Înotătorul Ion Lazarenco Tiron a parcurs 30 de km pe râul Nistru pentru a promova mesajul păcii și drepturile copilului!

Cu ocazia aniversării de 30 de ani a Convenției cu privire la drepturile copilului, satul Molovata din raionul Dubăsari a găzduit o activitate inedită. Ion Lazarenco Tiron, înotător de ape deschise care a reușit să traverseze înot din prima încercare cele 7 strâmtori, numite și provocări ale Oceanului, a parcurs înot 30 de km pe râul Nistru pentru a promova mesajul păcii și drepturile copilului.

separator

Traseul a început la ora 6 dimineața, în apropierea satului Jora de Mijloc din raionul Orhei, și a durat peste 8 ore. Înotătorul, a cărui securitate pe traseu a fost asigurată cu suportul Serviciului Protecție Civilă și Situații Excepționale, a ajuns la destinație în satul Molovata în jurul orelor 14.30, fiind întâmpinat de peste 100 de copii, care au aplaudat performanța înotătorului și au interpretat piesa Imagine de John Lennon.

”Pentru continuitatea noastră noi trebuie să înțelegem că avem nevoie de pace,” a spus Ion Lazarenco Tiron la finele traseului de înot. Fiind întrebat dacă va abandona vreodată înotul în ape deschise, Ion Lazarenco a spus: ”O să continui toată viața mea. Pentru că pacea începe de la noi, pentru că noi suntem datori acestui pământ.”

Desiree Jongsma, Reprezentantă de Țară UNICEF:

”Muzica și sportul pot ajuta la oprirea intoleranței și urii, astfel încât toți copiii să se simtă în siguranță – acasă, în școală și în comunitate. Și nu există o cale mai bună de a construi un viitor decât prin copii, deoarece aceștia sunt liderii și factorii de decizie de mâine”.

Maia Banarescu, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului în Republica Moldova:

”Crearea unui mediu prietenos copiilor pentru buna dezvoltare, un mediu fără violență, abuz și neglijare este obligația fiecărui adult. Doar prin implicarea asumată a noastră a adulților putem să oferim copiilor condițiile și ambianța necesară. Evenimentul de astăzi, fapta frumoasă a dlui Ion Lazarenco Tiron este un îndemn de promovarea păcii, toleranței și incluziunii”.

La evenimentul de la Molovata au mai participat și reprezentanți ai Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, autoritățile locale din satul Molovata și din raionul Dubăsari.

Despre Convenția cu privire la drepturile copilului

Convenția ONU a fost adoptată pe 20 noiembrie 1989. Republica Moldova a aderat la aceasta în 1993, după ratificare de către Parlament. Acest lucru înseamnă că autoritățile naționale, locale și societatea civilă trebuie să depună eforturi comune pentru ca drepturile tuturor copiilor de la noi din țară să fie respectate, cum ar fi accesul la educație, sănătate, dreptul la familie și un mediu fără violență, supraviețuire, precum și dreptul la opinie și liberă exprimare.

Despre Ion Lazarenco Tiron

Ion Lazarenco Tiron este printre puținii oameni de pe glob, care a reuși să traverseze înot din prima încercare cele 7 strâmtori, numite și provocări ale Oceanului: Canalul Mânecii, Strâmtoarea Gibraltar, Canalul de Nord, Canalul Catalina, Canalul Molokai, Canalul Tsugaru și Strâmtoarea Cook. A fost declarat Omul Anului 2018 de către Asociația Mondială a Înotătorilor de Ape Deschise, iar la începutul anului curent a fost declarat candidat oficial al Republicii Moldova la Premiul Nobel pentru Pace.

Despre La La Play Voices

Corul La La Play Voices a fost creat in 2018, pentru a promova diversitatea și incluziunea prin muzică, întrunind 20 de copii din 12 localități ale Moldovei. În acest an, inițiativa a fost extinsă corul întrunind în prezent 130 de copii din toate cele 32 raioane ale țării, inclusiv Găgăuzia și raioanele din stânga Nistrului, selectați în acest an. Pe 26 iulie, corul La La Play Voices a susținut și un concert festiv cu intrare liberă, în scuarul Catedralei.

sursa foto: UNICEF/2019/Dinu Bubulici

Frații Meladze nu au părăsit astăzi Rusia! Informația apărută în presă este un FALS!

În această dimineață, în presa rusă au apărut informații potrivit cărora cunoscuții frații Konstantin și Valeri Meladze, ar fi părăsit azi Rusia pentru totdeauna și ar fi plecat în Franța. Informația este un fals, anunță interpretul rus Valeri Miladze.

Totodată, artistul, în vârstă de 56 de ani, a anunțat că nu a dat foc ordinului ”Artist al Poporului din Rusia”, primit pentru activitatea sa, așa cum scria presa, dar nici altor ”hârțoage” în ochii jurnaliștilor.

Presa mai scria că imperiul putinist ar fi fost scandalizat de gestul artiștilor.

Un cuplu din Ploiești a sărit direct pe geam, după ce a explodat bateria unui scuter: „Eram şi dezbrăcat, că dormeam, am zis nu contează”

Un cuplu din Ploieşti, România, şi-a văzut moartea din cauza bateriei de la scuter. Acumulatorul, lăsat la încărcat, a explodat și a aprins tot apartamentul. Ca să se salveze, cei doi au sărit dezbrăcaţi pe geam. Norocul lor a fost că stăteau la etajul 1 şi au scăpat cu răni uşoare. 

Explozia puternică a zguduit în zorii zilei un bloc cu patru etaje din Ploieşti. Flăcările au aprins instantaneu un apartament aflat la etajul 1. Locatarii, un bărbat de 43 de ani şi partenera lui dormeau. Disperaţi s-au aruncat, fiecare pe câte un geam.

Florin Albu, proprietarul apartamentului: A bubuit atât de tare că tot apartamentul a luat foc, toată mobila. Într-o fracţiune de secundă, tot apartamentul a fost negru, nu mai vedeam nimic şi la primul geam pe care l-am văzut, am sărit pe el. Eram şi dezbrăcat, că dormeam, am zis nu contează.

Cauza exploziei din Ploieşti este una neobişnuită

Florin Albu, proprietarul apartamentului: De la o baterie de scuter, numai aia era băgată în priză. 

Explozia a zguduit tot blocul. Vecinii au ieşit şi ei în fugă.

Costin Duţă, purtător de cuvânt SAJ Prahova: O femeie de 50 de ani care se pare că s-a aruncat de la etaj datorită panicii, aceasta prezenta un traumatism la nivelul braţului drept şi o arsură de gradul întâi la nivelul gâtului. 

Două apartamente din bloc au nevoie de renovări după deflagraţie.

Rusia își anunță triumful: Azovstal a căzut. Liderul Prokopenko, luat cu un blindat special

Kremlinul anunţă triumful: „Complexul este sub controlul nostru, liderul Prokopenko luat cu un blindat special”. La ieşire, ucrainenii au fost percheziţionaţi unul câte unul, au fost verificate şi tatuajele, scrie mediafax.ro.

Azovstal a căzut. Oţelăria, simbol al rezistenţei batalionului Azov şi oraşul martir Mariupol se află „în totalitate sub controlul forţelor armate ruse”, a anunţat seara Apărarea Moscovei, după ce ministrul Serghei Şoigu i-a comunicat preşedintelui Vladimir Putin „ sfârşitul operaţiunii şi eliberarea completă” a turnătoriei.

Evacuarea a durat 4 zile, timp în care 2.439 de soldaţi, cifră neconfirmată de ucraineni, s-au predat, aşa cum a ordonat Statul Major de la Kiev.

Imaginile video difuzate aseară de la Moscova arată armata rusă în timp ce, cu banderola albă şi faţa acoperită, efectuează percheziţii atente asupra ucrainenilor neînarmaţi în uniformă, aranjaţi la rând într-un loc deschis, în timp sunt dezbrăcat şi pentru a-şi verifica tatuajele.

„Sunt Termopilele secolului 21”, a declarat în ultimele zile şeful delegaţiei de negocieri, Mikhailo Podoliak. „Comandamentul superior militar a dat ordin să salveze vieţile soldaţilor şi să nu mai apere oraşul Mariupol”, a spus comandantul Azov Denis Prokopenko, în cel mai recent videoclip al său.

Apoi, el şi ceilalţi comandanţi, în frunte cu adjunctul său Sviatoslav Kalina Palamar şi comandantul Brigăzii 36 Marină, maiorul Serhi Volina, au trebuit să depună şi ei armele.

Moscova, seara, a anunţat cum însuşi Prokopenko a fost dus „cu un vehicul blindat special” în teritoriile controlate de Rusia. Acum, pentru Kiev va fi timpul pentru negocieri pentru încercarea unui schimb de prizonieri, care să se desfăşoare şi prin mediere internaţională.

În afara oţelăriilor şi a ei 11.000 de metri pătraţi de tuneluri construite în 1930, ruşii ar fi curăţat dărâmăturile teatrului Mariupol prin îndepărtarea cadavrelor. „Acum, nu vom şti niciodată câţi civili în Mariupol au fost efectiv ucişi de ruşi”.

Ne alimentăm gustos și sănătos cu Friteuza cu aer cald de la Delimano!
Articolul anterior
Temperaturi record, în Moldova. Urmează două zile de foc
Articolul următor