Indemnizații de 1.000 de lei lunar pentru toți copiii din Republica Moldova cu vârsta de până la doi ani

Copiii cu vârsta de până la doi ani vor beneficia de indemnizații lunare mai mari. Cabinetul de miniștri a aprobat modificarea Legii cu privire la prestațiile sociale pentru copii, în scopul susținerii și asigurării bunăstării copiilor și a familiilor ce au copii.

Conform ajustărilor legislative propuse de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, toți copiii cu vârsta de până la 2 ani vor beneficia de o indemnizație lunară de 1000 de lei, indiferent dacă părinții acestora au statut de persoană asigurată sau neasigurată.

Astfel, persoanele asigurate social vor obține o indemnizație lunară în valoare de 1000 de lei, până când copiii lor vor atinge vârsta de 2 ani, suplimentar la indemnizația pentru creșterea copilului pe care o primesc în prezent. În cazul persoanelor neasigurate, indemnizația lunară acordată până la vârsta de 2 ani a copilului se va majora cu 260 de lei, de la 740 la 1000 de lei.

Pentru implementarea proiectului, în bugetul de stat au fost prevăzute mijloace financiare în cuantum de circa 76 milioane de lei. Potrivit estimărilor Casei Naționale de Asigurări Sociale, în anul curent, peste 63000 de persoane vor beneficia de aceste prestații sociale.

Turcia consideră anexarea de către Rusia a regiunilor din Ucraina o „încălcare gravă” a dreptului internațional

Ministerul de externe al Turciei, țară membră NATO, a declarat sâmbătă că respinge anexarea de către Rusia a patru regiuni din Ucraina, adăugând că această decizie reprezintă o „încălcare gravă” a dreptului internațional, transmite Reuters.

Turkey pledges to support Somalia reconciliation – Somaliland.com

Ministerul turc a declarat sâmbătă că nu a recunoscut anexarea Crimeei de către Rusia în 2014, adăugând că respinge decizia Rusiei de a anexa cele patru regiuni, Donețk, Lugansk, Herson și Zaporojie.

„Această decizie, care constituie o încălcare gravă a principiilor stabilite ale dreptului internațional, nu poate fi acceptată”, a anuțat ministerul.

„Reiterăm sprijinul nostru pentru rezolvarea acestui război, a cărui gravitate continuă să crească, pe baza unei păci juste care va fi obținută prin negocieri”, se mai arată în declarație.

Președintele rus Vladimir Putin a proclamat vineri anexarea regiunilor, promițând că Moscova va triumfa în „operațiunea sa militară specială”, chiar dacă s-a confruntat cu un nou reviriment militar potențial grav.

Proclamarea sa a venit după ce Rusia a organizat ceea ce a numit referendumuri în zonele ocupate din Ucraina. Guvernele occidentale și Kievul au declarat că voturile au încălcat dreptul internațional și au fost coercitive și nereprezentative.

Statele Unite, Marea Britanie și Canada au anunțat noi sancțiuni ca răspuns.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că țara sa a depus o cerere rapidă de aderare la alianța militară NATO și că nu va purta discuții de pace cu Rusia cât timp Putin va fi președinte.

sursa

11 mii de ruși pe zi, care intră în țară. Opoziția din Georgia cere închiderea frontierei cu Rusia sau introducerea vizelor

Opoziția georgiană cere autorităților să închidă temporar granițele cu Rusia sau să introducă un regim de vize pentru cetățenii Federației Ruse. O parte a opoziției georgiene și a ONG-urilor se tem că prezența atâtor ruși în țară ar putea amenința securitatea acesteia. Și există, de asemenea, temeri că infrastructura orașelor georgiene ar putea pur și simplu să nu reziste unui astfel de aflux de oameni.

Sosirea în masă a rușilor în Georgia pe fondul „mobilizării parțiale” anunțate în Rusia a afectat până acum doar prețurile locuințelor. Chiria crește. Dacă în urmă cu o lună în Tbilisi se putea închiria o cameră pentru aproximativ 500-600 de dolari, acum prețul de închiriere a crescut la 800-1000 de dolari, sau chiar mai mult.

Experții numesc această creștere speculativă, adică proprietarii de apartamente încearcă să profite de situație pentru a închiria apartamente la un preț mai mare.

Apropo, a existat o creștere similară a prețurilor în februarie-martie, când rușii au venit în masă în Georgia, opunându-se războiului cu Ucraina. Dar deja la începutul verii, prețurile pentru chiriile pe termen lung au început să scadă, transmite presa străină.

În orașele georgiene au apărut mai multe mașini cu plăcuțe rusești, iar ambuteiajele durează mai mult decât de obicei. Tarifele de taxi au crescut. În orele de vârf, aproape nu există mașini.

Ministerul Afacerilor Interne al Georgiei a publicat statistici privind numărul de ruși care au intrat în țară în perioada 17-27 septembrie. Din cele 78.742 de sosiri, 62.120 au părăsit deja țara. Acum aproximativ 11 mii de ruși intră în Georgia pe zi, în timp ce în urmă cu câteva zile această cifră varia de la 5,5 la 7 mii.

Netflix a lansat filmul despre Marilyn Monroe interzis minorilor! (video 18+)

Este o apariție rară în streaming, motivul oficial fiind că 18+ (sau NC-17) înseamnă pentru Motion Picture Association „unele scene cu conținut sexual”, un termen suficient de nebulos.

Penampilan Perdana Ana de Armas Sebagai Marilyn Monroe di Trailer Blonde

Netflix speră că noul film despre Marilyn Monroe va fi un concurent serios la premii în sezonul următor, dar stârnește prea puțin entuziasm încă din primele ore, conform hotnews.ro.

Realizat după controversatul roman de ficțiune din anul 2000 scris de Joyce Carol Oates, filmul are numeroase scene care sunt mai degrabă produsul imaginației vulgare a autoarei – povestea crudă și dureroasă a unei femei transformate în obiect.

„Blonde” înseamnă momente oribile unul după altul – din care multe s-ar fi putut nici să nu aibă loc. Știind că scrie un roman, nu o biografie, Oates nici măcar n-a folosit numele reale ale personajelor.

Iar filmul este fidel cărții. Marilyn este aruncată pe un conveior de bărbați oribili, pe mulți numindu-i „daddy” ca să se infantilizeze și să creeze o figură paternă de care a fost lipsită. Ea intră într-o relație de sex în trei cu Charlie Chaplin Jr., numit Cass și cu Edward G.Robinson Jr., numit Eddy, care mai târziu o amenință că va vinde presei fotografii-nud ale ei.

Celebrul jucător de baseball Joe DiMaggio, numit Fostul Sportiv, o bate într-un acces de furie după ce vede și mai celebrul poster cu rochia albă ridicată de aer din „Seven Year Itch”.

John F.Kennedy, amintit doar ca Președintele, îi impune o partidă de sex oral (nu e pornografie, dar e foarte sugestivă) în timp ce el vorbește la telefon cu un consilier. Închide și urlă „Târfă împuțită!” – printre alte expresii care nu pot fi redate.

Marilyn se trezește apoi ca dintr-un coșmar, pentru că aparent fusese drogată, ca să fie târâtă afară din Casa Albă de Serviciul Secret. Nu există dovezi istorice despre asemenea fapte, ceea ce face ca scenele cu abuzuri neîncetate să pară inutil de crude și pentru ea, și pentru spectatori. Și inutil de imorale și necinstite.

Filmul de Andrew Dominik, tras și în culori, și în alb-negru, este foarte frumos de privit. Iar Ana de Armas, cu urma ei de accent spaniol, este carismatică într-un rol asemănător cu ale lui Monroe. Este curajoasă, proaspătă și cinstită, chiar și într-un film care pare inevitabil fals și din cauza dialogului care sună a narațiune poetică.

Comerțul global cu obiecte „Monroe” – brelocuri, calendare, postere, etc – reflectă trista realitate că ea este o marfă înainte de a fi o persoană și că-i putem doar astfel interpreta personalitatea. Cu cât încearcă admiratorii s-o vadă pe „adevărata” Marilyn dincolo de imagine, cu atât o îndepărtează. Încă din timpul vieții, tragedia izolării în propria fortăreață a celebrității și frumuseții a făcut parte din mitul ei.

Combinația de subiect dificil cu faptul că de Armas este mult timp goală până la brâu – de multe ori fără motiv – i-au adus filmului clasificarea 18+. Nu neglijați avertizarea celor de la Motion Picture Association. Celor mai mulți nu le va plăcea acest film, dacă vor rezista cele aproape 3 ore.

Ilan Șor amenință cu proteste masive în țară: ”Criza adevărată bate la ușă”
Articolul anterior
Dodon cere tragerea la răspundere penală a Maiei Sandu pentru ”abuzul de putere și control al justiției”
Articolul următor