”În unison, la Eurovision!”: Formația ”Zdob și Zdub” și Frații Advahov sunt în drum spre Torino

Maib susține participarea Republicii Moldova la Concursul Internațional Eurovision Song Contest 2022 (ESC 2022). Banca a anunțat parteneriatul cu mesajul „În unison, la Eurovision!” în cadrul unui eveniment de presă, desfășurat astăzi la Mediacor. Acesta a avut loc chiar înainte ca reprezentanții țării noastre, Formația „Zdob și Zdub” și Frații Advahov, să plece la Torino (Italia), unde se va desfășura ESC 2022. Reprezentanţii Republicii Moldova vor evolua în prima semifinală, pe 10 mai, alături de alte 17 țări, printre care și Ucraina. Marea finală a concursului muzical va avea loc pe 14 mai.

Organizatorul național al concursului este Compania „Teleradio-Moldova” (TRM), care organizează Eurovision Moldova din anul 2005.

Vladimir Țurcanu, director general al Companiei „Teleradio-Moldova”: „Formula de anul acesta pentru Eurovision, selectată de Compania ”Teleradio-Moldova” și umplută de conținut de formația Zdob și Zdup și frații Advahov, este deja o realizare, salutată ca atare de publicul de pe ambele maluri ale Prutului, având în vedere mesajul puternic al textului. N-avem nicio îndoială că artiștii noștri vor avea la Torino o prestație de efect, care va fi apreciată de admiratorii lor de acasă și de peste hotare”.

Maib sponsorizează participarea Republicii Moldova la Eurovision pentru a doua oară, iar această acțiune de responsabilitate socială corporativă vine și în contextul aniversării băncii, care în data de 8 mai va marca 31 de ani. Prin acest parteneriat, maib continuă acțiunile prin care sprijină dezvoltarea culturii, promovează artiștii autohtoni și aduce fanii muzicii mai aproape de muzica europeană de calitate. 

Giorgi Shagidze, Președintele maib: „Suntem mândri să susținem acest proiect și să contribuim la  participarea Republicii Moldova la Eurovision. Avem certitudinea că prestația Moldovei în cadrul concursului european va fi la cel mai înalt nivel. Felicităm Formația «Zdob și Zdub» și Frații Advahov pentru această piesă originală și le urăm mult succes la Torino!”.

Formația „Zdob și Zdub” și Frații Advahov vor reprezenta Republica Moldova la ESC 2022 cu piesa „Trenulețul”, care combină armonios stilul rock’n’roll și folclorul. Formația „Zdob şi Zdub” participă pentru a treia oară la concursul internațional, după ce pentru prima oară, în 2005, a reprezentat țara noastră cu piesa „Bunica bate doba”, clasându-se pe locul șase, iar în 2011 – cu piesa „So Lucky”. 

Roman Iagupov, solist „Zdob și Zdub”: „Susținerea reciprocă a devenit foarte valoroasă în timpuri complicate. Am primit sute de mesaje de susținere de la public pentru a merge cu piesa Trenulețul la Eurovision 2022. Când am avut nevoie de sprijin, am primit susținere de la partenerii maib.  Iar noi, artiștii, vrem să susținem toată lumea prin muzică, care e limbajul universal între toate națiunile. Haideți să rămânem uniți”.

Cea de-a 66-a ediție a Concursului Internațional Eurovision 2022 va avea loc în perioada 10-14 mai 2022 la Torino. ESC 2022 va aduce pe scenă reprezentanți din 41 de țări.

Despre maib

Maib este cea mai mare bancă din Moldova, deținând 31,4% din activele sectorului bancar și având o cotă de 34,9% din credite, conform situației din 31 decembrie 2021. Banca oferă 26% din creditele ipotecare acordate moldovenilor, servește peste 35% din populația Moldovei și se numără printre cei mai mari angajatori din țară.

Rusia susține că a ”eliberat complet” uzina Azvostal din Mariupol. Șeful luptătorilor ar fi fost evacuat într-un ”blindat special”

Armata rusă a declarat vineri că a „eliberat complet” combinatul siderurgic Azovstal din oraşul strategic Mariupol, în sud-estul Ucrainei, după capitularea ultimilor soldaţi ucraineni prezenţi acolo, notează AFP, conform ziare.com.

„De la 16 mai, 2.439 de nazişti din (regimentul) Azov şi soldaţi ucraineni blocaţi în uzină s-au predat. Astăzi, 20 mai, ultimul grup de 531 de luptători s-a predat”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konaşenkov, într-un comunicat postat pe Telegram.

Potrivit acestei surse, preşedintele rus, Vladimir Putin, a fost informat de ministrul apărării, Serghei Şoigu, despre „încheierea operaţiunii şi eliberarea completă a combinatului (Azovstal) şi a oraşului Mariupol”.

Igor Konaşenkov a subliniat că şeful luptătorilor din regimentul Azov la faţa locului s-a predat şi a fost evacuat din uzină într-un „vehicul blindat special” pentru a nu fi atacat de locuitorii ostili.

Momentul în care Palatul Culturii din Harkov este distrus de o rachetă rusească. Mai mulți oameni au fost răniți

Palatul Culturii din orașul Lozova, regiunea Harkov, a fost lovit de o rachetă vineri, 20 mai.

Din primele informații, în urma atacului lansat de Rusia, șapte persoane au fost rănite. Printre acestea se află și un copil de 11 ani, a anunțat directorul Centrului de Asistență Medicală de Urgență, Victor Zabașta.

„Ocupanții au identificat cultura, educația și umanitatea drept dușmanii lor. Și acum nu fac economie de rachete sau bombe”, a scris președintele Volodimir Zelenski pe Facebook.

Harkov este al doilea oraș ca mărime din Ucraina.

Tot vineri, armata rusă a bombardat o școală din Severodoneţk, în regiunea Lugansk din estul Ucrainei, unde se adăposteau peste 200 de oameni, mulţi dintre ei copii. Atacul s-a soldat cu trei morți. Video teribil:

”Soldații ruși au furat linguri, furculițe, cârlige de rufe”. Declarațiile puținilor supraviețuitori dintr-un sat ucrainean aproape distrus

Satul Kutuzovka din regiunea Harkov a fost ținut captiv de ocupanți din martie până la sfârșitul lunii aprilie. Localnicii au povestit presei că ocupanții s-au comportat ca niște barbari.

Soldații ruși au tras din acest sat asupra Harkovului, care se află la doar 10 kilometri distanță.

Acum, satul este sub controlul apărătorilor ucraineni, dar este adesea supus unor noi bombardamente.

Potrivit jurnaliștilor, majoritatea caselor au fost distruse sau, în cel mai bun caz, au rămas doar fără geamuri.

Locuitorii nu mai au lumină sau apă, astfel că cei care au rămas în sat trebuie să adune apa de ploaie și să gătească mâncare pe grătarul din vecinătate.

Acum a fost adus ajutor umanitar în sat, dar în timpul ocupației au fost nevoiți să se hrănească cu propriile provizii.

Alexandru, un localnic, a povestit că soldații ruși au ocupat clădiri administrative și chiar apartamente.

Un alt localnic, Konstantin, i-a acuzat pe ruși că furau tot ce puteau.

”Nu erau soldați, ci hoți. Bandiți, dependenți de droguri. 90% din sat a fost distrus. Au furat lucruri, furculițe, linguri, covoare, tricouri, cârlige de rufe”, a spus bărbatul.

Potrivit Obozrevatel, când apărătorii ucraineni au început să elibereze satul, rușii au abandonat totul și au fugit ”precum caii, pierzând chiar și mitralierele. Video:

sursa

Explozii și la Moscova, șapte mașini au sărit în aer joi dimineața
Articolul anterior
,,Pravda” de la Moscova: „Polonia și România, primele pe lista celor care o caută cu lumânarea și ar putea fi atacate cu rachete Kalibr”
Articolul următor