,,Protestatarii de pe Skype” sunt invitați să revină în Republica Moldova și să se alăture cetățenilor care dorm în corturi.
Cu o un astfel de îndemn a venit deputatul Dumitru Alaiba după ce și liderul PACE a anunțat că va protesta în PMAN, numai că ,,la distanță”.
”Protestul în regim online ia amploare. De azi prin skype după Tel-Aviv va intra și Londra, iar ridicolul va atinge cote maxime. Ei online de la călduț, către oamenii ce dorm pe trotuar.
Mai pe scurt. Bandiții strâng rândurile. Contrabandistul se alătură hoțului de miliarde. Asistați deschis de complicele impostor din primăria Chișinău.
Care-i următorul?
Privet Veaceslav?
Mai pe scurt. Veniți acasă, măi copii”, a declarat Dumitru Alaiba, conform www.stiri.md.
Premierul României vine într-o vizită oficială la Chișinău
Premierul României Nicolae Ciucă vine săptămâna viitoare la Chișinău, într-o vizită oficială.
Vizita în Republica Moldova ar urma să aibă loc pe 23 martie, conform unor informații obținute în exclusivitate de TVR România.
În cadrul vizitei se va întâlni cu premierul moldovean, Dorin Recean, și probabil și cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu.
Este prima vizită oficială a șefului guvernului de la București la Chișinău după ce Dorin Recean a preluat mandatul de premier.
Este totodată prima vizită a unui oficial român în Republica Moldova după protestele ample de la Chișinău, în care autoritățile moldovene au reușit să dejoace un plan de destabilizare a țării.
Premierul român îi întoarce vizita omologului său care a primit, la București, la începutul lunii, promisiunea unui sprijin ferm în gestionarea provocărilor de securitate, dar și a dezechilibrelor economice. Dorin Recean a venit la Bucureşti, în prima vizită oficială de la preluarea mandatului, pe fondul tensiunilor în creştere în Republica Moldova şi al ameninţărilor transmise de Moscova.
Premierul Ciucă l-a asigurat pe omologul său că România este cel mai sincer și de încredere partener al Republicii Moldova.
Femeia care și-a filmat fiul vitreg de 3 ani în timp ce murea în loc să-l ducă la spital și-a aflat pedeapsa
O femeie din Anglia care și-a filmat fiul vitreg de 3 ani în timp ce murea, din cauza unei leziuni cerebrale, a fost condamnată la 15 ani de închisoare pentru omor din culpă. Leila Borrington a fost găsită vinovată pentru moartea fiului vitreg, Harvey Borrington, care suferea de o formă de autism. Judecătorul i-a spus femeii de 23 de ani că moartea fiului vitreg, din august 2021, a fost rezultatul unui „atac violent susținut”, scrie digi24.ro.
Magistratul și-a susținut opinia prezentând mesajele trimise de Borrington după ce i-a rupt brațul lui Harvey, în aprilie 2021, în care a arătat „o lipsă șocantă de îngrijorare” pentru copil, potrivit The Independent.
În timpul procesului care a început pe 16 noiembrie 2022, s-a subliniat că Harvey a suferit răni mortale la cap, inclusiv fractură de craniu și o hemoragie cerebrală, pe 7 august 2021.
A murit la spital două zile mai târziu. Borrington a spus în proces că nu i-a făcut niciodată rău lui Harvey, susținând că acesta a căzut de pe canapea. Din anchetă s-a stabilit că femeia de 23 de ani i-a trimis un mesaj tatălui lui Harvey, care era la cinema, spunându-i „de ce mi se întâmplă asta?” și l-a filmat pe copil în timp ce agoniza pe podea. Abia mai târziu a sunat la ambulanță.
Necropsia a mai stabilit că Harvey suferise mai multe leziuni în săptămânile dinaintea morții, inclusiv o fractură.
Leila Borrington a susținut la început că băiețelul și-a provocat singur toate leziunile, dar pe măsură ce experții au depus mărturii potrivit cărora copilul nu avea cum să se rănească singur, ea și-a schimbat povestea spunând că exista posibilitatea să-l fi rănit, dar din greșeală.
Tânăr de 28 de ani cu o fractură la cot, mort pe masa de operaţie: ”Totul era în regulă!”
Un tânăr în vârstă de 28 de ani, care era cercetător Centrul de Economie Montană CE-MONT din Vatra Dornei, a murit, miercuri, la Spitalul Municipal din Vatra Dornei, România, în timp ce era pregătit de medici pentru o intervenţie chirurgicală în urma unei fracturi la cot, cazul fiind cercetat într-un dosar penal pentru ucidere din culpă.
Tânărul Valeriu Stoilov s-a accidentat la cot în timpul unei partide de fotbal cu prietenii şi s-a prezentat la spital pentru consultaţie, potrivit HotNews.ro.
El a fost investigat, diagnosticat cu fractură la cot, şi programat pentru o operaţie.
Directorul medical al Spitalului Municipal Vatra Dornei, dr Cristian Rusu, chirurg, a declarat presei că Valeriu Stoilov a fost internat pe 13 martie şi programat pentru intervenţia chirurgicală pentru data de 15 martie, fiindu-i efectuate toate analizele şi investigaţiile preoperatorii.
”Totul era în regulă, pacientul nu avea nicio suferinţă anterioară cunoscută. După anestezie a intrat în stop cardiorespirator, iniţial reversibil”, a spus directorul medical al spitalului.
El a precizat că a fost resuscitat, dar a făcut al doilea stop cardiorespirator şi după manevrele efectuate din nou, mai mult de o oră, nu a mai răspuns şi s-a declarat decesul.
Potrivit directorului medical al spitalului, anestezistul are o experienţă de 40 de ani şi ar fi declarat că nu s-a mai confruntat cu un asemenea caz.
”Nici eu n-am avut o astfel de situaţie în 20 de ani de când sunt chirurg”, a spus dr Cristian Rusu.
După necropsie se va putea afla care a fost cauza morţii pacientului.
Poliţia Municipiului Vatra Dornei a deschis un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, cercetarea fiind efectuată sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei.