Președintele american, Joe Biden a declarat că SUA susține drumul democratic și dorința de libertate al Republicii Moldova. Declarația a fost făcută în cadrul discursului ținut în această seară la Varșovia.
„Poporul Moldovei luptă pentru libertate și o salut pe doamna Președinte Maia Sandu, sunt mândru să mă aflu alături de dvs.. Rusia cu bandele locale vor să deturneze drumul democratic al Moldovei. Aceasta este determinarea poporului din R. Moldova – de a trăi în libertate, când câștigarea independenței i-a oferit calea spre Europa”, a spus Joe Biden, conform www.tvrmoldova.md.
Ulterior Joe Biden a spus că Ucraina nu va putea fi distrusă nici o dată.
„Europa a fost testată, America a fost testată, NATO a fost testată și orice democrație în sine a trecut prin acest test, iar implicațiile au fost pe cât de simple pe atât de profunde. Atunci când președintele Putin a cerut tancurilor sale să treacă granița cu Ucraina a crezut că ne vom da de o parte și vom lăsa ca asta să se întâmple. Poporul ucrainean, America, poporul american au format un front unificat, democrația a fost mai puternică decât a crezut el.
Putin a plecat înapoi cu multe tancuri distruse. A crezut că va face un proces de cucerește și dezbină, în schimb NATO este mai unit la propriu decât a fost vreodată. A crezut că printr-o criză energetică va frânge voința europenilor în schimb lucrăm împreună pentru a rupe dependența europeană de Federația Rusă, a crezut că el este un lider puternic și liderii democratici sunt slabi, apoi s-a întâlnit cu voința de fier a SUA și a popoarelor care nu doresc să fie guvernate de frică și forță.
Președintele Putin s-a confruntat cu ceva ce nu credea că va fi posibil acum un an și anume democrațiile de pe mapamond au crescut, iar autocrații sunt într-un moment de slăbiciune”, a spus președintele SUA.