Alina Grosu este o populară interpretă și actriță ucraineană, care face parte din minoritatea etnică românească. Acum, într-o perioadă atât de dificilă pentru țara sa, tânăra a decis să-și ajute compatrioții. Alina s-a angajat la o cantină undă ajută la prepararea prânzurilor pentru refugiați.
Alina Grosu a părăsit Kievul, unde locuia de mai mult timp, și a plecat la părinții ei din Cernăuți, pentru a fi departe de ostilități. Dar acolo vedeta nu stă pe loc, ci este angajată într-un lucru foarte util.
Alina a învățat să gătească rapid conform standardelor în alimentație publică.
Interpreta spune că face totul din inimă, așa că mâncarea este delicioasă.
Tragedia unei proaspete mămici. De ce i-au fost amputate membrele la scurt timp după naștere
O enormă bucurie s-a transformat într-o tragedie, pentru o mamă din Texas. După ce a devenit mămică, pentru a doua oară, femeia era să moară. Medicii au fost nevoiți să ia o decizie radicală, pentru a-i salva viața, scrie adevarul.ro.
Krystina Pacheco, în vârstă de 29 de ani, din Pleasanton, Texas, a născut-o pe fiica ei, Amelia, pe 24 octombrie 2022. Ea a povestit că nașterea prin cezariană a decurs normal, fără incidente. Două zile mai târziu, chiar după ce a fost externată de la spital, mănica a făcut febră.
Nu s-a îngrijorat întrucât a presupus că astfel de simptome sunt normale, ca parte din recuperarea ei după operație. Pentru a-și reveni mai rapid, o asistentă i-a dat ibuprofen.
Tânăra sa simțit rău în continuare, iar în momentul în care a mers la medic, acesta a trimis-o, de urgență, la camera de gardă, scrie Yahoo News.
Femeia a intrat în șoc septic
Tânăra a fost transportată, cu avionul, la un spital din San Antonio, unde medicii au descoperit că trupul său era în șoc septic.
„Îmi amintesc că nu mai puteam respira și nu mai vedeam și am început să dispar, încet. L-am auzit pe soțul meu spunând: „Te rog, întoarce-te la noi, te rog, copiii tăi au nevoie de tine. Am nevoie de tine. Am nevoie să fii aici și să mă ajuți cu bebelușii noștri”, și acesta este ultimul lucru pe care mi-l amintesc.”, a declarat Krystina Pacheco, pentru ABC News.
Șocul septic este cel mai periculos stadiu al sepsisului și apare ca răspuns al organismului la o infecție puternică. Potrivit National Institutes of Health, „fără tratament rapid, poate duce la leziuni tisulare, insuficiență respiratorie și chiar deces”.
În șoc septic, corpul are tensiune arterială periculos de scăzută. Factorii de risc includ o infecție recentă sau o intervenție chirurgicală. Potrivit Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor, sepsisul este a doua cauză principală de deces în urma unei sarcini în Statele Unite, după afecțiunile cardiovasculare.
În cazul femeii, începuseră să fie afectate mai multe organe vitale: inima, plămânii și rinichii.
Jacob Pacheco a spus că soția sa a fost pusă simultan pe dializă pentru a-i ajuta rinichii și pe un aparat ECMO, un dispozitiv care elimină dioxidul de carbon din sânge și trimite înapoi sânge cu oxigen în corp. Acesta inimii și plămânilor să se odihnească și să se vindece.
„Nu au vrut să ne spună cât de aproape era [de moarte], dar puteai să o vezi pe fețele lor de fiecare dată când i-am întrebat”, a spus Jacob Pacheco, adăugând că medicii de la acea vreme i-au dat soției sale o rată de supraviețuire de numai 20%.
La mijlocul lunii noiembrie, starea femeii a început să se îmbunătățească, suficient încât medicii au putut să-i scoată tubul de oxigen, pentru a putea vorbi.
„Primul lucru pe care mi l-a spus a fost: „Ce s-a întâmplat cu mine? Aproape că am murit?”Mi-au dat lacrimie: lacrimi de tristețe, lacrimi de bucurie,o grămadă de emoții care ne-au cuprins.”, și-a amintit Jacob Pacheco.
Odată cu trezirea, Krystina a fost nevoită să înfrunte o realitate dură. Medicii dat cumplita veste cum că este nevoie ca atât picioarele, cât și mâinile să îi fie amputate, din cauza complicațiilor suferite la terapie intensivă. Unul dintre factorii de risc ai unui aparat ECMO este fluxul sanguin slab la nivelul membrelor, care poate duce la necesitatea amputării, potrivit Clinicii Cleveland.
„Mâinile și picioarele mele erau negre. Arătam ca o persoană care a suferit degerături”, a spus femeia, adăugând că echipa ei medicală „a încercat să facă tot ce a putut”pentru a evita amputarea.
Recunoscătoare, pentu o nouă șansă la viață
Pe 11 februarie, la mai bine de 100 de zile după ce a fost spitalizată, Krystina Pacheco a putut să se întoarcă acasă. În tot acest timp, cel mai greu i-a fost să stea departe de micuții săi: fiica ei, acum în vârstă de acum 4 luni și fiul, de 2 ani.
„Am plâns”, a spus ea despre momentul în care a ajuns acasă.
Krystina Pacheco a declarat, într-un interviu, că nu a suferit alte complicații din cauza șocului septic, dincolo de amputații. În prezent, face antrenamente acasă pentru a-și reface forțele și va începe, în curând, reabilitarea în ambulatoriu.
Moldova începe să se alăture treptat la sancţiunile impuse de UE împotriva Rusie. Țara noastră sancționează mai mulți cetățeni ruși
R. Moldova a început să se alinieze treptat la sancțiunile impuse de Uniunea Europeană Federației Ruse pentru agresiunea contra Ucrainei și va sancționa „în câteva săptămâni” mai mulți cetățeni ruși, a anunțat ministrul de Externe, Nicu Popescu, într-un interviu la Europa Liberă.
„Este vorba predominant de interdicții de călătorie, înghețarea conturilor bancare sau a bunurilor acestor persoane fizice care sunt implicate într-o măsură sau alta în agresiunea contra Ucrainei”, a declarat Popescu, pe 17 martie.
Potrivit ministrului, decizia a fost luată, dar va mai dura până ce vor fi îndepliniți „toți pașii legali”. El nu a dat numele indivizilor care urmează să primească interdicție de intrare în R. Moldova, dare a spus că lista va include „circa 25 de persoane” și că „aproximativ jumătate” sunt cetățeni ruși.
Popescu a vorbit Europei Libere pe fundalul protestelor antiguvernamentale de la Chișinău organizate de Partidul Șor și aliații formațiunii pro-ruse, despre care autoritățile cred că acționează la indicațiile Kremlinului pentru destabilizarea R. Moldova.
UE a introdus zece runde de sancțiuni împotriva Rusiei după ce forțele ruse au invadat Ucraina pe 24 februarie 2022, de la sancțiuni punctuale împotriva unor indivizi și entități, la sancțiuni financiare și sancțiuni economice ample, țintind sectoare vitale ale economiei ruse ca cel energetic.
Ministrul Popescu a spus Europei Libere că UE a cerut R. Moldova „acum două săptămâni”, adică în martie 2023, să adere la un pachet de sancțiuni individuale în legătură cu invazia, care vizează pedepsirea unor persoane pentru încălcarea drepturilor omului.
Ca țară asociată cu UE, care a obținut în iunie 2022 și statut de țară candidată la aderare, R. Moldova urma să se alinieze sancțiunilor europene.
„Calendarul alinierii la sancțiuni nu depinde doar de noi. În fond, UE în anumite momente din an, invită țările să se alinieze la noi regimuri de sancțiuni (…) și R. Moldova s-a aliniat la acest regim”, a explicat Popescu, adăugând: „Ulterior ne vom alinia și alte regimuri de sancțiuni”.
La începutul invaziei rusești în Ucraina, autoritățile moldovene au spus că partenerii occidentali, inclusiv UE manifestă înțelegere față de poziția R. Moldova de a nu se alinia imediat sancțiunilor, pentru a evita un răspuns aspru al Rusiei de care depindea energetic.
Popescu a mai sugerat în interviu că R. Moldova încă nu examinează alinierea la sancțiunile economice contra Rusiei, dar a spus că Chișinăul le-a implementat „de facto” pe cele financiare, încă de la introducerea acestora, în 2022.
Moldoveni obligați să muncească în străinătate! Oamenii legii au destructurat un grup criminal specializat în trafic de fiinţe umane
Activitatea unui grup infracțional, specializat în trafic de persoane și organizarea migrației ilegale în scop de profit, a fost destructurată de ofițerii Direcției investigații Centru, în comun cu procurorii PCCOCS și în colaborare cu angajații Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane. Un suspect de 60 de ani este cercetat în libertate, anunță Poliția.
Cinci suspecți, cu vârste cuprinse între 45 și 60 de ani, cetățeni ai Moldovei, României și Austriei, pe parcursul anului 2021, sub pretextul angajării la un serviciu oficial și bine plătit în țările Uniunii Europene, au recrutat și transportat mai mulți moldoveni. Aceștia le perfectau actele de identitate românești false și contractele individuale de muncă în baza acestor acte de identitate false, pentru care ulterior le-au înaintat datorii și i-au impus să activeze în diferite tipuri de construcții. Persoanelor nu le-au fost create condițiile promise din start și salariul stabilit, exploatându-le astfel prin muncă forțată.
Oamenii legii au mai stabilit că suspecții aveau roluri bine determinate de transportatori și organizatori, unul la moment se află pe teritoriul Austriei, fiind și responsabil de confecționarea buletinelor de identitate românești false pentru victime.
Astfel, polițiștii au stabilit că, pe parcursul unui an, suspecții ar fi transportat peste 10 persoane, încasând sume care variau de la 10 000 la 20 000 de lei, impuse părților vătămate pentru transportare, perfectarea actelor de identitate românești false, cazare si mâncare.
Pe 16 martie, oamenii legii au efectuat percheziții la domiciliul unui complice din Republica Moldova și în automobilele acestuia, de unde au ridicat pachete cu droguri, înscrisuri de ciornă cu calcularea orelor de lucru a părților vătămate, copia actelor de identitate românești false cu poza părților vătămate ce erau folosite pentru angajarea în câmpul muncii, precum și folosite pentru libera deplasare în spațiul UE, telefoane mobile, dar și diferite acte cu datele de identitate false ale părților vătămate folosite în Austria.
Suspectul de 60 de ani a fost anterior condamnat la privațiune de libertate pe un termen de 15 ani. Acesta este cercetat în libertate.
Conform legii penale, persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 7 la 15 ani.
Investigațiile continuă în scopul identificării și atragerii la răspundere penală a altor persoane implicate în comiterea infracțiunii, transmite Poliția.