Joia Mare – ce trebuie să faci astăzi, în Joia Neagră sau Joimăriţa, ca să ai noroc tot anul

În Sfânta şi Marea Joi, cunoscută şi ca Joia Mare, zi de o mare însemnătate în istoria mântuirii, sunt prăznuite patru momente deosebite din Săptămâna Patimilor: spălarea picioarelor ucenicilor de către Hristos, Cina cea de Taină, la care s-a instituit Taina Sfintei Împărtăşanii (Euharistia), rugăciunea din grădina Ghetsimani şi vinderea Domnului de către Iuda.

separator
În dimineaţa din Joia Mare, oamenii merg la biserică să se spovedească şi să se împărtăşească, iar seara participă la slujba celor 12 Evanghelii, îmbrăcaţi în haine de doliu, făcute din pânză albă şi cusute cu negru, conform site-ului www.crestinortodox.ro. Tot acum se duce la biserică pâine, care va fi sfinţită de preot, stropită cu vin şi împărţită enoriaşilor în noaptea de Înviere.

Se spune că din Joia Mare nu se mai trag clopotele bisericilor, ci doar se bate toaca. În majoritatea gospodăriilor româneşti, Joia Mare este ziua dedicată copturilor pascale (pasca şi cozonacii) şi înroşirii ouălor, simbol al Sărbătorii Sfintelor Paşti, în credinţa că ouăle înroşite în această zi nu se strică niciodată.Până în Joia Mare, gospodinele trebuie să termine torsul şi ţesutul. Această zi se mai numeşte Joi Mari, Joia Patimilor, Joia Neagră sau Joimăriţa. Joimăriţa sau Joimărica, personaj întâlnit doar în mitologia românească, a fost, la origini, o zeitate a morţii, care supraveghea focurile din Joia Mare, dar ulterior a devenit un personaj justiţiar, care-i pedepseşte pe cei leneşi.

Întruchipată, în mod simbolic, de o femeie urâtă şi puternică, deghizată într-o vrăjitoare rea, care poartă cu ea o serie de instrumente (o găleată cu jăratic, un cleşte, un ciocan, un cuţit, un vătrai, un sac cu cenuşă etc), Joimăriţa vine să vadă ce a lucrat fiecare şi, în cazul în care găseşte fuioare de lână netoarse, le pedepseşte pe fetele leneşe. Nici bărbaţii nu scapă de pedepse, dacă au fost leneşi şi gospodăria nu arată aşa cum ar trebui. În cazul în care Joimăriţa găseşte pe cineva dormind, acela va fi leneş tot anul. În unele zone, o femeie bătrână merge pe la casele cu fete tinere pentru a îndeplini tradiţia, dar în alte zone, cete de copii, unşi pe faţă cu negreală, merg să le îndemne pe fete la lucru. Pentru a scăpa de pedeapsă, gazdele trebuie să le dea copiilor ouă.O altă formă de manifestare a Joimăriţei o reprezintă strigăturile peste sat. Originar din zona Ardealului, acest obicei era, de fapt, o denunţare satirică a abaterilor din anul anterior, cu un important rol moralizator.

Seara, credincioşii merg la biserică pentru a participa la slujba celor 12 Evanghelii. În tradiţia populară, se crede că fetele trebuie să-şi pună 12 dorinţe pe un fir de aţă, făcând câte un nod după fiecare Evanghelie citită de preot. După Înviere, se dezleagă cele 12 noduri pentru ca dorinţa să se împlinească, iar aţa se pune sub pernă şi tinerele îşi vor visa, astfel, ursitul. În sudul ţării se păstrează şi obiceiul ca bunicile să spele picioarele copiilor din familie.

Înmormântare de lux la Iași. Cavoul a costat o avere, iar autoritățile au trebuiat să ia măsuri speciale

Sicriul cu trupul lui Costel Corduneanu a fost depus la un local de lux din Iași. Familia a decis ca acesta să rămână închis pe parcursul priveghiului. Apropiații și-au motivat această hotărâre, precizând că boala și-a pus amprenta asupra fostului luptător, scrie evz.ro.

Costel Corduneanu, înmormântare de lux la Iași

Apropiații lui Costel Corduneanu a decis să păstreze sicriul închis pe durata priveghiului. Astfel, cei care au mers la localul de la marginea Iașiului pentru a-și lua rămas bun de la fostul luptător nu l-au putut vedea pentru ultima dată.

Rudele spun că trupul său a fost măcinat de boală și își doresc ca acesta să rămână în amintirea oamenilor cu o altă imagine.

Priveghi de lux

În memoria acestuia, familia a organizat un priveghide lux, la care au luat parte cei mai cunoscuți maneliști din România. De asemenea, aceștia vor cânta la căpătâiul lui Costel Corduneanu și în această seară, ultima de priveghi.

Înmormântarea fostului luptător va avea loc mâine. Pe lângă priveghi, familia s-a ocupat de toate detaliile legate de înmormântare. Sicriul va fi depus într-un cavou impunător din marmură neagră, care ar fi costat câteva mii de euro.

Pe crucea care va fi pusă la mormântul acestuia a fost scris mesajul: „Nu te vom uita niciodată, Legenda noastră!”.

Măsurile luate de autorități pentru înmormântarea lui Costel Corduneanu

Oamenii legii au măsuri suplimentare pentru siguranța publică, având în vedere că la înmormântare vor lua parte capi ai lumii interlope. Pe parcursul funeraliilor, polițiștii și jandarmii vor  fi prezenți pe străzile din Iași.

„În cadrul activităților curente desfășurate la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Iași se vor dispune măsuri legale pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică corespunzător. În acest sens, dispozitivul de ordine și siguranță publică va fi adaptat situației operative din teren și va acționa în dinamică, conform competențelor legale”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Iași.

Forme de cancer care pot fi depistate din timp. Care sunt simptomele

A avea cancer nu înseamnă neapărat o condamnare la moarte. De regulă, medicul pune diagnosticul crunt doar după apariția primelor simptome, după ce boala s-a răspândit în corp sau tumora a crescut astfel încât să poată fi detectată la testele imagistice.

Cum se manifestă diferitele forme de cancer

Cu toate acestea sumt mai multe forme de cancer care pot fi diagnosticate înainte de primele simptome. Evident șansele de supraviețuire cresc pe măsură ce boala este diagnosticată încă din stadii incipiente.

Sunt câteva forme de cancer de piele pe care medicul le poate depista cu ochiul liber, dar diagnosticul îl pune doar după biopsie. Din păcate, boala poate recidiva, iar tumora crește nedetectată chiar și zece ani. Cazul Ronei Hartner este cât se poate de elocvent.

În stadiul incipient, cancerul nu se manifestă în vreun fel anume, încă un motiv în plus pentru pacienți să respecte indicațiile medicului și să se prezinte regulat la cabinet pentru controalele periodice. Formele de cancer  simptomatic sunt formele care se manifestă prin simptome evidente și care trebuie diagnosticate din timp pentru ca tratamentul să aibă efect.

Simptomele diferă în funcție de tipul și stadiul bolii. De exempu, cancerul vezicii urinare se manifestă prin urinare cu sânge, în timp ce migrenele teribile constante pot indica prezența unui cancer cerebral

Simptomele se dezvoltă odată cu tumora sau masa canceroasă, care a crescut suficient de mult încât să împingă organele și țesutul. Acest lucru impică o durere insuportabilă pentru pacient și totodată schimbă modul cum acționează organele din apropierea tumorii. Ca în cazul tumorii cereblare care pune presiune asupra efectului, iar pacientul ajunge să-și piardă vederea.

Alte forme de cancer, cum sunt cele hepatice sau pancreatice sunt în mișcare constantă. Pe când cancerul prostatic se manifest și dezvoltă lent. De atlfel, una din cauzele pentru care pacienții în vârstă refuză să mai urmeze tratamentul pentru că riscă să moară din alte cauze.

Forme de cancer pe care doctorii le pot diagnostica din timp

Sunt forme de cancer pe care doctoriile pot diagnotica înainte ca primele simptome să afecteze calitatea vieții pacientului. Și aici vorbim de afecțiunile canceroase care afectează prostata, sânii, colonul, rectul, uterinul sau piele. Afecțiuni care pot fi depistate la testele de rutină.

Istoricul medical, vârsta, sexul sau moștenirea genetică sunt factori indicatori care dictează când ar trebui să se înceapă screeningul și frecvența de asemenea. Semne care arată că trebuie să mergi la un control:

  • tuse cu sânge,
  • sânge în scaun sau urină,
  • nodul la sân, testicule, sub braț,
  • pierdere inexplicabilă, dar vizibilă în greutate,
  • durere inexplicabilă severă de cap, gât, piept, abdomen sau pelvis.
  • Aceste și alte semne și simptome vor fi evaluate.

Dacă vrei să abordezi un stil de viață sănătos, solicită o consultație gratuită cu un specialist care să te ajute să abordezi corect pașii. Nu ezita, accesează Centrul Onlin de Nutriție și Sport al Galinei Tomaș, din orice colț al lumii, pentru a găsi răspuns la orice întrebare și a primi ghidare corectă!

sursa

Un tânăr moldovean a murit în Franța, în urma unui accident de muncă. Familia cere ajutor

Un tânăr moldovean de 26 de ani a murit în urma unui tragic accident la locul de muncă în Franța. Cazul a avut loc pe 16 aprilie, scrie zugo.md

Anunțul a fost făcut de către prietenul lui Dan Buzdugan, Daniel Balan, într-un mesaj pe rețelele sociale.

„La data de 16 aprilie, hînceșteanul Dan Buzduganu, în vârstă de 26 de ani, a murit subit în  urma unui accident la locul de muncă. Pentru a-i repatria trupul neînsuflețit din Franța în Republica Moldova, este nevoie de o sumă mare de bani, sumă de care familia acestuia nu dispune. Orice mică donație, contează!”, se arată în mesajul prietenului tânărului.

Toți cei care vor să ajute familia lui Dan Buzdugan pot dona la următoarele date bancare:

Titular de cont: Bogdan Buzduganu

BIC: TRWIBEB1XXX

IBAN: BE47 9675 7960 5880

IBAN:FR35 3000 2006 0400 0001 9451 J18

Code B.I.C: CRLYFRPP

Olga Cojuhari

Cont Lire Sterline.

Daniel Balan

Codul băncii: 04-00-75

Număr cont: 62602888

Masa Bucuriei: 4.000 de prânzuri calde și 1.400 de pachete alimentare vor fi distribuite celor nevoiași în ajunul Sărbătorilor de Paști
Articolul anterior
Starea de urgență a fost anulată. Ministerul Sănătății urmează să introducă noi restricții
Articolul următor