Jocurilor Paralimpice de la Paris, ceremonia de deschidere. Spectacol pe Champs-Elysées

Aproximativ 4.400 de para-atleți vor defila pe Avenue des Champs-Elysées pentru o „paradă populară” coregrafiată de suedezul Alexander Ekman. După Jocurile Olimpice de neuitat de la Paris, entuziasmul continuă cu Jocurile Paralimpice care se apropie. Ceremonia de deschidere a Jocurilor Paralimpice Paris 2024 va avea loc miercuri, 28 august. Unde vor fi sărbătoriți mii de para-atleți din 184 de delegații din întreaga lume, scrie evz.ro.

La fel ca Jocurile Olimpice, ceremonia de deschidere a Jocurilor Paralimpice nu va avea loc pe un stadion. Ci se va desfășura în aer liber, în Place de la Concorde. Care a fost transformată într-un „parc urban” pentru Jocurile Olimpice, găzduind skateboarding, BMX freestyle, baschet 3×3 și breaking. „De la Champs-Elysées la Place de la Concorde, aștept cu nerăbdare să creez acest spectacol care va transforma inima Parisului. Cu spectacole care nu au mai fost văzute până acum”, spune Thomas Jolly, directorul artistic al ceremoniei.

El adaugă: „Un spectacol care va pune în valoare sportivii paralimpici și valorile pe care aceștia le întruchipează. Un spectacol care va uni spectatorii și publicul de televiziune din întreaga lume în jurul spiritului unic al Jocurilor Paralimpice”. De data aceasta, Jolly a apelat la ajutorul coregrafului suedez Alexander Ekman pentru a scutura din nou codurile ceremonialului. Ekman a ales să facă din dans principalul punct central al spectacolului. Cu peste 150 de dansatori, inclusiv profesioniști cu dizabilități.

Ekman a împărtășit viziunea sa pentru ceremonie, declarând: „Scopul nostru este să creăm o ceremonie paralimpică. Care să fie o sărbătoare cu un amestec de mesaje importante. Cu arta dansului coregrafic și muzica nou compusă de Victor Le Masne și inspirată de sport”. Coregraful a devenit celebru pentru interpretarea sa din 2016 a operei Lacul lebedelor de Piotr Ilici Ceaikovski la Oslo. Unde a recreat un lac pe scenă, umplându-l cu 6.000 de litri de apă.

Prima parte a ceremoniei va putea fi urmărită gratuit în direct de public. În timp ce segmentul ceremonial și artistic final va avea loc la Place de la Concorde, pe o scenă de 4 500 de metri pătrați, înconjurată de patru niveluri de scaune. Prețurile biletelor variază între 150 și 700 de euro și pot fi achiziționate de pe site-ul oficial de bilete.

Pentru cei din afara Parisului, evenimentele vor fi disponibile la televizor. O listă a deținătorilor de drepturi pentru Jocurile Olimpice și Paralimpice este disponibilă. În Franța, de exemplu, ceremonia de deschidere a Jocurilor Paralimpice va fi difuzată pe canalul gratuit France 2, începând cu ora 20:00, pe 28 august.

S-a raportat că legendarul actor chinez de arte marțiale Jackie Chan va purta torța cu doar câteva ore înainte de începerea ceremoniei de deschidere. Flacăra, care a fost aprinsă sâmbătă (24 august) la Stoke Mandeville, locul de naștere al Jocurilor Paralimpice, a ajuns duminică în Franța prin tunelul de sub Canalul Mânecii. A fost purtată de medaliata la scrimă în scaun rulant Emmanuelle Assman

Antreprenoarea care-și „coace” un viitor ecologic. Povestea unei învățătoare care și-a lansat o afacere dulce la Șoldănești

Pasionată de arta culinară și a patiseriei, Angela Comendant a visat dintotdeauna să-și lanseze o afacere în acest domeniu. Chiar dacă este învățătoare de profesie și ajunsese directoare de liceu, acum cinci ani a lăsat această activitate pentru a deschide un restaurant în satul Cotiujenii Mari, raionul Șoldănești, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

„Eram director de liceu și credeam că voi putea combina cu succes ambele activități. Mi-a fost greu, dar a trebuit să las pedagogia și liceul, pentru a-mi realiza visul. Am început a construi restaurantul în 2017, iar în 2019 am început activitatea”, își amintește femeia de afaceri.

Cu timpul, familia Comendant a deschis și o pensiune agro-turistică, apoi a mai procurat câteva case vechi, alături de restaurant și pensiune. Acum antreprenoarea planifică să reconstruiască căsuțele, păstrându-le totodată autenticitatea.

„Am început afacerea din pasiunea mea pentru gătit, dar și din nevoie. Am vrut să investim banii în așa fel, încât să ne asigure existența. Pe lângă restaurant și pensiune am sădit livezi și continuăm să investim”, spune Angela.

Cea mai îndrăgită încăpere din restaurant este atelierul de pâine și patiserie. Aici antreprenoarea poate petrece ore întregi. Având fructe din propriile livezi, produce atât pâine cu fructe, cât și produse de patiserie.

„Cea mai mare problemă a noastră este sistemul de încălzire. Zona unde este situat restaurantul și pensiunea nu este conectată la rețeaua de gaze naturale și sistemul de încălzire este conectat la energie electrică. Încălzim spațiile din octombrie până în luna martie, iar facturile în ultimii doi ani au fost enorme”, spune femeia de afaceri.

Antreprenoarea a aflat despre proiectul PNUD „Sprijin de urgență pentru producătorii agricoli în contextul crizei socio-economice, climatice și energetice”, a participat la concursul anunțat și a obținut din partea Agenției Austriece pentru Dezvoltare (ADA) suport pentru procurarea unui cazan pe biomasă cu capacitatea de 33 kW, a unui tocător de crengi și a unui peletizator. Astfel, ea va reduce la zero povara facturilor la electricitate.

„Avem livezi și în fiecare primăvară după ce curățeam pomii, ramurile ajungeau la gunoi. Datorită acestor noi utilaje, vom putea folosi deșeurile din livadă la încălzirea restaurantului. Astfel, ne vom încălzi eco, fără facturi enorme”, spune producătoarea.

Pe lângă ajutorul financiar nerambursabil, antreprenoarea a beneficiat de mentorat și instruire.

„Ne-au ghidat cum să alegem cazanul potrivit, care să încălzească suprafața totală a restaurantului. Ne-au consultat adevărați specialiști și ne-a fost de mare ajutor această informație”, relatează Angela Comendant.

PNUD și partenerii săi abilitează femeile antreprenoare producătoare agricole să implementeze soluții de tranziție la energie regenerabilă și să aplice tehnologii eficiente din punct de vedere energetic.

Reședința prezidențială de la Condrița va găzdui Festivalul Pădurilor. Mesajul Maiei Sandu pentru participanți

Reședința prezidențială de la Condrița va găzdui pe 14 septembrie Festivalul Pădurilor, iar cu acest prilej, președintele Maia Sandu a venit cu un mesaj, informează unica.md.

”Prieteni ai naturii, pe 14 septembrie, la Reședința prezidențială de la Condrița, vă invit să sărbătorim împreună pădurea și unitatea noastră pentru protecția mediului, la Festivalul Pădurilor.

În vizitele mele în satele și orașele Moldovei, am întâlnit mulți oameni care își doresc să avem mai multe păduri. Programul național de împădurire, la care țin foarte mult, i-a unit pe oameni, indiferent de etnie, viziuni și preferințe politice, ca să facă, împreună, ceva pentru binele comun. De la lansarea Programului național de împădurire, am reușit să plantăm și să regenerăm, în total, aproape 11 mii de hectare de pădure, cu efortul a peste 18 mii de silvicultori și voluntari. Urmează multe acțiuni pentru sectorul silvic și multe păduri plantate.

Această unitate și muncă comună merită să fie sărbătorită la Festivalul Pădurilor, unde ușile vor fi deschise pentru toți iubitorii de păduri. Mai multe detalii vedeți aici – https://www.facebook.com/events/915339097277293”, se arată în mesajul președintelui.

Cinci tineri din Leova și Ialoveni, pe banca acuzaților, după ce au furat bani și bunuri în valoare de 2,7 milioane lei

Procuratura raionului Ialoveni împreună cu organul de urmărire penală al Inspectoratului de Poliție Ialoveni au expediat în judecată o cauză penală în privința unui grup criminal organizat constituit din cinci persoane, acuzate de mai multe infracțiuni, inclusiv furturi prin pătrundere, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial

Potrivit materialelor cauzei penale, cei cinci bărbați, cu vârste cuprinse între 27 și  31 de ani, originari din raioanele Leova și Ialoveni, au creat în prealabil o reuniune stabilă de persoane în vederea comiterii mai multor infracțiuni.    

Etapele infracționale constau în: identificarea locurilor în care se aflau safeuri, terminale de plată, sau alte bunuri de valoare care prezentau interes material, precum şi a potențialelor victime deținătoare de mijloace bănești, pregătirea obiectelor special adaptate pentru spargere, dotarea cu stații radio portabile de comunicare, deghizarea în vederea ascunderii identității pentru a comite sustragerile. 

Prin urmare, în perioada aprilie – octombrie 2023, făptașii au comis 19 episoade de furt, fiind sustrase bunuri, preponderent, bani din safeurile magazinelor, întreprinderilor, cauzând un prejudiciu material părților vătămate de peste 2 700 000 lei.

Unuia din învinuiți i se impută și 3 episoade de trecere ilegală a frontierei de stat, care ar fi fost comisă de acesta la începutul anului 2023. Acesta ar fi părăsit ilegal teritoriul Republicii Moldova, intrând pe teritoriul României.

Potrivit legii, furtul comis de un grup criminal organizat (art.46, 186 alin.(3) lit.b) din Codul penal) se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 6 ani cu (sau fără) amendă în mărime de la 1350 la 3350 unităţi convenţionale, trecerea ilegală a frontierei de stat (art.362 alin.(1) din Codul penal) se pedepseşte cu amendă în mărime de pînă la 750 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 200 de ore, sau cu închisoare de până la 2 ani.

Servicii farmaceutice mai bune în Republica Moldova
Articolul anterior
Inteligența artificială poate detecta tuberculoza sau alte boli!
Articolul următor