Israel, prima țară din lume anulează toate restricţiile impuse de Coronavirus

Ministerul Israelian al Sanatatii confirma anularea restricţiilor impuse de coronavirus începând cu luna iunie 2021.

Ministerul Israelian al Sănătății confirma anularea restricţiilor impuse de Coronavirus începând cu luna iunie 2021, ca urmare a succesului înregistrat de programul de vaccinare la nivel naţional, transmite Mediafax.

Numărul actual de cazuri zilnice (bazat pe o medie săptămânală) a scăzut de la 8.600 în vârful crizei sănătăţii la doar 27 săptămâna aceasta, cu 510 infecţii active.

Rutina de dinainte de pandemie va fi reluată treptat, începând cu accesul în anumite locaţii fără dovada vaccinării până la eliminarea măștii în spaţiile închise.

Cerinţa de a purta măşti în interior rămâne însă în vigoare cel puţin în următoarele două săptămâni, timp în care experţii din domeniul sănătăţii vor evalua dacă vor renunţa şi la această directivă.

Turismul redevine accesibil călătorilor străini, Israel deja a iniţiat şi un program pilot dedicat turiștilor din afara ţarii.

Începând cu luna mai, Ministerul Turismului permite primelor grupuri internaţionale să viziteze Tara Sfântă cu condiţia ca toți turiștii ce trec granița să fie vaccinați şi să se supună unui test PCR înaintea îmbarcării. Momentan, copiii nu sunt incluși în această acțiune.

Doi minori, 15 și 16 ani, cercetați după ce au pătruns într-un magazin din satul Micăuți, de unde furat bani, țigări și produse alimentare

Doi adolescenți de 15 și 16 ani, dintr-o localitate din raionul Strășeni, sunt cercetați penal pentru furt. Aceștia, în noaptea de 11 martie curent, ar fi pătruns într-un magazin din satul Micăuți, prin deteriorarea ușii de acces, de unde au sustras bani, țigări și produse alimentare, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Suma pagubei constituie 28 000 de lei.

În urma acţiunilor speciale de investigație întreprinse de poliţiştii din Strășeni, suspecții au fost identificați, iar în cadrul acțiunilor procesual- penale aceștia și-au recunoscut fapta.

Conform legislației în vigoare, persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă închisoare de până la 4 ani.

Tânăra moldoveancă din Germania, dispărută după o ceartă cu soţul său, a fost găsită fără suflare

O tânără moldoveancă, aflată în Germania, și dispărută după o ceartă cu soţul său, a fost găsită fără suflare. Unica.md a fost informată despre asta chiar de sora tinerei, aflată și ea în Germania, informează unica.md.

Tânăra dispăruse de mai mult de o săptămână.

Ultima dată ea fusese văzută pe 6 martie. Potrivit informațiilor, înainte de a dispărea tânăra ar fi avut o ceartă cu soțul ei.

Kremlinul confirmă că Putin va vorbi marți cu Trump, însă refuză să dezvăluie temele pe care le vor aborda cei doi

Donald Trump și Vladimir Putin vor avea marți o nouă conversație telefonică, a anunțat, luni, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, anunță RiaNovosti citat de digi24.ro.

„Da, acesta este într-adevăr cazul. O astfel de conversație este pregătită pentru marți”, a declarat el când a fost întrebat despre contactele dintre șefii de stat. Cu toate acestea, Peskov nu a vrut să dezvăluie temele care vor fi abordate de către cei doi șefi de stat.

„Nu facem niciodată asta, nu anticipăm niciodată lucrurile. Conversația este într-adevăr în curs de pregătire. Din punctul nostru de vedere, desigur, conversațiile dintre cei doi președinți nu fac obiectul unor discuții a priori cu privire la conținut. Așa că nu vom face acest lucru”, a adăugat Peskov.

Ultima dată când Putin și Trump au vorbit la telefon, pe 12 februarie, conversația a durat aproape o oră și jumătate. Liderii au discutat, printre altele, despre reglementarea situației din Ucraina. Șefii de stat au convenit să continue contactele, inclusiv cu privire la organizarea unei întâlniri față în față. Anterior, președintele american Donald Trump a anunțat că intenționează să vorbească marți cu președintele rus Vladimir Putin despre încheierea războiului din Ucraina, după discuții pozitive între oficialii americani și ruși la Moscova.

Un fermier de lângă Chișinău invită doritorii să mănânce gratis cireșe
Articolul anterior
Trei moldoveni au intrat în țară cu teste Covid false pentru care ar fi plătit câte 800 lei
Articolul următor