Israel: măștile de protecție vor fi eliminate de tot într-o lună, datorită scăderii semnificative a numărului de infectări

Locuitorii din Israel nu mai trebuie să poarte mască de protecţie în aer liber, un nou semnal că această ţară pare să fi depăşit partea cea mai grea a pandemiei de coronavirus, relatează duminică DPA.

foto: GettyImages

Numeroase persoane ieşite din case duminică dimineaţă nu mai purtau mască, transmite Agerpres.ro.

Cu toate acestea, purtarea măştii este în continuare obligatorie în interior, în spaţiile unde cineva intră în contact cu persoane care nu sunt membri ai familiei sale. Experţii consideră însă că şi această regulă ar putea fi ridicată într-o lună, datorită scăderii semnificative a numărului de infectări.

Duminică, şcolile s-au deschis de asemenea complet pentru prima dată în ultimul an, elevii fiind aranjaţi în clase cu capacitate maximă, şi nu un grupuri mici. Însă masca este obligatorie în sălile de curs.

Datorită unei ample campanii de vaccinare, numărul de noi cazuri înregistrate a scăzut semnificativ.

Aproximativ 5,3 milioane din cele 9 milioane de locuitori ai Israelului au primit cel puţin o doză din vaccinul Pfizer/BioNTech. Aproape cinci milioane au primit ambele doze.

Cu toate acestea, campania de vaccinare a stagnat. Aproximativ un milion de persoane de peste 16 ani încă sunt nevaccinate. Experţii au atras atenţia că Israelul nu a ajuns deocamdată la imunitatea colectivă.

Israel a înregistrat ieri, 17 aprilie, 142 cazuri noi de Covid-19.

Codul Electoral va fi modificat, după decizia Curții Constituționale

Majoritatea parlamentară din Republica Moldova va face modificări la Codul Electoral, în urma deciziei recente a Curții Constituționale, scrie evz.ro.

Codul Electoral va fi modificat

Comisia juridică, de numiri și imunități din Parlamentul de la Chișinău va analiza motivele invocate de Curtea Constituțională în legătură cu declararea neconstituționalității unui articol din Codul Electoral, care interzice unor persoane asociate partidelor politice scoase în afara legii să participe la alegeri.

Președinta comisiei, Veronica Roșca, a anunțat că majoritatea parlamentară va interveni cu modificări, astfel încât legea să fie conformă prevederilor hotărârii Curții Constituționale.

Ce și cum se va schimba în Codul Electoral

„Chiar dacă au fost operate modificări s-a declarat neconstituțional din două puncte de vedere, de procedură. Ar fi trebuit să recunosc chiar dacă Regulamentul Parlamentului permite votarea în două lecturi în aceeași ședință. Unele state au la îndemână ordonanța de urgență sau delegarea legislativă.

Iată că noi o avem, dar ea nu este suficient de bine pusă la punct și trebuie de gândit acest mecanism. Doi, a fost declarată neconstituțională și de fond, adică sunt probleme pe care trebuie să le soluționăm ca legislativ”, a spus Veronica Roșca la emisiunea „Dimineața cu Radio Moldova”. 

Curtea Constituțională a decis în favoare membrilor Partidului Șor

Reamintim că, marți, Curtea Constituțională a declarat neconstituțională legea care interzicea persoanelor asociate cu partidele scoase în afara legii să candideze la alegeri.

Decizia a fost pronunțată în urma sesizării depuse la Înalta Curte pe 16 octombrie 2023 de un grup de deputați ai fostului Partid Șor. 

Hotărârea Curții Constituționale este definitivă și intră în vigoare la data adoptării și publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Reamintim totodată că, pe 19 iunie 2023, Curtea Constituțională a declarat drept neconstituțional Partidul Politic „Șor”, ca urmare a sesizării depuse de Guvern. Executivul anunța atunci că membrii acestei formațiuni politice au încălcat normele statului de drept și au efectuat acțiuni contra suveranității Republicii Moldova.

Patru suspecți implicați în escrocherii săvârșite prin metoda ”ruda implicată în accidentul rutier”, identificați! Trei au vârsta de 18 și 19 ani, iar unul este minor

Polițiștii Direcției de poliție a mun.Chișinău în comun cu cei ai Inspectoratului de poliție Centru au identificat 4 suspecți implicați în infracțiunile de escrocherie săvârșite recent prin metoda ,,ruda implicată în accidentul rutier”.

Suspecții sunt originari din municipiul Bălți. Trei au vârsta de 18 și 19 ani, iar unul dintre ei este minor.

Se prezumă că aceștia sunt implicați în cinci cazuri de escrocherie înregistrate în ultima săptămână de către Poliție, inclusiv în ultimele două infracțiuni comise în sectorul Botanica al capitalei.

Prejudiciul total cauzat victimelor este de aproximativ 900 mii de lei.

Trei dintre suspecți au fost reținuți pentru 72 de ore, iar minorul este cercetat în stare de libertate.

Dacă vinovația acestora va fi demonstrată, tinerii riscă închisoare de la 4 la 8 ani.

Un tânăr din R.Moldova, arestat pe polițiștii italieni după ce și-a sugrumat concubina, o tânără din Ucraina, chiar sub privirile fiicei acesteia

Un tânăr de 34 de ani din R.Moldova a fost arestat pe polițiștii italieni, după ce și-a sugrumat concubina, o tânără de 33 de ani din Ucraina. Cazul a avut loc în localitatea Anzola dell’Emilia din regiunea italiană Bologna, scrie presa italiană citată de deschide.md.

Potrivit sursei citate, cazul a avut loc săptămâna trecută, când femeia, victimă a violenței în familie, a reușit să sune la Poliție și să anunță că a fost sugrumată de concubin. Victima vorbea în șoaptă, pentru a nu fi auzită de partener.

La scurt timp carabinierii au ajuns pe adresa indicată, unde au depistat moldoveanul în stare de ebrietate. Victima se afla alături, cu semne vizibile de sugrumare.

Fiind audiată, femeia a declarat că și anterior a fost umilită și bătută de concubin. În ziua când ea a sunat la autorități, individul a strâns-o de gât, după care i-a aplicat mai multe lovituri. Toate acestea s-au produs chiar sub privirea fiicei victimei.

La cererea procurorilor, individul a fost plasat în arest preventiv – pe numele lui fiind pornită o cauză penală.

Aureliu Ciocoi: A crescut numărul pacienților în stare gravă
Articolul anterior
Cleopatra Stratan: „Am venit singurică la București, dar o să plecăm împreună. Îl iau la Chișinău”
Articolul următor