În unison de la Eurovision! Formația „Zdob și Zdub” și Frații Advahov au revenit acasă de la Torino

Membrii formației „Zdob și Zdub” și Frații Advahov, care ne-au reprezentat țara la competiția muzicală Eurovision Song Contest (ESC 2022), au revenit acasă victorioși și mândri de locul 7 pe care l-au ocupat în marea finală a concursului de pe 14 mai, acumulând în total 253 de puncte. Formația „Zdob și Zdub” și Frații Advahov au evoluat cu piesa „Trenulețul”, care combină armonios stilul rock’n’roll și folclorul, elementele naționale și valorile neamului.

În cadrul conferinței de presă organizată cu ocazia revenirii artiștilor la Chișinău, aceștia au relatat despre emoțiile trăite, provocările pe care le-au avut în timpul participării la ESC. În general, s-au declarat mulțumiți de evoluția pe care au avut-o, dar și impresionați de susținerea celor de acasă și din partea comunității internaționale.

Roman Iagupov, solist „Zdob și Zdub”:

„În pofida tuturor impedimentelor, „Trenulețul” nostru n-a deviat de pe rută și a ajuns direct la destinația cea mai dorită – la inimile milioanelor de oameni din toate țările. Locul 2 la televoting e victoria Moldovei. Am simțit că pe scena mare nu am fost noi – artiștii, ci voi toți, dragi spectatori. Vă mulțumim pentru încredere. Mulțumim tuturor partenerilo proiectului și oamenilor, care ne-au ajutat”.

În acest an, participarea Zdubilor și a Fraților Advahov în competiția internațională a fost susținută de partenerul general maib – cea mai mare bancă din Moldova. Maib a sponsorizat participarea Republicii Moldova la Eurovision pentru a doua oară, iar această acțiune de responsabilitate socială corporativă a coincis și cu aniversarea băncii, care pe 8 mai a marcat 31 de ani. Prin acest parteneriat, maib a continuat acțiunile prin care sprijină dezvoltarea culturii, promovează artiștii autohtoni și aduce fanii muzicii mai aproape de muzica europeană de calitate. 

Aliona Stratan, Prim-vicepreședinta maib:

„Urmărind Eurovision m-am simțit extrem de mândră de prestația Republicii Moldova pe scena de la Torino. Artiștii noștri au demonstrat o performanță scenică deosebită, plină de energie, voie bună, cu un mesaj simplu, dar în același timp puternic. Pentru noi, ei sunt învingători și ne bucurăm că am avut ocazia să le fim alături în această călătorie a succesului. Pentru maib, susținerea culturii și artei este unul dintre elementele cheie de responsabilitate socială în care vom continua să investim”.

Compania „Teleradio-Moldova” (TRM) organizează Eurovision Moldova din anul 2005. 

Vladimir Țurcanu, Director general al Companiei „Teleradio-Moldova”:

„Muzicienii noștri au fost remarcați de presa internațională și chiar elogiați, dați ca exemplu. Asta înseamnă, pe lângă satisfacția artistică de a-i urmări pe artiștii noștri, că Zdob și Zdup și frații Advahov și-au îndeplinit cu brio misiunea și merită recunoștința noastră”.

Formația „Zdob şi Zdub” a participat pentru a treia oară la concursul internațional Eurovision Song Contest, după ce pentru prima dată, în 2005, a reprezentat țara noastră cu piesa „Bunica bate doba”, clasându-se pe locul șase, iar în 2011 – cu piesa „So Lucky”. La cea de-a 66-a ediție a ESC au urcat pe scenă reprezentanți din 41 de țări, iar în finala concursului – 25 de artiști. Ucraina, reprezentată de Kalush Orchestra, cu piesa „Stefania”, a fost desemnată câştigătoarea ediției ESC din acest an.

Despre maib

Maib este cea mai mare bancă din Moldova, deținând 31,4% din activele sectorului bancar și având o cotă de 34,9% din credite, conform situației din 31 decembrie 2021. 26% din creditele ipotecare de pe piață sunt acordate de maib, banca servind peste 35% din populația Moldovei și se numără printre cei mai mari angajatori din țară.

Mai mulți cerbi, refuzați la intrarea în țară. Aceștia erau aduși din Ucraina, dar nu aveau certificatele de sănătate în regulă

Mai mulți cerbi transportați din Ucraina în Republica Moldova au fost opriți la frontieră pentru că actele de însoțire nu corespundeau cadrului legal.

”În contextul situației cu privire la neadmiterea importului unui lot de animale (cerbi) din Ucraina în Republica Moldova,  Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor ( ANSA) informează publicul despre următoarele.

La data de 22 aprilie 2024, la punctul de inspecție la frontieră Criva-Mămăliga, inspectorii pe domeniul veterinar din cadrul Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor au examinat un lot de animale (cerbi) cu acte de însoțire, care nu corespundeau cadrului legal stabilit între Ucraina și Republica Moldova.

Astfel, Certificatul veterinar prezentat inspectorilor ANSA, precum și conținutul acestuia, nu corespundea modelului de certificat sanitar- veterinar  pentru astfel de specii de animale, care a fost agreat în anul 2022 între Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor și Autoritatea Veterinară din Ucraina.

Mai mult, nu corespundeau nici datele de identificare a animalelor cu cele reflectate în documentul prezentat, iar agentul economic nu era înregistrat în sistemul informațional TRACES (Trade Control and Expert System).

În acest context, operațiunea de import a lotului de animale (cerbi) a fost sistată temporar pentru a găsi soluții optime pentru agentul economic și pentru animale.

Operatorul a fost informat despre procedurile de înregistrare în sistemul informațional TRACES, iar inspectorii ANSA de comun cu colegii din cadrul Autorităților din Ucraina depun toate eforturile pentru a soluționa problema și pentru a obține de la Autoritatea pe domeniul veterinar din țara vecină garanțiile de sănătate a animalelor (în conformitate cu modelul de certificat sanitar veterinar agreat anterior).

Reiterăm! Se depun eforturi pentru a găsi soluții optime, astfel încât să nu fie afectată nici starea de sănătate a efectivelor de animale domestice sau din fauna sălbatică din Republica Moldova.

În legătură cu situația creată, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor  îndeamnă agenții economici să se informeze corect înainte de a efectua operațiuni de import a animalelor și să se asigure că dispun de toate actele necesare (conform modelelor stabilite) înainte de a efectua procedura de import”, comunică ANSA.

Mai multe școli profesionale și colegii din țară vor fuziona. Ce spune ministrul Educației

În această săptămână, specialiștii de la Ministerul Educației și Cercetării (MEC) vor merge la opt instituții de învățământ tehnic care au un număr mic de elevi și pe care planifică să le comaseze. Autoritățile vor discuta cu administrațiile colegiilor și școlilor profesionale despre procesul de reorganizare. Ulterior, acestea vor fi absorbite de instituții mai mari, în care ar urma să fie transferați inclusiv profesorii, scrie moldova1.md.

Șase școli profesionale și două colegii din mai multe localități din țară vor fuziona cu alte instituții de învățământ profesional tehnic. De exemplu, Centrul de Excelență în Industria Ușoară din Chișinău va absorbi Colegiul Tehnologic din Chișinău. Centrul de Excelență în Servicii și Prelucrarea Alimentelor din Bălți va absorbi Școala Profesională din Alexăndreni, raionul Sângerei. Iar Colegiul Pedagogic „Ion Creangă” din Bălți va absorbi Colegiul „Gheorghe Asachi” din Lipcani. Ministrul Educației, Dan Perciun, a declarat într-o conferință de presă că scopul reorganizării instituțiilor este sporirea calității educației.

„Vorbim în primul rând de câteva colegii și școli profesionale din subordinea Ministerului Educației. În toate aceste instituții de învățământ, noi am făcut testări în luna februarie ca să vedem ce cunosc copiii din aceste instituții și lucrurile arată destul de îngrijorător. Rezultatele le puteți vedea și în nota informativă a proiectului de hotărâre de Guvern. Copiii își vor continua studiile în acele instituții până la absolvire, asta înseamnă cel puțin doi ani, iar la fel cadrele didactice vor continua să activeze în această perioadă de timp”, a menționat Dan Perciun, ministrul Educației și Cercetării.

Referitor la situația de la Colegiul „Gheorghe Asachi” din Lipcani, unde elevii, profesorii, dar și localnicii au protestat acum câteva zile împotriva inițiativei ministerului, Dan Perciun a spus că este un caz singular.

„Dacă ne referim la instituția din Lipcani, atunci ea demult nu mai este un colegiu pedagogic, acolo practic specialități pedagogice nu mai există de principiu, însă colegii mei vor merge în fiecare instituție și vor discuta cu directorul, colectivul, inclusiv elevii, și vor oferi explicațiile necesare și eu cred că lucrurile se vor aranja”, a mai spus Dan Perciun.

După intrarea în vigoare a deciziei, Ministerul Educației va crea, timp de două luni, comisii care se vor ocupa de procesul de reorganizare și transmitere a bunurilor instituțiilor. Angajații vor fi transferați în noile entități, iar în cazul în care acest lucru va fi imposibil, vor fi disponibilizați. Potrivit Ministerului Educației, pentru a fi eficiente, școlile profesionale trebuie să aibă minim 350 de elevi, iar colegiile – 700 de elevi. În prezent, din cele 77 de instituții subordonate ministerului, doar 26 au un număr suficient de elevi.

Manifest în Capitală, în sprijinul tinerei gravide ucise cu sânge rece: ”Vrem dreptate pentru Ana-Maria!”

În fața sediului Guvernului de la Chișinău, în seara de 23 aprilie, a avut loc manifestația „Cerem dreptate pentru Ana-Maria”, în sprijinul tinerei însărcinate găsită fără viață la opt zile după ce a urcat într-o mașină de ocazie, la Orhei. Reprezentanții mai multor organizații neguvernamentale pentru drepturile omului, printre care Coaliția Națională „Viață fără Violență”, Femei pentru femei și Crucea Roșie, au participat la acțiune, scrie NM.md.

Câteva zeci de persoane s-au adunat în fața clădirii Guvernului. Aceștia au venit cu pancarte cu mesaje precum: „Cerem dreptate pentru Ana-Maria”, „În tăcerea voastră, ei ne ucid pe noi”, „O dată la 5 minute o femeie moare din cauza violenței”, „Vrem securitate nu doar în discursuri politice”, „Bărbații de calitate nu se tem de egalitate”. Pe una din pancarte era reprezentată imaginea unui copil nenăscut și scria: „Un craniu crăpat de lovituri”.

Ana-Maria Guja, de 19 ani, a fost găsitî moartă pe 20 aprilie, după ce pe data de 12 aprilie a urcat într-o mașină de ocazie, la Orhei, și de atunci a dispărut fără urmă. Tânăra era însărcinată în luna a șasea. Corpul neînsuflețit a fost găsit la 21 de kilometri de satul Chițcanii Vechi, raionul Telenești, unde locuiește principalul suspect – Gheorghe Cotorobai, fost polițist și angajat al sistemului penitenciar.

Tânără a fost condusă astăzi, 23 aprilie, pe ultimul drum, în localitatea Susleni.

Cine este românca din Italia care a câștigat un prestigios concurs de cofetărie
Articolul anterior
Întâlnire bizară la un dineu: Vladimir Putin ”mirosea ciudat, nu mânca și nici nu bea”, povestește o fostă consilieră a lui Trump
Articolul următor