Autorităţile din Sankt Petersburg au anunţat luni implementarea progresivă a paşaportului sanitar în urma creşterii numărului de infectări cu noul coronavirus, în contextul în care pandemia de COVID-19 înregistrează o evoluţie explozivă la nivelul întregii ţări, pe fondul unei campanii lente de vaccinare şi al unor restricţii sanitare destul de limitate.

Astfel, începând de la 1 noiembrie, codurile QR vor fi necesare în Sankt Petersburg pentru a accede la evenimente sportive sau culturale care reunesc mai mult de 40 de persoane, a anunţat luni pe serviciul de mesagerie online Telegram viceguvernatorul fostei capitale imperiale a Rusiei, Boris Piotrovski, transmite Agerpres.ro.
Codurile QR sunt acordate persoanelor care au primit ambele doze ale unui vaccin anti-COVID-19 şi celor care au efectuat un test PCR cu rezultat negativ în urmă cu cel mult 72 de ore.
Începând de la 15 noiembrie, această măsură va fi extinsă şi pentru piscine, centre de fitness, teatre, cinematografe, muzee şi spectacole de circ, iar de la 1 decembrie se va aplica şi în cazul restaurantelor şi magazinelor din Sankt Petersburg.
Vor fi exceptate cafenelele din gări şi aeroporturi, precum şi farmaciile şi magazinele dedicate produselor alimentare. Autorităţile locale au recomandat totodată tuturor angajatorilor din Sankt Petersburg să implementeze regimul de muncă la domiciliu pentru angajaţii lor începând din data de 1 noiembrie.
Rusia a înregistrat luni un nou record de infectări cu noul coronavirus în ultimele 24 de ore, pentru a cincea zi consecutivă. Potrivit bilanţului oficial al Guvernului, 34.325 de infectări au fost recenzate în ultimele 24 de ore, un nou record de la începutul pandemiei. Tot luni au fost raportate şi 998 de decese asociate COVID-19.