Începând cu 12 februarie, în Moldova, nu vor mai circula trenuri pe cursele interne

Circulația trenurilor locale și suburbane de pasageri va fi suspendată din 12 februarie curent. Subiectul a fost dezbătut în cadrul ședinței parlamentare Comisiei Economie, Bugete și Finanțe, care s-a desfășurat astăzi.

„Noi am menționat că acestea sunt doar pierderile întreprinderii. Nimeni nu ne finanțează, sunt doar cheltuieli pentru întreprindere. Aceste trenuri sunt învechite și prezintă pericol pentru pasageri, aș spune și în acest. Acum vine ora de vară, ele încep să se aprindă și sunt un pericol pentru pasageri”, a declarat reprezentantul CFM, care a participat la ședința parlamentară.

Reprezentantul CFM, prezent la ședința parlamentară, a precizat că 70 la sută din pasageri sunt angajați ai întreprinderii.

Potrivit Biroului Național de Statistică, în perioada ianuarie-octombrie 2020, numărul de pasageri transportați în transportul feroviar s-a redus cu 9,2%.

sursa: www.tv8.md

Președintele Societății de Matematică din Republica Moldova, răpus de Covid-19
Articolul anterior
Servicii mai eficiente pentru moldovenii aflați peste hotare: Programarea pentru serviciile consulare și achitarea acestora se va putea face online
Articolul următor
Alte articole interesante