Pentru denunțarea manifestărilor de corupție contactați Linia Anticorupție la numărul scurt 1520.

Poliția de Frontieră rămâne ferm angajată în asigurarea integrității și securității frontierei, acționând cu profesionalism și respectând principiile statului de drept.

Polițiștii din Brigada cu Destinație Specială Fulger și-au comemorat astăzi camarazii căzuți la datorie

Astăzi, polițiștii din cadrul Brigăzii de Poliție cu Destinație Specială Fulger a IGP și-au comemorat primii camarazi căzuți la datorie pe câmpul de luptă de pe Nistru din anii 1991-1992, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Polițiștii au cinstit în tăcere memoria colegilor și au depus jerbe de flori la morminte.

La 13 decembrie 1991, 4 polițiști ai Brigăzii cu destinație specială ”Fulger” Gheorghe Cașu (21 de ani), Ghenadie Iablocichin (26 de ani), Valentin Mereniuc (24 de ani) Mihail Arnaut (21 de ani) aflați în exercițiul misiunii, s-au deplasat lângă satul Lunga, raionul Dubăsari, pentru a acorda sprijin colegilor. În cadrul operațiunii polițiștii au fost uciși.

Prin Decret Prezidenţial, polițiștii au fost decorați post-mortem cu Ordinul „Ștefan cel Mare”.
Prin gestul de astăzi, angajații poliției şi-au manifestat solidaritatea faţă de familiile eroilor poliţişti şi au adus un omagiu celor care nu mai sunt alături de noi, dar care au rămas în memoria noastră.

Cinste și onoare eternă eroilor căzuți la datorie!

Criză de muncitori în construcții, în România, unde urmează să se ridice 100 de blocuri cu bani de la UE
Articolul anterior
O țară din UE va interzice reţelele de socializare pentru tinerii sub 16 ani
Articolul următor