În toamnă, pe străzile Capitalei ar putea apărea 100 de autobuze noi

Un grup de lucru format din reprezentanți ai Primăriei Chișinău va definitiva caietul de sarcini pentru proiectul privind achiziționarea a 100 de autobuze necesare sistemului de transport municipal.

separator

După aprobarea documentului ce stabilește cerințele tehnice pentru viitoarele autobuze, va fi lansat un concurs public pentru achiziționarea unităților de transport.

Primarul general, Ion Ceban, va aproba prin dispoziție componența grupului de lucru responsabil de perfectarea caietului de sarcini.

Edilul și-a exprimat speranța că licitația pentru achiziționarea autobuzelor va fi lansată cât mai curând, astfel ca, deja în toamnă, unitățile să fie distribuite pe rute, spre beneficiul cetățenilor.

„Oferirea de servicii publice calitative în domeniul transportului este una din preocupările actuale ale APL Chișinău. Această problemă este și mai stringentă pentru locuitorii din suburbii. Astfel, ne propunem ca oamenii de acolo să fie asigurați cu transport, la fel ca și cei din capitală”, a menționat Ion Ceban.

În context, edilul-șef a ținut să mulțumească tuturor consilierilor municipali, care au votat marți aprobarea unui credit pentru asamblarea în acest an a 35 de troleibuze, inclusiv 5 articulate.

Preşedintele ucrainean Vladimir Zelenski a fost amendat pentru că a încălcat măsurile anti-epidemice
Articolul anterior
În sectorul Buiucani, a început amenajarea unei zone pietonale din Pădurea-parc „Butoiaș”
Articolul următor
Alte articole interesante