INP, despre ,,micro-somnul” la șoferi: o stare periculoasă care durează între 2 și 30 de secunde

Au adormit în timp ce conduceau mașina și au provocat tragedii. Polițiștii Inspectoratul Național de Patrulare atenționează – iresponsabilitatea poate fi fatală.

separator

Oboseala la volan este un factor major de risc, mai ales în această perioadă când, aflați în concediu, mulți șoferi nefamiliarizați cu drumurile lungi pleacă în vacanță la volanul mașinii personale sau se distrează toată noaptea, iar spre dimineață se deplasează spre domiciliu.

Unul dintre cele mai periculoase moduri în care se manifestă oboseala la volan este „micro-somnul” – o stare de somn ce durează între 2 și 30 de secunde. Acest mod de manifestare a oboselii este foarte periculos, pentru că în acest timp șoferul are ochii dechiși și vede drumul, însă este într-o stare de estompare a realității.

Asta o demonstrează și accidentele din ultimele zile. Unul a avut loc pe strada Grenoble din capitală, unde un tânăr a lovit o persoană chiar pe trecerea de pietoni, provocând decesul acesteia. Șoferul s-a distrat toată noaptea, iar spre dimineață a urcat la volan obosit.

Alt accident a avut loc în satul Hîrbovăț din Anenii-Noi, soldându-se cu rănirea unei persoane. În urma audierilor, bărbatul de la volan a declarant că nu a putut evita impactul, deoarece a adormit în timp ce conducea.

Oboseala în timpul condusului generează somnolență, respectiv adormirea; iar pierderea controlului asupra unității de transport este fatală. De la începutul acestui an s-au produs 12 accidente rutiere din vina șoferilor obosiți sau care au adormit la volan. În rezultat, 3 persoane au decedat, iar 14 s-au ales cu diferite traume.

În acest context, Inspectoratul Național de Patrulare îndeamnă:

– în cazul în care sunteți obosit evitați să conduceți mașina;
– dacă simțiți oboseală în timp ce vă aflați la volan opriți mașina pe dreapta și odihniți-vă;
– dacă sunteți singur în mașină și aveți de parcurs un drum lung, porniți radioul pentru a asculta muzică și țineți geamul întredeschis;
– trageți pe dreapta pentru a lua o pauză o dată la două ore, chiar dacă nu simțiți că vă este somn;
– puteți bea o cafea sau o băutură energizantă cu cel puţin 200 de mg de cafeină;
– țineți cont că și condițiile externe precum monotonia de pe drum, căldura, ploile duc la favorizarea stării de oboseală.

Cum i-au păcălit angajații unui spital din Herson pe rușii care voiau să-i deporteze pe copiii internați

Mii de copii ucraineni au fost deportați în Rusia de la începutul războiului şi până acum.S-a întâmplat și în Herson, acolo unde reprezentanții Moscovei au luat toți copiii unui orfelinat și i-au trimis mai întâi în Crimeea aflată sub ocupație, pentru ca, mai apoi, să-i ducă pe unii direct pe propriul rusesc.

Cum i-au păcălit angajații unui spital ucrainean pe rușii care voiau să-i deporteze pe copiii internați, la Herson

Propaganda Kremlinului nu s-a ferit să se laude cu aceste deportări, care au fost condamnate nu doar de ucraineni, ci de întreaga comunitate internațională.

Copiii deportați din Herson aveau, majoritatea, sub cinci ani. În orfelinat erau peste patruzeci de copii, arată un reportaj realizat de CNN, preluat de Antena3.

Olena, o femeie cu părul alb, a fost asistentă a orfelinatului din Herson timp de 17 ani. Între timp, orfelinatul a ajuns locul unei fărădelegi.

„Simt un gol, un gol, totul parcă tocmai s-a oprit. Copiii au avut de toate. Erau fericiți. Acum, nu au rămas decât liniștea și lucrurile care încă mai amintesc de ei. Numele lor este trecut pe dulapuri”, spune ea

„Ne-au somat să le adunăm hainele. Rușii și colaboratorii lor au sunat seara și au spus să pregătim copiii pentru dimineață. Autobuzele au sosit la opt”, continuă femeia.

În loc să ascundă această crimă de război, rușii s-au lăudat cu ea.

Scenele deportării au fost filmate pentru propaganda Moscovei și apoi publicate pe canalul de Telegram al unui deputat rus.

Operațiunea s-a petrecut în octombrie. Potrivit anchetatorilor ucraineni, micuții au fost duși apoi în Crimeea ocupată sau chiar în Rusia.

Investigatorii spun că totul a făcut parte dintr-o misiune premeditată a rușilor de a lua copiii ucrainenilor. Până și spitalele erau pe listă.

Aici, rușii s-au lovit de o anumită rezistență subterană.

Angajații unui spital i-au declarat bolnavi pe copiii care urmau să fie deportați

„A fost înfricoșător. Terifiant. Atât de multă presiune. De două ori pe zi ne cereau să le arătăm listele cu copiii de dus în Rusia”, spune Olga Piliarksa.

Pentru a-i salva pe micuți de deportare, Olga şi colegii ei au dus orfanii la Terapie Intensivă şi au falsificat evaluările medicale, declarându-i grav bolnavi pe copiii sănătoși.

Chiar au simulat o ventilație de urgență.

„Am înțeles că rușii și colaboratorii nu ne vor ierta, spune ea. Știam că vor exista repercusiuni serioase. Am înțeles asta”, spune femeia, resemnată.

Dar ea și colegii său au riscat și au reușit, astfel, să salveze copiii.

Alexei Navalnîi, torturat și umilit de ruși în închisoare după ce documentarul despre el a câştigat Oscarul

Politicianul Alexei Navalny a fost trimis în izolare pentru a 12-a oară în opt luni, potrivit unei postări pe pagina sa de Twitter, transmite Mediafax.

Imaginea articolului Alexei Navalnîi a fost în izolare după ce documentarul despre el a câştigat Oscarul

El a scris că şederea într-o celulă „bună” s-a încheiat şi că acum se află într-o celulă „rea” pentru că s-a „purtat în mod necorespunzător”. Decizia a fost lată după ce documentarul Navalny a câştigat premiul Oscar.

„Aparent, autorităţile coloniei nu au putut suporta ca eu să primesc un Oscar, hotărând că două cărţi în celulă şi un Oscar reprezintă prea mult. Are sens”, a adăugat el, referindu-se la premiul Oscar câştigat de documentar care vorbeşte despre disidenţa, otrăvirea şi întemniţarea lui.

Navalny a fost arestat în ianuarie 2021 după ce s-a întors în Rusia din Germania, unde se recuperase după otrăvirea cu agent neurotoxic, lucru pe care el îl pune pe seama Kremlinului şi pe care autorităţile ruse îl neagă.

Apoi, în martie 2022, el a fost condamnat la nouă ani de închisoare după ce a fost găsit vinovat de fraudă şi de sfidarea instanţei. Navalny a respins toate acuzaţiile despre care a spus că sunt fabricate de subordonaţii lul Vladimir Putin.

Momente de groază pentru pasagerii cursei TelAviv-București. Aeronava a aterizat de urgență în Turcia

A fost alertă cu bombă la bordul unui avion Tarom, care venea de la TelAviv şi se îndrepta spre România. Pasagerii mărturisesc că a fost o experiență îngrozitoare, iar echipajul de zbor nu i-a ajutat deloc, transmite antena3.ro.

”A fost înfricoșător” | Mărturiile pasagerilor din avionul Tarom aterizat de urgenţă la Istanbul, după o ameninţare cu bombă

Ora 3:30, spaţiul aerian al Turciei. O aeronava Tarom ce venea dinspre TelAviv spre Bucureşti aterizează de urgenţă pe aeroportul din Instanbul, după ce personalul de urgenţă al avionului anunţă cei 88 de călători că este o problemă de securitate.

”Nu a fost bine. Cum mă simt? Groaznic. Nu ştiu cum să spun, dar a fost foarte înfricoşător. Prietena mea e de aceeaşi părere”, a mărturisit un tânăr.

”Am fost surprinşi, nimeni nu ne-a zis ce se întâmplă înainte. A fost foarte greu pentru noi, am petrecut 9 ore în Istanbul”, a declarat un alt pasager.Odată aterizată, nava a fost verificată de poliţişti, sub privirile confuze ale călătorilor, care încă nu ştiau de ce au aterizat de urgenţă.

”Pilotul şi echipajul de zbor nu ne-au ajutat, doar au început să ne streseze foarte tare, ne-am speriat, nu ştiam ce o să se întâmple”, spune ul alt pasager.

”Echipajul de zbor nu ne-a ajutat, nu ne-a oferit informaţii. Doar ţipau la mine de fiecare dată când întrebam ceva”, a mai mărturisit altă persoană.

Cei 88 de pasageri au fost cazaţi peste noapte la un hotel din Istanbul, iar astăzi, la ora 11:30, avionul a decolat spre destinaţie finală, Bucureşti.

În urma verificărilor, s-a constatat că a fost vorba despre o alarmă falsă.

O femeie şi-a revenit după 27 de ani petrecuţi în comă
Articolul anterior
Priveliști de vis și plaje însorite! Cristina Gheiceanu vă invită la o excursie virtuală pe insula Ibiza
Articolul următor