Irina Rimes, dezvăluiri despre părinți și casa părintească: ,,Nu i-am văzut vreodată pe mama și tata să se ia în brațe și să se sărute…”

Irina Rimes a fost invitata unei emisiuni de peste Prut. Artista și-a deschis sufletul și a dezvăluit detalii neștiute din viața ei. Cum a cunoscut Irina Rimes iubirea? Artista a făcut o serie de destăinuiri cu privire la emoțiile care o încearcă de când a fost nevoită să plece departe de casă. De cine, dar mai ales de ce anume îi este dor Irinei Rimes?

Carențele de afecțiune din copilărie par să își fi pus amprenta asupra Irinei Rimes. Chiar dacă a crescut într-un mediu nedominat de partea sentimentală, cântăreața a încercat și a și reușit să transmită emoție și sensibilitate prin opera pe care o compune și o cântă.

În cadrul interviului, Irina Rimes afirmă că nu și-a văzut părinții sărutându-se, iar, când a văzut alte persoane făcând acest gest, s-a întrebat de ce nu fac și părinții ei același lucru.

„La noi a fost tabu iubirea în familie”

„Eu nu i-am văzut vreodată pe mama și pe tata să se ia în brațe și să se sărute pe gură.

Și în momentul când am văzut alți oameni făcând chestia asta, mi s-a părut… m-am supărat!

«Dar părinții mei de ce nu fac asta?»”, a dezvăluit Irina Rimes, în cadrul podcastului realizat de Adrian Artene, pe Youtube.

Cu o carieră de succes în industria muzicală, Irina Rimes a reușit să își pună trăirile în versuri, reușind să îi facă și pe ascultători să se regăsească în piesele pe care le interpretează.

După cum spune chiar ea, și-a dat seama că iubirea este un lucru firesc, de care oamenii nu pot fi privați, în momentul în care a văzut normalitatea cu care ceilalți tratează acest aspect.

Faptul că a fost nevoită să trăiască lipsită de afecțiunea declarată ar fi făcut-o să devină o fire sensibilă.

„La noi a fost tabu iubirea în familie. Noi am început să ne spunem «te iubesc» în momentul în care am ieșit în lume și am văzut la alți oameni că iubirea e un lucru normal.

E normal să îți spui «te iubesc», ba chiar se cere să spui din când în când «te iubesc». Și noi ne-am educat abia când ne-am civilizat, să spunem așa.

Pentru că părinții mei au lucrat prea mult și au fost prea departe de noi să ne învețe lucrurile astea, nici ei nu le știau. Ei le-au învățat acum, împreună cu noi!”, a continuat Irina Rimes.

„Nu am văzut îmbrățișări, nu am văzut săruturi”

Cred că așa a fost iubirea pentru mine, eu nu prea am avut… nu că nu ne-au iubit ai noștri, ne-au iubit, dar în felul lor.

Am simțit grija, mare grijă am simțit din partea părinților, dar nu am văzut-o fizic, nu am văzut îmbrățișări, nu am văzut săruturi, n-am auzit «te iubesc-uri», n-am auzit «îmi pare rău-uri», lucrul ăsta nu prea l-am văzut și cred că de asta și eu și fratele meu l-am tot căutat în lume”, a încheiat Irina Rimes.

Ajunsă la vârsta de 30 de ani, cântăreața Irina Rimes poate spune că a reușit să își construiască o carieră de succes în industria muzicală. Venită din Republica Moldova, Irina Rimes nu numai că interpretează piese care îi aduc succes, dar ajută și alți cântăreți să ajungă în topurile de pe YouTube, compunând piese pentru ei. Succesul dobândit de Irina Rimes, dar și talentul care a consacrat-o, au propulsat-o direct la masa juraților de la „Vocea României”.

“Mi-e dor de casă”

Dezvoltându-se în București pe partea profesională, Irina Rimes recunoaște că sunt lucruri care o duc cu gândul acasă, în Republica Moldova. Deși a fost nevoită să se mute și să își croiască propriul drum, artista încă trăiește cu amintirile din copilările.

Chiar dacă în carieră lucrurile îi merg foarte bine, după spusele ei, sunt anumite momente în care dorul o macină în tăcere.

„Mi-e dor de casă. Am tot ce îmi trebuie. Mama îmi aduce tot, absolut tot. Și halva și bomboane «Bucuria», mi-e plină casa de bomboane.

De asta nu duc lipsă deloc, ba chiar îi spun «Mama, nu mai face pentru că vreau să rămân slabă, nu vreau să mă îngraș!»”, a mărturisit Irina Rimes.

„Când au tăiat părinții mei cireșii pe care i-am văzut crescând și cu care am crescut de când eram mici, am plâns”

În cadrul aceluiași podcast, Irina Rimes a povestit despre un moment din viața sa care a întristat-o. Cireșii din curtea casei au fost tăiați pentru că erau prea bătrâni, însă acest lucru a reușit să o facă să plângă.

Printre altele, Irina a mai vorbit despre un subiect care o pune pe gânduri: vânzarea casei în care a copilărit în Republica Moldova.

„Mi-e dor de casă, de casa părintească. De părinți nu, pentru că îi văd destul de des, vin ei la mine, dar de casă… mi-e dor!

Și când au tăiat părinții mei cireșii pe care i-am văzut crescând și cu care am crescut de când eram mici, am plâns. Au tăiat 12 cireși, i-au tăiat că erau bătrâni.

De casă mi-e dor și stau și mă gândesc câteodată dacă o să vindem casa părintească sau nu, pentru că fratele meu s-a mutat în București și cred că eu le mai dau 5 ani părinților mei.

Dar stau și mă gândesc dacă m-ar lăsa sufletul să vindem casa părintească”, a încheiat Irina Rimes.

sursa

Polițiștii, în comun cu voluntari, vânători și localnici continuă căutările fetei de 19 ani din Orhei, care de o săptămână este de negăsit

Polițiștii în comun cu colegii altor subdiviziuni specializate, voluntari, vânători și localnici continuă căutările fetei de 19 ani, care de o săptămână este de negăsit, după ce a urcat într-o mașină de ocazie pe o stradă din Orhei.

Au apărut noi circumstanțe care au determinat poliția să extindă căutările și în raionul Telenești.

Oamenii legii continuă investigarea cazului, iar șoferul mașinii în care a urcat fata este în custodia poliției și refuză în continuare să colaboreze cu ancheta.

Apă otrăvită pentru un sat din țară, unde autorităţile au dat în exploatare un apeduct, pe teritoriul unei foste ferme de vaci

Apă cu amoniac în loc de apă potabilă. Peste patru mii de locuitori dintr-un sat din Republica Moldova au fost puşi în situaţia de a consuma apă cu amoniac şi alte substanţe nocive, care le poate afecta la greu sănătatea. Este vorba de satul Logăneşti din raionul Hânceşti, unde autorităţile au dat în exploatare un apeduct cu apă „potabilă”, pentru care s-au cheltuit aproape 10 milioane de lei (peste 528.000 euro), scrie evz.ro.

Mai multe analize au arătat că apa nu este bună pentru consum, însă autorităţile locale merg la orice pentru a convinge locuitorii din Logăneşti că au cea mai bună apă. În ciuda eforturilor Primăriei Logăneşti, la mai puţin de trei luni după ce a fost dat apeductul în exploatare, Agenţia Naţională pentru Suguranţă Alimentară (ANSA), a interzis consumul apei din apeductt şi obligat administraţia locală să asigure şcoala şi grădiniţa cu apă îmbuteliată.

Proiectul din Logăneşti a fot finanțat de către Fondul naţional pentru dezvoltare regională.

Cuantumul Fondului este de 1% din veniturile bugetului de stat, aprobat prin Legea bugetului de stat pentru anul respectiv. În Fond se regăsesc şi alte mijloace financiare din sectorul public şi din cel privat la nivel local, regional, naţional şi internaţional. Precum şi mijloacele oferite prin programele de asistenţă ale Uniunii Europene.

Apă de pe locul unde a fost o fermă de vaci

Primăria din Logăneşti a ales pentru sondele de apă teritoriul unei foste ferme de vite. Oamenii din sat spun că pe acest loc, timp de cel puţin 30 de ani, a fost un depozit de furaje. Şi că în perioada sovietică acestea erau tratate cu amoniac pentru a evita rozătoarele.

Mai mult, în imediata apropiere, se regăseşte şi în prezent o fermă de vite şi nu este exclus ca deşeurile de acolo să contamineze izvoarele subterane.

Întreprinderea Vipart Plus SRL, care a câştigat, în octombrie 2022, licitaţia pentru construcţia apeductului, a trimis probele de apă din viitoarele sonde la un laborator privat, înainte să înceapă lucrările. Rezultatele au arătat că apa conţine un nivel ridicat de amoniac şi nu poate fi folosită ca potabilă sau în alimentaţie.

Totuşi, cu acordul Primăriei Logăneşti, sondele au fost săpate anume în acel loc.

Consilierii locali au declarat, sub protecţia anonimatului, că primarul Valentin Danu ar fi insistat pentru acel loc din considerente economice. În apropiere se află liniile de înaltă tensiune şi nu trebuie mijloace suplimentare pentru conectarea la energia electrică. Totodată, izvoarele cu apă se află la o adâncime de până la o sută de metri.

Dar cel mai mult, edilul a economisit din timp, deoarece în mai puţin de un an urma să aibă loc alegeri locale. Şi trebuia să convingă oamenii din sat că trebui să fie reales pentru încă patru ani.

Nu se ştie a cui a fost iniţiativa, a agentului econinterzise pentru apa potabilă. În schimb, sunt mult mai ieftine.

Ţeavă folosită la apeductul din Logăneşti/ Sursa foto: EvZ

Locuitorii din Logăneşti au comunicat pentru EvZ că au consultat ingineri în domeniu şi au fost informaţi că astfel de ţevi sunt folosite la petrol. Iar materialul din care sunt confecţionate conţine compuşi cancerogeni.

Acest adevăr a fost recunoscut de Primăria Logăneşti, care a decis la scurt timp după ce a fost dat apeductul în exploatare să schimbe ţevile.

„Primarul nu ne-a spus nimic. Este curios şi pentru noi de ce au schimbat ţevile şi din ce bani au făcut-o. Noi nu am aprobat nimic în acest sens. Un lucru este clar. Primarul a dat-o în bară cu apa potabilă. Sătenii sunt foarte nemulţumiţi”, ne-a spus Tudor Rotaru, consilier din Logăneşti.

Consumatorii, îngrijoraţi de calitatea apei

Locuitorii din Logăneşti, care achită 26.7 (1.42 euro) pentru un metru cub de apă pretins potabilă, au fost alertaţi de calitatea ei.

„Doar am gustat. Parcă aveam fier în gură. Nu o folosesc în alimentaţie. Pentru băut, o cumpăr din magazin”, ne-a declarat o locuitoare din Logăneşti.

Sătenii, chiar dacă au apeduct în gospodărie, merg după apă la cele două izvoare din localitate. Iar unii şi-au făcut puţuri în gospodăriile lor.

Câţiva consumatori au dus probe de apă la două laboratoare din Chişinău – la Regia Apă-Canal şi Institutul de biochimie al Academiei de Ştiinţe. Şi în ambele cazuri s-a constatat că apa din apeductul de la Logăneşti nu este potabilă. Pentru că conţine amoniu în exces, dar şi alţi componenţi nocivi.

Citiți continuarea AICI.

Emilian Crețu, moment emoționant dedicat mamei sale în cadrul emisiunii lui Fuego

Îndrăgitul actor moldovean Emilian Crețu a sensibilizat din nou opinia publică cu un moment emoționant în cadrul emisiunii lui Fuego ”Drag de România mea” de la TVR. Acesta a venit cu un mesaj profund pentru cea care i-a dat viață, mama sa, și i-a dedicat acesteia, dar și tuturor mamemor, un moment poetic și muzical împreună cu artistul român Paul Surugiu-Fuego.

”Tot ceea ce fac în viața asta, chiar dacă, deseori, plângi, o fac în primul rând pentru ca tu să fii fericită”, a spus, cu un nod în gât, Emilian în emisiune.

Fuego a postat momentul pe pagina sa de Facebook:

”Un moment emoționant dedicat tuturor mamelor alături de actorul basarabean Emilian Crețu!”, scrie în postarea sa Fuego.

Puteți vedea AICI.

De 8 Martie, Emilian Crețu și-a felicitat mama prin intermediul unui video emoționant pe care l-a publicat pe pagina sa de facebook. Actorul i-a dedicat mamei sale cele mai dulci și prețioase gânduri pe care orice mamă și-ar dori să le audă de la fiul său.

Emilian Crețu a devenit un promotor și un exemplu frumos de grijă, susținere și dragoste pentru familia sa.

Durere fără margini. Părinții româncei din Suceava, ucisă de rechin în Egipt, sunt devastați: ,,Am văzut la TV. Am sperat până în ultima clipă că nu este vorba despre fiica noastră”
Articolul anterior
Anastasia și Gabriel Stati au trimis invitațiile de nuntă
Articolul următor