Începând cu data de 17 mai vor fi reluate curse terestre spre București și Iași

Începând cu data de 17 mai va fi reluat transportul de pasageri la cursele internaționale pe direcțiile Chișinău-București, Chișinău-Iași, Orhei-București. Astfel, doar anumitor categorii de persoane li se va permite trecerea frontierei către România.

separator

Intrarea pe teritoriul României se permite cetățenilor străini şi apatrizilor care fac parte din următoarele categorii:

-membri de familie ai cetățenilor români;
-membri de familie ai cetățenilor altor state membre ale U.E. sau ale Spațiului Economic European ori ai Confederației Elvețiene, cu rezidență în România;
-persoane care posedă o viză de lungă ședere, un permis de ședere sau un document echivalent permisului de ședere eliberat de autoritățile, ori un document echivalent acestora emis de autoritățile altor state, potrivit dreptului U.E.;
-persoane care se deplasează în interes profesional, dovedit prin viză, permis de ședere sau un alt document echivalent;
-personal diplomatic sau consular, personal al organizațiilor internaționale, personal militar sau personal care poate asigura ajutor umanitar;
-pasageri în tranzit, inclusiv cei repatriați ca urmare a acordării protecției consulare;
-pasageri care călătoresc din motive imperative;
-persoane care au nevoie de protecție internațională sau din alte motive umanitare.

sursa: www.zdg.md

Video. Pamflet marca Comedy Zebra Show și #Zerodoi. ,,Ministrul sănătății este suspect de Covid-19”
Articolul anterior
Directorul Spitalului Clinic Republican, demis în plină pandemie, luptă pentru eradicarea epidemiei de Covid-19 în Germania
Articolul următor
Alte articole interesante