Israelul donează Republicii Moldova 556.000 de euro pentru ajutorul umanitar oferit refugiaților ucraineni

Ambasada Republicii Moldova în Israel donează țării noastre 2.000.000 de șecheli israelieni, sumă echivalentă cu 556.620 de euro, pentru ajutorul umanitar destinat refugiaților din Ucraina. Anunțul a fost făcut duminică, 6 martie.

„Prin decizia Ministrului Finanțelor, Avigdor Liberman, Statul Israel a alocat 2 000 000 de NIS, pentru ajutorul umanitar adresat refugiaților aflați în Republica Moldova, pentru procurarea utilajului medical”, se arată în mesajul instituției diplomatice.

România salută adoptarea legii privind ”limba română” la Chișinău

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al României salută adoptarea de către Parlamentul Republicii Moldova a Legii pentru implementarea considerentelor unor hotărâri ale Curții Constituționale privind limba română. Decizia de astăzi a Parlamentului stabilește că limba română va lua locul „limbii moldovenești”, „limbii oficiale”, „limbii de stat” și „limbii materne” în toată legislația din R. Moldova, scrie realitatea.md.

„Adoptarea Legii menționate are o profundă semnificație simbolică, întrucât restabilește adevărul științific cu privire la denumirea limbii oficiale a Republicii Moldova și confirmă statutul limbii române de limbă oficială a Republicii Moldova. De asemenea, reconfirmă comunitatea de limbă, istorie și cultură dintre România și Republica Moldova. Adoptarea Legii demonstrează totodată maturitatea societății din Republica Moldova și aderența sa la spațiul de valori pe care se fundamentează Uniunea Europeană”.

„Prin acest pas sunt consolidate pe mai departe relațiile bilaterale speciale existente între România și Republica Moldova, reflectate într-o cooperare deschisă și robustă, orientată către reformarea democratică a Republicii Moldova și integrarea acesteia în Uniunea Europeană, în conformitate cu Parteneriatul Strategic bilateral pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, încheiat la 27 aprilie 2010”, se arată în comentariul diplomației de la București.

Legea adoptată joi, 16 martie curent, de Parlamentul de la Chișinău implementează Hotărârea din 2013 a Curții Constituționale privind interpretarea articolului 13 alin. (1) din Constituție, în corelare cu Preambulul Constituției și cu Declarația de Independență a Republicii Moldova. Înalta Curte a stabilit că textul Declarației de Independență a Republicii Moldova prevalează asupra Constituției aprobate mai târziu și stabilea că limba oficială a R. Moldova este „moldoveneasca”.

În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii votate joi, 16 martie, autoritățile publice cu competență de adoptare, aprobare sau emitere a actelor normative inferioare legii vor opera modificările ce se impun. Totodată, Sărbătoarea Națională „Limba noastră”, așa cum este denumită în prezent în Hotărârea Parlamentului cu privire la zilele comemorative, zilele de sărbătoare și zilele de odihnă, dar și în Codul muncii, va fi numită „Limba română”.

Paris Hilton, cadou de lux pentru mama sa, în loc de scuze pentru că a ținut secretă nașterea fiului ei

În ianuarie 2023, Paris Hilton a anunțat că i s-a născut primul copil cu soțul ei, Carter Reum, scrie tabuhighlife.ro.

Paris Hilton gustă bucuriile maternității. Pe 24 ianuarie, vedeta în vârstă de 42 de ani a anunțat pe contul ei de Instagram că i s-a născut primul copil alături de soțul ei, Carter Reum.

„Ești deja iubit dincolo de cuvinte”, a scris starleta în descrierea unei fotografii în care apărea mâna bebelușului ei prinsă în jurul degetului ei. Alături de un emoticon inimă albastră, vedeta a dezvăluit și că este un băiețel. 

O lună mai târziu, ea a dezvăluit lumii prenumele fiului ei, și anume Phoenix, precum și două primele fotografii ale băiețelului. Foarte discretă cu privire la nașterea acestui prim copil, Paris Hilton a susținut atunci că nici măcar nu și-a anunțat propria familie că va deveni mamă . Într-un interviu recent pentru „Rolling Stones”, vedeta de reality TV a dezvăluit felul în care și-a anunțat mama că a devenit bunică și a recunoscut că i-a oferit un cadou pentru a digera mai bine vestea.

Paris Hilton a povestit că i-a oferit o geantă Chanel albastră mamei sale înainte de a i-l prezenta pe fiul său. „M-am gândit că dacă i-aș da mai întâi Chanel-ul, poate că nu ar fi atât de supărată pentru că nu i-am spus despre asta”, a spus ea. 

Un cadou care până la urmă a fost inutil de când Kathy Hilton a devenit bunică: „Am ținut copilul pe umăr cu o pătură peste el, apoi m-am așezat. Ea mi-a spus: „Ce este? ” I-am răspuns: „Un copil… iată-l pe nepotul tău”. Ea mi-a spus: „Este al tău?”. Și începe să plângă. Ea mi-a spus: „Să-l iau în brațe. Este cel mai frumos copil pe care l-am văzut vreodată în viața mea. E atât de frumos. „Era în lacrimi. Un al doilea cadou neprețuit.”

Au învățat îndeletniciri vechi despre care doar au auzit! Elevii de la Măgdăcești, încântați să ia parte la o șezătoare ca pe vremuri

Le place cartea și sunt dornici să cunoască totul! E vorba despre elevii extrem de curioși din clasa a II-a ai Liceului Teoretic din satul Măgdăcești, care au vrut să afle ce înseamnă o șezătoare adevărată ca pe vremuri, dar și ce ocupații aveau strămoșii lor în era când nu exista tehnologia și Internetul.

Ghidați de profesoara lor, Daria Ursu, și ajutați de părinți, picii s-au pregătit intens de prima lor șezătoare. În straie naționale, cu emoții și înarmați cu scule de tot felul, aceștia au ieșit în fața publicului.

”Nu le-a fost deloc ușor să înțeleagă ce înseamnă, de fapt, o șezătoare din bătrâni. Așa că am decis să organizăm împreună una ca pe vremuri, la care să ia parte și părinții, care încă mai țin minte unele lucruri și să îi ajute. Sunt uimită de entuziasmul lor, ei vor să cunoască totul.”, a spus pentru unica.md profesoara Daria Ursu.

”Șezătoarea-i din bătrâni”, așa s-a numit sărbătoarea de primăvară de la Liceul din Măgdăcești care a adunat azi zeci de spectatori.

Toți elevii au fost ocupați cu lucru manual, îndeletniciri despre care doar au auzit, dar le-au trezit interes.

Și asta nu e tot! Aceștia au cântat cântece populare, au spus snoave, s-au prins în hore tradiționale și au aflat de ce strămoșii noștri organizau pe timpuri aceste șezători.

Fetițelor le-a plăcut să poarte cosițe, iar băieții și-au prins floare la pălărie.

”Mă bucur că am reușit să le aduc sărbătoare în suflet nu doar copiilor, dar și părinților și celor prezenți la șezătoare. Vreau să le mulțumesc în mod special mămicilor care s-au implicat, fără ele ar fi fost dificil.

Îmi exprim speranța că astfel de evenimente vor deveni o tradiție, pentru că am fost rugați să venim cu această șezătoare și la Adunarea Generală a Părinților. Avem cele mai frumoase tradiții și obiceiuri, care nu trebuie să se piardă. Generațiile care vin merită să le cunoască, iar noi, adulții, avem datoria să le transmitem mai departe.”, ne-a mai spus dascălul Daria Ursu.

Germania îşi accelerează planurile privind reducerea dependenţei de gazele ruseşti
Articolul anterior
Avionul îndrăgitei artiste Alla Pugaciova, văzut ultima dată pe aeroportul Vnukovo-3
Articolul următor