A început Postul Paștelui! Ce nu ai voie să faci în următoarele 40 de zile

Astăzi, a început Postul Paștelui, care este considerat cei mai lung și mai aspru dintre toate cele patru posturi importante de peste an. Timp de 40 de zile, credincioșii trebuie să postească până în ziua Învierii Mântuitorului.

separator

În timpul Postului Mare, creștinii trebuie să renunțe la alimentele din carne și cele din lactate și, trebuie să se înalțe sufletește prin rugăciune și fapte bune. Pe lângă reținerea totală de la anumite alimente și băuturi, credincioșii nu trebuie să aibă gânduri necurate, pofte sau patimi. Perioada aceasta amintește de postul celor 40 de zile ținute de Mântuitor înainte de începerea activității sale Mesianice. Din această cauză, Postul cel Mare mai poartă numele de Paresimi. După perioada de post, creștinii merg la biserică, unde se spovedesc și se împărtășesc. Totodată, în această perioadă se spune că este bine să se facă și o slujbă de sfințire a casei. Preotul este chemat la casa enoriașilor, unde are loc stropirea cu apă sfinţită a celor prezenţi şi a tuturor camerelor.

De asemenea, se fac şi rugăciuni pentru ocrotirea şi binele casei şi pentru sănătatea trupească şi sufletească a celor ce locuiesc în ea. În timpul Postului Mare, credincioşii vor să petreacă această etapă spirituală mult mai aproape de Dumnezeu. De aceea, în acest interval de nevoinţă, postitorii merg la preotul lor duhovnic și-i mărturisesc păcatele, renunţând la petrecerile mondene, însoţite de bucate „de dulce” şi de alcool.  În acest an, Paştele va fi sărbătorit în data de 19 aprilie.

Sursa: realitatea.net

Un copil a dispărut la Glodeni! Poliția și apropiații îl caută de două zile

Polițiștii din Glodeni desfășoară acțiuni pentru localizarea unui minor de 13 ani, din satul Fundurii Vechi, care a plecat de acasă la 25 aprilie într-o direcție necunoscută și până la moment nu se cunoaște locul aflării sale.

Semnalmente:

înălțimea- 1.60 m, corpolență slabă, ochii negri, îmbrăcat în hanorac roșu, pantaloni sport negri și încălțat în adidași albaștri cu verde.

Din declarațiile mamei băiatul anterior a mai avut plecări voluntare de la domiciliu, ulterior revenind acasă.

Persoanele care deţin informaţii ce pot ajuta la găsirea minorului sunt rugate să telefoneze la numerele de telefon 112 sau 069644441.

Au dus în eroare numeroși clienți și și-au însușit sute de mii de lei sub pretextul confecționării ușilor și ferestrelor din termopan

Ofițerii Direcției Investigații Complexe a INI în comun cu cei ai Direcției Generale Urmărire Penală a IGP, au documentat activitatea infracțională a membrilor unei companii private bănuite de comiterea infracțiunii de escrocherie.

Urmare a investigațiilor demarate, polițiștii au stabilit că reprezentanții unei companii private cu sediul în orașul Hîncești, urmărind scopul delapidării mijloacelor financiare  prin abuz de încredere, sub pretextul confecționării ușilor și ferestrelor din termopan, au indus în eroare 15 clienți și i-au prejudiciat cu peste 280 000 de lei.

În scopul acumulării bazei probatorii au fost efectuate 14 percheziții în domiciliile și  automobilele suspecților, dar și în sediile companiilor, unde au fost depistate și ridicate bunuri ce prezintă interes pentru urmărirea penală: zeci de telefoane mobile,   cartele SIM, purtători de informație, notebook, calculatoare de birou, registre cu înscrisuri de ciornă privind dubla contabilitate pentru toate comenzile, contracte de prestări servicii, lista lunară cu evidența persoanelor angajate ilegal, dar și utilajul pentru producerea obiectelor din termopan, care era depozitat în altă locație decât cea declarată.

Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru escrocherie săvârșită de două sau mai multe persoane, cu folosirea situaţiei de serviciu.

Conform legii penale, suspecții riscă amendă de la 42 500 la 67 500 de lei sau închisoare de la 2 la 6 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 3 ani.

Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor și persoanelor implicate în schema frauduloasă.

Istoria iese iar la suprafață, pe o altă stradă din Capitală

Se pare că istoria Chișinăului răbufnește iar la suprafață,” se arată într-o postare pe Moldova.org.

Potrivit postării, fotografiile sunt făcute pe strada Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni din Chișinău.

Sursa Foto: Facebook/Leo Ogariov

Amintim că recent, în urma lucrărilor de reparație a străzii 31 August din Capitală, au ieșit la iveală porțiuni de caldarîm vechi, care au trezit interesul oamenilor. Unii curioși au venit chiar să facă fotografii, iar pe Internet oamenii au comentat la acest subiect.

Eurovision România: piesa câștigătoare este ,,Alcohol You” de la Roxen. O poți asculta aici!
Articolul anterior
Cum poți face acasă unt de post?
Articolul următor