Începand cu 22 octombrie, în Capitală, va fi dat startul sezonului de încălzire

Sezonul de încălzire în capitală va începe pe 22 octombrie.

Primarul general Ion Ceban a menționat că ordinul a fost semnat astăzi, după ce timp de trei zile consecutive de la 18:00 la 06:00, temperatura aerului a fost înregistrată în intervalul mediu de +10 grade.

Potrivit primarului, astăzi toate cele 132 de grădinițe din capitală sunt conectate la termoficare. În suburbii, 10 din 27 de instituții preșcolare sunt deja conectate la sistemul de încălzire, iar restul vor fi conectate în viitorul apropiat.

,,În ceea ce privește instituțiile de învățământ preuniversitar, din 107 instituții (școli, gimnazii, licee), 53 beneficiază de încălzire centralizată, iar restul sunt planificate să fie conectate. Această măsură se aplică la cererea conducătorilor școlilor, în funcție de temperatură în interiorul fiecărei instituții de învățământ”.

În ceea ce privește unitățile sanitare municipale, 22 din 64 de unități sunt conectate la încălzire centrală. De asemenea, 167 din cele 2.710 clădiri de apartamente din capitală au fost conectate la căldură la cererea administratorilor de locuințe.

Adriana Ochișanu lansează proiectul VOCEA MOLDOVEI! Talentul și muzica se întâlnesc într-un mod inedit la Arena Chișinău

Bucurați-vă de o seară de excepție alături de minunata interpretă Adriana Ochișanu, care lansează proiectul VOCEA MOLDOVEI.

Pe 20 aprilie 2024, Arena Chișinău va găzdui un concert unde talentul și muzica se întâlnesc într-un mod inedit. Alături de Adriana Ochișanu, veți avea ocazia să savurați interpretări memorabile din partea artiștilor de valoare:

– Horia Brenciu și HB Orchestra
– Ionuț Dolănescu
– Surorile Osoianu
– Alexandru Pop
– Laura Olteanu
– Corina Țepeș
– AKORD
– Cornelia Ștefăneț
– Frații Ștefăneț & Orchestra
– Baletul Național JOC

Experimentați o serată plină de diversitate muzicală, de la muzică populară și etnofolclorică la melodii ușoare, toate într-un cadru spectaculos. Rezervați-vă locurile pentru un eveniment de neuitat, unde „VOCEA MOLDOVEI” se va face auzită într-un mod memorabil.

Bilete puteți cumpăra AICI!

Bilete fizice, fără rezervare prealabilă puteți procura la casele iTicket pe adresele următoare:
•⁠ ⁠str. Vlaicu Pârcălab 27 (oficiul iTicket)
•⁠ ⁠bd. Dacia 47/6 (Librarius)
•⁠ ⁠bd. Moscova 1/1 (Librarius)
•⁠ ⁠bd. Mircea cel Bătrân 10 (Librarius)
•⁠ ⁠str. Vasile Dokuceaev 13 (Librarius)
•⁠ ⁠str. Piața Unirii Principatelor 3 (Librarius)
•⁠ ⁠str. Anatolie Corobceanu 7a (Proper Coffee)

Moment emoționant la Cluj! Mai mulți români și basarabeni s-au prins în Hora Unirii de 27 martie

Aniversarea a 106 de ani de la Unirea Basarabiei cu România este marcată la Cluj-Napoca, în această perioadă, în cadrul unei noi ediţii a Festivalului Cultural Basarabia. Pe parcursul mai multor zile, Grupul de Iniţiativă Basarabeană îşi propune să promoveze istoria comună, cultura, tradiţia şi spiritul basarabean în inima Transilvaniei, scrie presa din România.

Manifestările dedicate Centenarului Unirii Basarabiei cu România au debutat duminică, 24 martie cu concursul „Unde? Cine? Când?”.

Miercuri, 27 martie, studenții basarabeni care învață în centrul universitar din Cluj-Napoca s-au adunat în Piața Unirii unde au încins tradiționala Hora Unirii. Evenimentul a avut loc la ora 17:30 printre cei care au ținut să participe la eveniment pentru a celebra unitatea națională și spiritul european s-au numărat și clujeni.

În cadrul Festivalului Basarabia va mai avea loc în 29 martie evenimentul „Clubul literar basarabean” iar în 3 aprilie este programat concursul intelectual „100 de GIB-iști au zis”.

Manifestările se vor încheia în 6 aprilie cu Gala Aniversară, cu un eveniment special plin de surprize și momente memorabile ce vor rămâne în inimile participanților.

Studenții moldoveni vor primi burse în universitățile din străinătate

Studenții din Republica Moldova vor avea posibilitatea de a beneficia în continuare de burse în instituțiile de învățământ din străinătate. Proiectul de lege care prevede aprobarea acordului privind Programul de schimburi pentru studii universitare în Europa Centrală (CEEPUS IV), semnat la Varșovia în 2023, a fost votat în prima și a doua lectură, în cadrul ședinței plenare de astăzi.

De menționat că, acordul urmează să fie prelungit pentru o perioadă de șapte ani, transmite Știri.md.

În acest sens, va fi încurajată participarea tinerilor studenți, cercetătorilor, cadrelor didactice și personalului administrativ la mobilități academice, programe de cercetare, stagii practice sau activități profesionale în cadrul instituțiilor de învățământ superior din statele contractante ale Acordului. De menționat că și Republica Moldova va oferi burse de studii pentru cetățenii străini.

Anterior, în perioada 2011-2023, 275 de cetățeni moldoveni au beneficiat de burse în țările semnatare ale Acordului. 

Totodată, țara noastră a găzduit 255 de bursieri străini. Republica Moldova este parte a Programului de schimburi pentru studii universitare în Europa Centrală din anul 2011.

Țările semnatare ale Acordului sunt Austria, 

Zilele suplimentare din vacanța de toamnă vor trebui să fie recuperate
Articolul anterior
Datoria Transnistriei la gaz crește cu circa jumătate de milion de dolari pe lună
Articolul următor