Un incendiu a izbucnit în această seară în interiorul unui apartament de la etajul zece de pe strada Florilor 12/4 din municipiul Chișinău. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 21:22.
Potrivit primelor informații o locuință ardea cu flacără deschisă, iar fumul dens se extindea în interiorul scării blocului. La fața locului au fost trimise 4 autospeciale de intervenție. Ajunși pompierii au stabilit că ard bunurile materiale dintr-un apartament cu o cameră.În interiorul locuinței salvatorii au depistat cadavrul carbonizat a unei femei în vârstă de 68 de ani.
Pentru a evita intoxicația locatarilor cu fum, pompierii au evacuat persoanele din bloc. Arderea a fost lichidată complet la ora 22:10. Circumstanțele și cauza incendiului urmează a fi stabilită de specialiști.