Ingenios! Un brad inedit de câțiva metri și un om de zăpadă, au apărut în curtea unei vulcanizări

În pragul Sărbătorilor de iarnă, agenții economici încearcă să-și uimească clienții cu surprize inedite. Bunăoară, în curtea unei vulcanizări din Bălți, administratorii au înălțat un brad înalt de câțiva metri și un om de zăpadă, din roți de cauciuc.

separator

Au vopsit roțile și au pus chiar și jucării și luminițe pe bradul tematic. Imaginile au apărut pe o rețelele de socializare, devenind virale în scurt timp. Internauții au apreciat creativitatea echipei.

Minune în România! Un copil de 2 ani, dispărut în Botoşani, găsit teafăr în apropierea unei icoane făcătoare de minuni

Aryan, copilul în vârstă de doi ani, dispărut duminică într-o comună din județul Botoşani, a fost găsit de autorități, după o operațiune de căutare de amploare. Niște călugări ar fi fost cei care l-au găsit în preajma schitului unde se află și o icoană făcătoare de minuni și au anunțat autoritățile, scrie realitatea.net

Micuțul este conștient, într-o stare bună, dar este într-o stare hipotermică, după ce a petrecut noaptea în pădure, la aproximativ 3 kilometri de locul de unde a dispărut, potrivit Poliției Române.

După zeci de ore de panică cumplită oamenii legii au descoperit că băiatul este în viață și teafăr. Niște călugări ar fi fost cei care l-au găsit în preajma schitului unde se află și o icoană făcătoare de minuni și au anunțat autoritățile. Imediat ce a fost preluat, micuţul a fost transportat la spital pentru a fi evaluat. Între timp, părinții copilului, plecați la muncă în străinătate, au revenit de urgență în țară.

„Ca urmare a mobilizării exemplare și a eforturilor forțelor de ordine și ale întregii comunități, minorul a fost găsit.

Acesta a fost preluat și va fi transportat la o unitate spitalicească, pentru analizarea stării de sănătate.  

Mulțumim tuturor celor care au participat la activitățile de căutare: reprezentanți MAI, voluntari și jurnaliști!”, a transmis Poliția.

Copilul de doi ani, din Tudora, a fost căutat cu un elicopter din cadrul Inspectoratului General de Aviație. Căutările au continuat pe tot parcursul nopții și sunt desfășurate și în acest moment.

S-au alăturat forțe de ordine din cadrul Inspectoratelor Județene de Jandarmi Suceava și Bacău. Polițiștii, jandarmii, pompierii, polițiștii de frontieră, precum si voluntari din comunitate continuă activitățile pentru găsirea minorului.

Duminică, în jurul orelor 15:00, micuțul se afla împreuna cu bunica sa la o rudă pe raza satului Tudora, și, profitând de neatenția rudelor, a plecat în direcție necunoscută.

Occidentul nu recunoaște ”alegerile” care îl mențin pe Putin la putere. Cel puțin 80 de oameni au fost arestați la scrutin

Votul care i-a adus lui Vladimir Putin al cincilea mandat la Kremlin este criticat de oficiali din Statele Unite, Germania, Marea Britanie. Scrutinul care s-a întins pe trei zile nu a fost lipsit de incidente, scrie stirileprotv.ro.  

Cel puțin 80 de oameni au fost arestați după ce au încercat să saboteze procesul de vot în câteva secții. La Chișinău, un bărbat a încercat să incendieze secția de la ambasadă. A fost prins imediat de poliție. Bărbatul, care spune că are dublă cetățenie – rusă și moldovenească – a aruncat două recipiente cu substanțe inflamabile peste gardul Ambasadei Federației Ruse la Chișinău.

Cozi au fost și la secțiile de votare deschise în Transnistria fără aprobarea Chișinăului.

Așa cum au fost îndemnați de opoziția rusă, duminică la prânz, oamenii s-au așezat la rând, pe sute de metri, în fața ambasadelor ruse din capitalele europene – „Este important să nu renunțăm la lupta noastră, chiar dacă nu putem influența cu adevărat situația din prezent„.

Procentele trasate pentru Putin nu au, desigur, nici cea mai mică legătură cu realitatea”, a declarat fostul șef de cabinet al lui Navalnîi, într-o postare pe Telegram.

Oficialii din Polonia, dar și ministrul de Externe al Marii Britanii, David Cameron, au deplâns lipsa unor alegeri „libere şi corecte” în Rusia, iar Statele Unite au criticat desfăşurarea scrutinului în teritoriile ucrainene ocupate de Moscova.

Volodimir Zelenski: ”Nu există legitimitate în această imitaţie de alegeri şi nu poate exista. Această persoană ar trebui să fie judecată la Haga. Trebuie să ne asigurăm că se va întâmpla asta„.

În ceea ce privește operațiunile militare, rușii continuă să avanseze în sudul Ucrainei și susțin că dețin controlul asupra unei așezări din regiunea Zaporojie. Epuizate și fără muniție, trupele Kievului depind acum substanțial de drone pentru a trece la ofensivă.

În ultimele 24 de ore, Moscova a anunțat distrugerea a peste 160 de drone de atac, lansate spre ținte rusești: una dintre acestea ar fi lovit o bază militară din Transnistria și a distrus un elicopter.

Ucraina blochează tranzitul gazelor rusești spre Europa. Acordul cu Gazprom nu va fi prelungit

Ministrul ucrainean al Energiei, a confirmat că guvernul de la Kievî nu va prelungi contractul de tranzit de gaze cu compania rusă Gazprom. „Pot să confirm că nu intenționăm să semnăm niciun acord suplimentar sau să prelungim acest acord.”, a spus Herman Halushchenko, referitor la acordul cu Gazprom, scrie realitatea.net.

Herman Halushchenko a subliniat, de asemenea, că sistemul ucrainean de transport al gazelor a trecut testul de stres și este pregătit să funcționeze fără gazul rusesc.

Europa scapă de dependența rusească

Anterior, Kadri Simson, comisarul european pentru energie, a declarat că, în 2024, livrările de gaz natural lichefiat către UE vor scădea, printre altele, din cauza unei presiuni treptate asupra importatorilor de gaz rusesc din interiorul Uniunii.

„Există inițiativa RepowerEU, în cadrul căreia țările europene vor scăpa complet de gazul rusesc până în 2027, nu doar de gazul din conducte, ci de toate gazele, inclusiv de cel lichefiat”, a explicat el.

Din informațiile anterioare se cunoaște la nivelul Comisiei Europene nu au existat planuri de a stabili contacte cu Rusia pentru a extinde tranzitul gazului rusesc către țările europene prin sistemul ucrainean de transport al gazelor, luând în schimb toate măsurile necesare pentru a deveni complet independentă de gazul rusesc.

Foto! 18 femei care au trecut prin mâinile unui make-up artist iscusit
Articolul anterior
Video! Mii de copii și adolescenți, însosiți de părinți, au venit la concertul Iulianei Beregoi din România
Articolul următor