Intervenția care a rupt sufletele pompierilor! Ce au găsit în casa în care au murit incendiați cei trei copii din București

Trei copilași de 2,3 și 6 anișori și-au pierdut viața într-un incendiu care a avut loc în Capitală. Iată ce au găsit pompierii în casa în care au murit, dar și cum au izbucnit flăcările!

De la ce a pornit incendiul în care au murit cei trei copii din Capitală

Trei copilași de 2,3 și 6 anișori și-au pierdut viața într-un incendiu care a avut loc într-o casă din Sectorul 5 al Capitalei. Aceștia au fost găsiți fără viață după ce s-au intoxicat cu fum, potrivit pompierilor de la fața locului. Conform G4Media incendiul ar fi izbucnit după ce unul dintre copii s-ar fi jucat cu o brichetă.

„În această dimineață, în jurul orei 5:35, am fost solicitati sa intervenim pentru stingerea unui incendiu produs la o locuinta din str. Surduc, Sectorul 5. Primele echipaje de interventie ajunse la caz au constatat ca incendiul era deja stins si ca se manifestase la un pat.

În cameră se aflau copiii de 2, 3 și 6 ani, găsiți intoxicați.

S-au efectuat manevre de resuscitare. Din nefericire s-a constatat decesul acestora”, a transmis ISU București.

Poliţiştii au deschis, în urma tragediei, un dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul celor trei copii care au decedat, după ce patul în care dormeau a fost cuprins de flăcările unui incendiu devastator:

„În vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs evenimentul, cercetările au fost preluate de Serviciul Omoruri, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, şi sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă”, informează un comunicat al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB) transmis, marţi, Agerpres.

Ce au găsit pompierii în casa în care au murit incendiați cei trei copii din Capitală

Reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații de Urgență România au postat un mesaj emoționant pe pagina de Facebook în care își exprimă compasiunea, dar care le oferă oamenilor sfaturi pentru ca o astfel de dramă să nu mai aibă loc:

„Ajung la urechile noastre multe tragedii, dar intervenția din această dimineață ne-a rupt sufletul.

Ce poate fi mai tragic de atât… trei frați, de 2, 3 și 6 ani, au fost găsiți intoxicați cu fum, în București.

Cei trei copii nu au mai putut fi salvați…

Pe fondul lipsei de supraveghere, copiii au devenit principalele victime ale incendiilor produse la locuințe. În cele mai multe situații, ei nu pot aprecia pericolele din jur și le lipsește puterea de a se salva din calea focului.

IGSU face apel la părinți să manifeste prudență maximă în această perioadă și să respecte regulile de prevenire a incendiilor.

Pentru ca astfel de situaţii tragice să nu se mai producă, readucem în atenţia opiniei publice importanţa supravegherii copiilor, precum şi necesitatea respectării principalelor reguli de apărare împotriva incendiilor la locuinţe:

Nu lăsaţi niciodată mijloacele de încălzire (sobele cu sau fără acumulare de căldură, radiatoarele electrice) în funcţiune sau nesupravegheate;

Nu utilizaţi mijloacele de încălzire cu defecţiuni sau deteriorate;

Nu apelaţi la improvizaţii ale instalaţiilor electrice sau cu gaze;

Curăţaţi şi verificaţi coşurile de fum, apelând doar la personal autorizat; aceste operaţiuni se recomandă a fi făcute de două ori pe an, obligatoriu înainte de începerea sezonului rece.

Apelați la rude sau vecini atunci când sunteți nevoiți să părăsiți locuința, chiar și pentru o perioadă scurtă!

Ai grijă la cea mai mare grijă: siguranța copilului tău! Ești direct responsabil pentru asta!”, au scris Reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații de Urgență din România.

Mămica, surprinsă țipând, urlând și tăvălindu-se de disperare

Micuții au lăsat multă durerea în urma lor. Mămica lor a fost surprinsă țipând, urlând și tăvălindu-se de disperare, necaz și supărare, după spusele rudelor. Aceasta era singură cu cei trei copii, deoarece soțul este plecat în Germania, la muncă pentru a le asigure un trai mai bun:

Toți trei copilașii sunt decedați. Nu știm mare lucru nici noi. Dormeau când s-a întâmplat! Erau cu mama lor, nepoata noastră.

Stăteau cu chirie aici. Ne-au sunat rudele, la ora 7:30, și am venit să vedem ce se întâmplă. Și tocmai ce am aflat că toți trei copiii sunt decedați.

Durere cât cuprinde. Mama lor este în stare de șoc, vă dați seama, nici ea nu știe ce spune. Acum spune ceva, acum spune altceva, țipă, urlă și au băgat-o în mașina de poliție să nu vadă când sunt copiii scoși pentru a fi duși la INML.

Nu am înțeles nimic de la ea, a început să țipe, să urle, să se tăvălească, e plină de funingine, cum s-o fi chinuit singură acolo. Nu știu să vă spun… Habar nu am… Soțul ei muncea de câteva luni acolo, erau bine. Stau cu chirie, dar se descurcau”, a povestit unchiul mamei celor trei copii.

O studentă la medicină din Rusia, omorâtă de un medicament cumpărat online

Anna Kolyada, în vârstă de 22 de ani, este o studentă la medicină din Rusia care a murit în condiții dramatice după ce a utilizat un medicament mai puțin convențional, cumpărat online.

Fost fotomodel, Anna Kolyada a decedat la spital după ce s-a confruntat cu o febră puternică în timp ce se deplasa la aeroport, pentru a zbura spre Dubai.

Conform presie din Rusia, tânăra a folosit un medicament japonez pentru stimularea imunității, pe bază de placentă umană, cumpărat de la o farmacie online.

Kolyada, care s-a autodenumit „antrenor de sănătate” în spațiul online, a suferit o acumulare de lichid în plămâni, șoc septic, insuficiență cardiacă și otrăvire a sângelui, murind la 10 zile după ce a fost internată în spital, conform ziare.com.

Cercurile negre pe cerul Moscovei care au băgat spaima în ruși. Video!

Inelele negre misterioase de origine necunoscută continuă să sperie locuitorii Moscovei și pe cei din regiune.

După apariția cu o zi înainte, pe 27 martie, a unui inel similar cu un diametru de câțiva metri peste Moscova, un fenomen similar a fost deja observat în alt loc din regiune. Unul dintre martori oculari a filmat cu camera unui telefon mobil, după care a publicat imaginile pe rețelele de socializare.

Rușii notează pe internet că locuitorii mai multor așezări din regiunea Moscovei au fost martorii unui eveniment ciudat. Ei sugerau că inelul de deasupra Moscovei a fost o consecință a evacuarii funinginei de la termocentralele orașului, dar noul inel din regiunea Moscovei nu mai poate fi explicat în acest fel.

Locuitorii sunt speriați și sugerează un sabotaj. Presa a relatat despre descoperirea în regiunea Moscova a epavei unei drone ucrainene la 100 de metri de o stație de tren, scrie ziare.com.

Cinci cetățeni români au murit într-un accident la Strasbourg, după ce s-au urmărit cu mașinile prin oraș și au transmis cursa pe Facebook

Două familii din Timișoara s-au urmărit cu mașinile prin orașul francez Strasbourg, luni, 27 martie, provocând un accident cu 5 morți și 4 răniți, relatează portalul Vocea Timișului și France Info.

Cinci români au murit într-un accident, la Strasbourg, după ce s-au urmărit cu mașinile prin oraș și au transmis cursa pe Facebook

Urmărirea, transmisă live, pe rețelele sociale, s-a declanșat după ce două familii, una din Strasbourg, cealaltă din Kiel, nordul Germaniei, s-au luat la ceartă în plină stradă, pe fondul unui conflict mai vechi, scriu cele două publicații.

Capul uneia dintre familii, Saban Stancu, a reproșat că a executat doi ani de închisoare „degeaba”, în urma unei „afaceri” cu autoturisme, și i-ar fi cerut cumnatului său, Banari Cârpaci, o sumă de bani ca despăgubire. Înțelegerea a fost refuzată și a început urmărirea.

Accidentul s-au produs în cartierul Port-du-Rhin din Strasbourg, după ce mașinile de lux s-au ciocnit, pe fondul vitezei excesive. La locul accidentului au fost trimise 26 de vehicule de salvare și 57 de pompieri.

„Una dintre mașini se îndrepta spre granița german. A fost ajunsă din urmă de cealaltă familie. Apoi s-au ciocnit, provocând accidentul”, a transmis poliția. 

Poliția a intervenit pentru a menține calmul. „Am desfășurat un sistem de securitate important pentru a încerca să stăpânim violența și tensiunile la fața locului”, a declarat unul dintre polițiști la France 3 Alsacia. 

Împușcături, după accident?

Potrivit Derniere Nouvelles Alsace, la locul accidentului s-ar fi auzit împușcături.

Până să ajungă personalul de prim-ajutor, două femei muriseră deja, iar un bărbat, aflat în stop cardio-respirator, a decedat la scurt timp, în ciuda manevrelor de resuscitare.

Ulterior, la spital au mai murit două persoane. Alte patru persoane au fost rănite.

Parchetul Strasbourg a deschis o anchetă, încredințată direcției zonale a poliției judiciare, pentru a încerca să se stabilească circumstanțele în care s-a produs accidentul.

Un bărbat a fost reținut după ce și-a șantajat fosta iubită. O amenința că va publica imagini intime cu ea pe rețelele de socializare
Articolul anterior
Modestă și șic! Angelina Jolie a împărțit autografe la Paris, într-o baie de mulțime
Articolul următor