Moldova este un partener al NATO și a avut de suferit enorm de pe urma războiului din Ucraina, iar NATO analizează în prezent cum poate aprofunda cooperarea cu această țară, în diverse domenii, ținând cont că Moldova nu dorește să adere la NATO, ci este o țară neutră, a declarat marți, la București, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.
Întrebat marți, într-o conferință de presă susținută la București, cum ar putea o țară ca Moldova să fie ajutată să se apere de efectele războiului din Ucraina, secretarul general al NATO a recunoscut că sprijinul economic este cea mai bună modalitate de a-i veni în ajutor, transmite g4media.ro.
„Moldova este un partener al NATO și Moldova are o relaţie foarte apropiată cu Uniunea Europeană, dar mulţi aliaţi îi furnizează sprijin bilateral. Recent m-am întâlnit cu președinta Maia Sandu și am avut discuție foarte extinsă despre modalitățile în care ne-am putea aprofunda parteneriatul, respectând faptul că Moldova nu dorește să adere la NATO, ci este o țară neutră.
Analizăm cum putem conlucra mai intens cu Moldova în diferite domenii, dar salutăm totodată faptul că aliați din NATO și Uniunea Europeană furnizează ajutor economic Moldovei pentru a-i ajuta să gestionăm consecințele, pe care ei le suferă din cauza războiului din Ucraina”, a arătat Jens Stoltenberg.
„Moldova, fiind atât de apropiată de zona de război, a suferit enorm”, a menționat secretarul general al NATO.
„Desigur, singura și cea mai bună cale de a încheia această situație este ca Putin să pună capăt războiului brutal de agresiune, care e rău pentru ucraineni, dar are ramificații la nivel global, inclusiv asupra prețurilor la energie și alimente și asupra unor țări sărace precum Moldova”, a adăugat Stoltenberg.
La sfârşitul lunii octombrie, o rachetă rusească doborâtă de Ucraina a căzut pe teritoriul Moldovei. A făcut pagube, dar din fericire incidentul nu s-a soldat cu victime. Apoi, Moldova a avut în două rânduri pene generalizate de curent din cauza bombardamentelor rusești asupra infrastructurii energetice a Ucrainei.
Pentru că importurile energetice din Ucraina nu au mai fost posibile, Moldova se confruntă la rândul ei cu o criză. Dependentă de gazul rusesc, Moldova este ameninţată periodic de Gazprom că va avea livrările întrerupte. În prezent, compania rusească îi furnizează doar jumătate din ceea ce prevede contractul.
În premieră, Republica Moldova a fost invitată să participe, miercuri, la reuniunea cu miniștrii de externe din NATO care este găzduită de București.