Iranul promite să sprijine mișcarea Hamas în lupta împotriva Israelului

Iranul a promis mişcării palestiniene Hamas sprijinul său în lupta împotriva Israelului în conflictul din Gaza, informează duminică dpa.

„Într-o conversaţie telefonică, sâmbătă, cu liderul Hamas Ismail Haniyeh, comandantul brigăzii al-Quds a Gardienilor Revoluţiei, generalul iranian Esmail Qa’ani, a asigurat Hamas de sprijinul său deplin, a informat presa de stat iraniană, transmite Agerpres.ro.

La rândul său, Haniyeh a mulţumit Iranului pentru sprijin şi, potrivit canalului de ştiri al-Alam, a spus că lupta împotriva Israelului nu este doar a Hamas, ci a întregii lumi islamice.

Mişcarea islamistă Hamas, care deţine controlul în Fâşia Gaza, este clasificată drept organizaţie teroristă de către UE, dar şi de alte state.

Anterior, ministrul iranian de externe a anulat din scurt o vizită în Austria, planificată pentru sâmbătă, după ce guvernul austriac a arborat steagul israelian pe clădirile sale.

Subiectul principal al reuniunii ar fi fost negocierile în curs la Viena pentru reînvierea acordului nuclear internaţional din 2015 cu Iranul.

Iranul consideră Israelul său drept principalul său inamic şi sprijină grupările de rezistenţă anti-israeliene, inclusiv Hamas şi Jihadul Islamic în Gaza, precum şi miliţia Hezbollah din sudul Libanului.

În această săptămână, întreaga conducere iraniană a „condamnat cu tărie crimele brutale şi crude ale Israelului” împotriva palestinienilor.

Cu toate acestea, Iranul păstrează un profil scăzut în această cea mai recentă escaladare a violenţelor israeliano-palestiniene.

Un motiv al acestei reţineri, potrivit observatorilor, ar fi tocmai negocierile nucleare, pe care Teheran nu vrea să le pună în pericol. Chestiunea principală vizează ridicarea sancţiunilor americane care, în ultimii doi ani, au afectat Iranul serios din punct de vedere economic.

„Odihniți-vă în pace, îngerașii mei!” Olga și fetița ei Veronica, de 2 anișori, ucise în atacul cu rachetă din Dnipro

Rușii continuă să omoare civili nevinovaţi în Ucraina, să distrugă case și să despartă familii. Cel puţin 25 de oameni au murit şi peste 20 au fost răniţi după bombardamentele distrugătoare care au lovit Dnipro şi Uman, vineri dimineață. Printre victime, o mamă de 31 de ani și fetița ei de doar 2 anișori. Viața lor s-a încheiat brusc și brutal, când o rachetă rusească le-a distrus casa, transmite Observator.

Tânăra mamă, împreună cu soțul și fetița de 2 ani se mutaseră la părinții ei din Dnipro, dintr-o altă parte a orașului, tocmai pentru a fi în siguranță.

O rudă a povestit pentru Suspilne că, în momentul atacului cu rachetă, toți cei cinci se aflau în casă. Lovitura a fost fatală pentru mama de 31 de ani și fetița ei de 2 ani. Tatăl copilei a supraviețuit, iar părinții femeii au fost răniți și se află la Terapie Intensivă.

Verișoara tinerei mame ucise în atac a postat un mesaj emoționant pe rețelele de socializare: „Nu m-am gândit niciodată că mă va afecta pe mine și pe familia mea. În această dimineață, o rachetă mi-a ucis verișoara și nepoțica de 2 ani. Unchiul și mătușa sunt internați în spital, iar casa este distrusă complet. Lumea mea este distrusă și devastată. Odihniți-vă în pace, îngerașii mei! Vă iubesc foarte mult”.

Reamintim că în dimineața zilei de 28 aprilie, Rusia a lansat un alt atac masiv cu rachete asupra Ucrainei, în urma căruia există victime și distrugeri în Uman și Dnipro și Ukrainka. Kievul susţine că a interceptat 21 din cele 23 de rachete de croazieră și au distrus două drone.

Potrivit lui Ihor Klymenko, ministrul ucrainean al Afacerilor Interne, în Uman, una dintre rachete a lovit un bloc de 9 etaje. „Astăzi (vineri n.r.), la ora 4:30, inamicul a lansat un atac cu rachetă asupra orașului Uman. Una dintre rachete a lovit o clădire de locuințe cu nouă etaje. Prima scară a fost practic distrusă. Potrivit datelor preliminare, acolo locuiau 109 persoane. Erau 46 de apartamente, dintre care 27 au fost complet distruse”, a spus Klymenko. 

Televiziunea rusă de stat a difuzat imagini cu blocul bombardat din Uman, spunând că e vorba despre un atac al Ucrainei asupra Donbasului

Televiziunea de stat Russia-1 a transmis imagini cu urmările atacului Moscovei asupra orașului Uman, în care au murit 23 de oameni. În timp ce pe ecrane rula filmarea cu blocul lovit de o rachetă, prezentatorul TV a spus că este vorba despre imagini cu bombardamentele ucrainenilor asupra Donbasului, transmite Libertatea.

Televiziunea rusă de stat a difuzat imagini cu blocul bombardat din Uman, spunând că e vorba despre un atac al Ucrainei asupra Donbasului

Minciunea Russia-1 a fost devoalată de Julia Davis, jurnalista americană de origine ucraineană, fondatoarea Russian Media Monitor.

„Noaptea trecută, soldații ucraineni au bombardat din nou Donbas, Nikolske, Yakovlivka, Iasînuvata au fost lovite. Au fost bombardate de peste 20 de ori. În ultimele 24 de ore, forțele Kievului au lovit Republica Donețk cu aproape 260 de proiectile”, a spus prezentatorul Russia-1.

Imaginile erau, de fapt, de la atacul asupra orașului Uman, regiunea Cerkasî, sud-vestul Ucrainei, efectuat pe 28 aprilie, la ora 4.00.

23 oameni au murit, printre care 6 copii, după ce o rachetă rusă a lovit un bloc de locuințe de 9 etaje, a transmis Ministerului de Interne de la Kiev, potrivit Radio Svoboda.

Două femei figurează ca dispărute, iar nouă persoane sunt rănite. 

Un nou val de cutremure în Turcia

Primul seism produs sâmbătă noaptea a avut loc la ora 00:01, la 68 km vest de Kahramanmaraș și 27 km nord-vest de Andirin, și a avut o magnitudine de 3,2 grade, conform emsc-csem.org.

Cel de-al doilea s-a produs la ora 00:29, și a avut o magnitudine de 3,1 grade pe scara Richter. Cutremurul s-a produs la o adâncime de 72 km nord de Diyarbakır și 21 km vest-nord-vest de Lice.

Cel mai puternic cutremur a fost însă cel înregistrat la ora 01:55, și a avut o magnitudine de 4,5 pe scara Richter. Cutremurul s-a produs la 72 km față de Provincia Kahramanmaraș.

Accident cumplit la Iași. Un microbuz cu moldoveni, doborât de un TIR. 13 răniți, din care un copil de 2 ani
Articolul anterior
India: Cadavrele celor morți de Covid, aruncate în râul Gange
Articolul următor